Controverse regale şi religioase

Din punct de vedere istoric, lucrurile sunt clare. Anne Antoinette Françoise Clotilde Zita Marguerite, Principesă de Bourbon Parma, l-a cunoscut pe Regele Mihai în noiembrie 1947, cu ocazia unui dineu oferit de Jean de Luxembourg la ambasada Luxemburgului din Londra. Capitală europeană unde Regele participa la festivităţile prilejuite de căsătoria viitoarei regine Elisabeta.

Regele românilor s-a îndrăgostit de Principesă cu acea ocazie, însă istoria, ocupaţia sovietică şi comuniştii, mai mult sau mai puţin români nu atât în sânge cât în cuget şi simţiri, nu i-au îngăduit Majestăţii Sale căsătoria în România unde s-a născut. Căsătoria s-a săvârşit într-o biserică ortodoxă din Atena la 10 iunie 1948. În consecinţă, principesa Ana nu a fost nici măcar o zi cu adevărat Regina României.

Cu toate acestea, ca indiciu al reconcilierii cu ei înşişi şi cu istoria lor, al dorinţei de a recupera măcar ceva şi la modul simbolic din ceea ce le-ar fi fost viaţa dacă ar fi avut parte de a trăi în vremuri normale,  în semn de omagiu adus, în primul rând, Monarhului ce a jucat un rol capital în istoria lor, majoritatea românilor au numit-o pe principesa Ana, Regină.

A fost în acest fapt şi un semn că destul de târziu după 1989 ne-am dezmeticit, că, în fine, am înţeles că Revoluţia, dacă a existat cu adevărat, nu s-a făcut doar pentru a schimba un regim comunist pe faţă cu altul criptocomunist. Dar şi că nu mai acceptăm să ne fie falsificată istoria de tot felul de culturnici de partid care au trecut din slujba lui Nicolae Ceauşescu în serviciul credincios al lui Ion Iliescu şi al tovarăşilor lui de mascarade democratice.

Tocmai de aceea, din aceste motive cu caracter şi încărcătură preponderent simbolice găsesc că e mai mult decât justificată hotărârea luată de guvernul Cioloş de a declara data de 13 august, ziua funeraliior regale, zi de doliu naţional.

Vom avea în acest chip ocazia şi de a medita, poate chiar de a ne răscumpăra greşelile săvârşite de fiecare dintre noi în zilele şi anii când, prin tăcere şi non-acţiune le-am îngăduit unor inşi precum Ion Iliescu, Petre Roman, Oliviu Gherman, Dan Marţian şi alţii de aceeaşi teapă să nu îi recunoască în cel mai samavolnic chip Regelui Mihai dreptul de a reveni liber în propria lui ţară.   

Ceea ce nu înseamnă nicidecum că nu au dreptate cei ce în aceste zile au susţinut că, pentru a se evita pe viitor alte jalnice controverse, România are nevoie de o Lege a Doliului Naţional.

Dacă din acest punct de vedere lucrurile îmi sunt clare, am îndoieli destul de mari legate de implicarea Bisericii Ortodoxe în săvârşirea serviciului divin din ziua înmormântării Reginei Ana. Nu ştiu exact dacă Majestatea Sa şi-a dorit să aibă parte şi de slujbe sau de fragmente de slujbe în rit ortodox. E adevărat, Regina s-a căsătorit într-o biserică ortodoxă, a participat, însoţindu-l sau nu pe Rege, la slujbe săvârşite în biserici de acelaşi rit, dar, după cum scria pe blogul său tânărul părinte Andrei Mihai Aldea, „ a fost catolică până la sfârşitul vieţii, iar pentru cei care cred în viaţa după moarte,  este catolică în continuare”.

Părintele Andrei Mihai Aldea este un teolog care adeseori, a intrat în contradicţie cu Patriarhul Daniel şi cu biroul de presă al Patriarhiei. Spre deosebire de patriarhul Daniel, părintele Aldea nu a debitat prostii, regretate mai apoi doar de ochii lumii, imediat după incendiul din clubul Colectiv. A spus că nu a văzut nimic satanist în textul cântecului The Day we Die şi nu i-a condamnat pe tineri că merg în cluburi şi nu doar în biserici. Şi alte apariţii publice ale domniei sale sunt un indiciu că tânărul părinte îşi doreşte o Biserică Ortodoxă Românească vie, iar a fi viu însemnă şi a avea şi a-ţi exercita în cel mai liber mod dreptul de a te îndoi.

În postarea de pe blogul său, părintele Andei Mihai Aldea a dat expresie, pur şi simplu, uneia dintre îndoielile sale.

Iată însă că vineri seară, la b1tv, tânărul teolog şi gânditor ortodox a fost luat la refec şi  supus copios strigătelor babuinice ale unui jurnalist pe nume Mălin Bot. Care nu a ratat ocazia de a se mai face o dată de râs în numele unei isterice omniscienţe la care i-ar da dreptul  faptul că s-a născut şi a copilărit într-un anume loc şi de a comite texte în Evenimentul zilei.

În vreme ce părintele Aldea vorbea calm, fără a vrea nici măcar o clipă să fie fals mieros cum se întâmplă prea adese, gazetarul hârşâit în militantism băsist de proastă calitate, desigur contra- cost şi la comandă, mai că nu bătea cu pumnul în masă. Imitându-l, inconştient, ba pe Andrei Ianuarevici Vişinski, ba pe Leonte Răutu, ba pe cine ştie ce alt fost nomenclaturist şi ideolog comunist.

Totul în numele unui ecumenism prost înţeles şi având drept argument suprem „Dumneata, domnule, să taci, eu sunt din Banat şi ştiu mai bine!“.