Iată recordurile României conform World Records Academy!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai mare paradă a mireselor Foto: World Records Academy
Cea mai mare paradă a mireselor Foto: World Records Academy

Fie că este vorba de performanţe sportive extraordinare ale românilor, fie că este vorba de construcţii amuzante, Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) a acordat României titluri variate, dar şi surprinzătoare.

Cele mai multe note de 10 de la Olimpice, cei mai de succes antrenori ai lumii, cel mai bogat om din lume, cel mai puternic magnet uman, cel mai mare lanţ de prezervative, cel mai lung meci de baschet sau monumentul cepei - acestea sunt numai câteva dintre performanţele cu care se pot mândri românii.

Cel mai lung şir de prezervative din lume
Trei kilometri şi trei sute de metri - acesta este recordul la cel mai lung şir de prezervative înnodate, deţinut de români. Evenimentul desfăşurat în octombrie 2007 a reunit aproape 1.700 de oameni pentru a lega 25.773 de prezervative Love Plus, într-un şir de aproape 3.300 de metri.


Cel mai scump ziar din lume
În iunie 2008, World Records Academy a acordat titlul de cel mai scump ziar din lume publicaţiei româneşti „Zimbrulu şi Vulturulu", în valoare de 830.000 de euro. Această sumă a fost stabilită la o licitaţie din Geneva. Piesa a avut un preţ de pornire de 500.000 de euro, dar a ajuns la 830.000 de euro, fiind cumpărată de britanicul Joseph Hackmey. "Zimbrulu şi Vulturulu" a apărut pentru prima dată în luna noiembrie a anului 1858, fiind tipărit la Iaşi, unde era editat în regim de cotidian.


Cel mai bogat om din lume, un ieşean
Surprinzător, dar Academia Recordurilor Mondiale a omologat titlul de cel mai bogat om din lume, la data de 21 august 2007, unui român din Iaşi. Florin Mihai Fluturel, avocat ca profesie, deţine 79% din compania Romvector X, având 30.999.600.079 de acţiuni în valoare de 125 miliarde de euro. Florin Fluturel, în vârstă de 36 de ani, a declarat că secretul "averii" de 125 miliarde de euro îl reprezintă un complex de invenţii din domeniul fizicii cuantice şi a undelor electromagnetice. Fluturel refuză acum să spună prea multe despre invenţiile sale, dar susţine că acestea au stârnit interesul americanilor şi al japonezilor.

Cel mai puternic magnet uman
Aurel Răileanu deţine recordul pentru cel mai puternic magnet uman, fiind capabil să ridice un televizor de 26 de kilograme. Aurel, în vârstă de 40 de ani, a spus că nu ştie cum a devenim un magnet pentru diverse obiecte, nu doar din metal. Dar a explicat că mai întâi se concentrează, apoi eliberează un fel de atracţie ce face ca şi cele mai grele obiecte să se lipească de pieptul, gâtul sau fruntea lui.

Află care sunt cei mai de succes români consacraţi de Cartea Recordurilor pe adevărul.es.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite