Cei de la minister cred că scrie în lege cum se conduce o companie

Am ajuns să recrutez mulţi membri neexecutivi în consiliile de administraţie, şi la firme de stat, şi la cele private. Până de curând în CA-urile de la firmele de stat erau numai oameni de la stat, respectiv numai din private la private. Acum au început să se amestece.

Foarte puţine companii private au un board neexecutiv care chiar trebuie să conducă firma, aşa cum scrie în manualele de guvernanţă corporativă. Şi asta nu pentru că teoriile de guvernanţă corporativă sunt făcute pentru situaţia în care acţionarii, boardul neexecutiv şi managementul executiv sunt entităţi bine delimitate şi separate, în care fiecare are rolul sau bine definit, reguli de respectat, socoteli de dat. Rareori se întâmplă asta în companiile private, în afara celor listate la bursă. În rest, acţionarii sunt şi în CA, uneori chiar şi în executiv, monitorizarea şi controlul sunt făcute în timp real de către head-office direct cu managementul executiv, şi nu mai e nevoie de CA (head-officeul e CA-ul, de fapt). Oricum ar fi, în astfel de companii, CA-ul, când chiar există, măcar pentru că aşa cere legea, se întâlneşte din când în când şi ia nişte decizii punctuale, nimic mai mult. Adică exact la fel cum se întâmplă şi la CA-urile de la Stat.

Cum crede cineva de la privat, deci, că se conduce o firmă de stat din consiliul de administraţie? Păi cum a văzut el în firma lui privată, dacă a avut ocazia să fie el printr-un CA, sau a putut să vadă ce şi cum fac alţii. Adică exact cum fac şi cei de la stat care au condus şi conduc şi acum firmele lor de stat din consiliile de administraţie.

Or, cu foarte, foarte puţine excepţii, nici unii şi nici ceilalţi nu au habar cum trebuie condusă o companie de stat de la nivel de CA. Aici e şi mai complicat, pentru că apare un nivel intermediar care nu există la privaţi. Avem managementul executiv pentru care CA-ul trebuie să fie o contrapondere mult mai serioasă, aşa cum nu e la privaţi. Apoi „€œactionarii”, adică ministerul (via AGA, însă asta nu are niciun rol), însă aceştia nu sunt acţionari adevăraţi, pentru nu e compania lor, de fapt. Aşa că şi aceştia trebuie să fie un fel de contrapondere la contrapondere... Aşadar, CA-ul de la firmele private e lucru serios, serios tare, serios la maximum, şi trebuie făcut exemplar, nu ca la firmele private. Asta dacă ştii şi cum, evident...

Însă nimeni nu ştie cum. Toţi cred că la CA cineva trimite o listă de lucruri la care ei trebuie să se gândească, apoi să zică da sau nu, şi gata. Cei de la privat aşa au văzut, deci pentru ei înseamnă că aşa se face. E şi mai interesant ce îmi răspund cei de la stat când îi întreb cum se conduce o companie la nivel de guvernanţă corporativă. Mulţi dintre ei au făcut asta şi de câte 20 de ani, în-le-au-şi-uitat-numărul câte CA-uri. „Păi cum să fie, scrie foarte clar în lege şi în statutul companiei ce trebuie să facă CA-ul şi cum.” Atât, şi nimic mai mult! Toţi, dar toţi, fără excepţie, cred că asta înseamnă să conduci firma din CA, cred, sunt convinşi că scrie în lege tot ce trebuie să faci! Şi spun asta spontan, cu o inocenţă dezarmantă. Iar când le demonstrează cineva că nu e aşa, sunt de-a dreptul uluiţi, bulversaţi, consternaţi, perplecşi. Pur şi simplu nimeni nu şi-a imaginat vreo secundă până acum că nu aşa se conduce o companie. Iar ministrul cu atât mai puţin.

Adevărul este că nu a deschis nimeni vreodată un manual de guvernanţă corporativă. Cei de la privat pentru că acolo nu prea e nevoie de aşa ceva, nu se face CA-ul după manual, iar cei de la stat pentru că nu s-au gândit. Iar cei câţiva care s-au gandit nu au de ce să o facă, pentru ca nu-i obligă nimeni să conducă cum trebuie.