Electricitate bucureşteană

Cine e totuşi de vină pentru incapacitatea de intervenţie promptă, pentru inaptitudine administrativă, pentru neglijenţă, relaţie şleampătă cu publicul, dispreţ al clientului etc?

Uneori, în casele oamenilor se stinge lumina. Fără preaviz, fără perspectiva previzibilă a reaprinderii ei. Dacă vrei să te informezi, trebuie să dai telefon companiei furnizoare. În asemenea situaţii, telefonul e, de regulă, ocupat. Între timp se opreşte calculatorul (cu riscurile aferente), frigiderul, încălzirea, liftul, televizorul. Dacă nu eşti pregătit cu lanterne şi lumânări, te aşteaptă un interval indefinit de „invaliditate" şi depresie. Dacă e iarnă şi e frig - dârdâi. Dacă e seară, nu poţi citi, nu poţi lucra, nu poţi să-ţi treci timpul cu nimic. Incidentul se poate întâmpla oriunde (chiar lângă Guvern, chiar pe Calea Victoriei unde stă dl prim-ministru, sau în zona Pache Protopopescu - Iancului), poate dura oricât (uneori opt sau zece ore) şi nu culpabilizează pe nimeni. Eşti condamnat, în plină capitală a unei ţări europene, la o situaţie de front, pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere.

Dacă ai norocul să nimereşti, la telefon, o „persoană de contact", ai toate şansele să-ţi pierzi cumpătul. Ţi se răspunde alb, incompetent, absurd şi politicos. Te plângi, la zece noaptea, că n-ai curent şi ţi se spune că e vorba de o defecţiune pentru a cărei înlăturare se fac mari eforturi. La urmă, ţi se urează „o seară plăcută". Am auzit şi explicaţii de genul: „sunteţi într-o zonă predispusă la astfel de accidente". Păi, dacă se ştie că e predispusă, de ce nu se face ceva împotriva acestei fatale „predispoziţii"? Alte replici curente: „mai mult nu pot să vă spun", „dacă vreţi, faceţi o plângere", „eu n-am nicio vină", „o să transmit mesajul dvs. conducerii", „am înregistrat reclamaţia", „degeaba vă enervaţi pe mine, n-am ce să fac". Pe scurt, cel de la recepţie n-are alt rol decât acela de paratrăsnet ignar: trebuie să-ţi blocheze calea spre informaţia concludentă şi spre cei responsabili. Exasperante sunt şi răspunsurile „încurajatoare": „avem asigurări că, în cel mai scurt timp, defecţiunea se va remedia", „mai aveţi de aşteptat până la ora cutare" (un termen mereu prelungit, de la un telefon la altul). Dacă întrebi vreun „expert", afli că întreruperile de energie „neplanificate" se explică prin vechimea reţelei de distribuţie, prin suprasolicitarea ei, prin „furturi de energie", intervenţii neautorizate în reţea sau vreme nefavorabilă. Eroarea umană e exclusă. Despăgubiri nu se pot impune, deci, nimănui (deşi ele sunt pomenite în „Legea energiei electrice" ca făcând parte din obligaţiile distribuitorului). Cine e totuşi de vină pentru incapacitatea de intervenţie promptă, pentru inaptitudine administrativă, pentru neglijenţă, relaţie şleampătă cu publicul, dispreţ al clientului etc? Preşedinţia? Parlamentul? Guvernul? Nu e vorba cumva şi de niscaiva netrebnici locali, de nesimţire funcţionărească, de tembelism autohton? Ei bine, aici vine surpriza. Compania ENEL, care ne distribuie energia electrică, e o companie italiană. Cea mai mare din Italia, una dintre cele mai bine situate din lume. Ea se poate scuza, spunând că nu poate avea performanţă cu o reţea de distribuţie veche şi nefuncţională. Dar de ce acceptă să se compromită acceptând un contract păgubos? Sau de ce n-a condiţionat acceptarea contractului prin reabilitarea prealabilă a reţelei? Sau de ce n-o reabilitează ea însăşi? Altfel, suntem constrânşi să spunem ori că „ginta latină" e peste tot la fel, ori că orice companie străină ajunsă pe plaiurile noastre se românizează rapid, contaminată de relativismul dâmboviţean.