Hitler, amicul nostru

Traian Băsescu este preşedintele României în secolul XXI, nu în anii ’40 ai veacului trecut.

S-a scris şi s-a vorbit enorm în ultimele zile despre declaraţiile preşedintelui Băsescu în legătură cu Regele Mihai. Însă un alt moment al convorbirii, trecut cam uşor cu vederea în presa noastră, deschide o discuţie cu mult mai gravă.

Să rememorăm: preşedintele, relaxat, în costum de culoare deschisă, ce-i pune şi mai bine în evidenţă bronzul proaspăt, se simte în largul său. Atacă, glumeşte, punctează. Moderatorii sunt - pentru a câta oară? - cuceriţi de şarmul prezidenţial. La un moment dat, vine întrebarea de la Ion Cristoiu: dacă aţi fi fost în locul mareşalului Antonescu, aţi fi dat ordinul de trecere a Prutului? „Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu", vine şi răspunsul. Şi astfel, preşedintele cade în capcană, dacă nu cumva se rostogoleşte în ea cu maestrul Cristoiu cu tot. Fiindcă e imposibil de imaginat astăzi un lider responsabil din Europa (şi nu numai) care să spună cu seninătate că, dacă ar fi trăit atunci, ar fi mers cu Hitler. Nu despre istorie este vorba aici - oricum, preşedintele Băsescu şi-a demonstrat cunoştinţele în domeniu cu vârf şi îndesat. Discuţia este despre prezent.

Construcţia europeană de după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial - şi din care România face astăzi parte - a fost gândită tocmai pentru a evita o nouă confruntare. Oricât le-ar părea unora de glorios, un război pentru „recuperarea de teritorii", vorba preşedintelui, este exclus. Frontierele sunt recunoscute de toţi. Liderii politici sunt foarte atenţi când vorbesc despre istorie, tocmai pentru a nu-i deranja pe ceilalţi. O mie de ani şi mai bine de războaie europene sunt de ajuns. Când spui azi că ai fi mers cu Hitler, trebuie să fii conştient că asta va zgâria urechi sensibile la Berlin, Ierusalim, Moscova şi în alte părţi. Merită, pentru câteva voturi de la nostalgicii naţional comunismului şi de la creierele rase ale extremei drepte?

Traian Băsescu este preşedintele României din debutul secolului XXI,  nu din anii '40 ai veacului trecut. Astăzi ştim ce au însemnat naţional-socialismul şi lagărele de exterminare. Cunoaştem efectele devastatoare pe care războiul declanşat de nazism le-au avut asupra Europei. Ne este cunoscut dezastrul suferit de armata română la Cotul Donului şi pe alte teatre de luptă de pe frontul de răsărit. Ştim şi deznodământul. Poţi să spui azi, cu toate informaţiile la îndemână, că ţi-ai fi aruncat ţara într-o asemenea nebunie? Poate un om politic să intre în pielea unui personaj istoric, fără a ţine cont de lecţiile trecutului?

În general, cei care se cred Napoleon sunt găzduiţi în cu totul altfel de instituţii. Şi atunci, de ce oameni care se identifică cu alte personaje istorice sunt lăsaţi liberi să se joace prin ograda politicii?