Cum poţi adopta un copil în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum poţi adopta un copil în România. Cei care intenţionează să adopte un copil trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte înainte de a lua această decizie, care trebuie să fie una bine cântărită, discutată şi acceptată de familie.

Potrivit legislaţiei, o persoană nu trebuie să fie neaparat căsătorită pentru a adopta, în schimb, trebuie să fie stabilă din punct de vedere emoţional, matură şi independentă, pentru a trece cu brio testele la care este supusă de reprezentanţii autorităţilor, respectiv de asistenţii sociali şi psihologii care vin în vizite repetate la domiciliul viitorului adoptator.

Concret, primul pas pentru a putea adopta este obţinerea atestatului de familie sau persoană aptă să adopte. Ulterior, este necesară potrivirea între adoptator şi copilul adoptabil, urmată de încredinţarea copilului în vederea adopţiei. După ce copilul a fost încuviinţat, printr-o hotărâre judecătorească, începe monitorizarea post-adopţie, se mai arată în legislaţie.

Nu orice cetăţean român are dreptul să adopte copii. Persoanele condamnate definitiv şi consumatorii de droguri nu au posibilitatea să adopte un copil, fiindu-le interzis prin lege. 

Cum poţi adopta un copil în România. 60.000 de copii aşteaptă să fie adoptaţi 

De asemenea, nici părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau cei ai căror copii beneficiază de o măsură de protecţie social nu pot adopta. Restricţii legale există şi pentru cei care doresc să adopte singuri un copil, dar sunt căsătoriţi cu o persoană care suferă de probleme de sănătate mintală.

Deşi anual câteva mii de cupluri încearcă să înfieze copii abandonaţi în grija statului, aproape 60.000 de suflete aflate în centrele de ocrotire sunt ţinute departe de afecţiunea şi căldura unei familii. De exemplu, anul trecut doar 550 de micuţi au avut şansa de a ajunge în mijlocul unei familii. Iar în urmă cu doi ani puţin peste 700 au fost luaţi din centrele de plasament.

Tocmai de aceea, oficialii de la Ministerul Muncii au anunţat că a fost finalizat un nou proiect de lege pentru simplificarea adopţiei, proiect ce urmează să intre în cel mai scurt timp în dezbatere parlamentară.

Cum poţi adopta un copil în România. Cele mai importante modificări

Astfel, dacă legea va intra în vigoare, va fi redusă de la un an la 6 luni perioada în care autorităţile au obligaţia să căutate rudele copilului care vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia. „În situaţia în care rudele nu sunt găsite în acest interval, poate fi începută procedura de declarare a adoptabilităţii copilului”, se precizează în proiectul de lege.

De asemenea, oficialii de la Ministerul Muncii propun prelungirea valabilităţii atestatului pentru adopţie necesar viitorilor părinţi, de la 1 an la 2 ani, dar şi eliminarea etapei de pregătire pentru persoanele cărora le-a expirat atestatul şi solicită obţinerea unui nou atestat. Mai exact, un atestat de adoptator demonstrează că familia întruneşte toate condiţiile legale, morale şi materiale pentru a înfia un copil, explică specialiştii.

„Se mai propune şi eliminarea termenului de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Copilul va păstra acest statut până la încuviinţarea adopţiei sau până la împlinirea vârstei de 14 ani, când îşi va exprima opinia cu privire la această posibilitate”, se mai arată în proiectul de lege.

Totodată, familiile care înfiază un copil vor avea dreptul să primească o indemnizaţie şi să-şi ia concediu de acomodare de maximum 90 zile.„Ideal ar fi ca angajatorii să fie obligaţi să le acorde acestor familii timp liber pentru efectuarea evaluărilor necesare pentru obţinerea atestatului şi participarea la întâlnirile cu copilul. Timpul liber poate fi acordat în limita a 40 ore/an, fără afectarea drepturilor salariale”, arată iniţiatorii proiectului.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite