Bugetarii vor fi liberi pe 14 august, a decis Guvernul. Angajaţii la stat vor avea astfel un weekend prelungit în perioada 12-15 august
0
Bugetarii vor avea o minivacanţă de patru zile, în perioada 12 - 15 august, după ce Executivul a apobat, joi în şedinţă, declararea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă, aceasta urmând să fie recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017.
Astfel, cum Adormirea Maicii Domnului pică într-o marţi, pe 15 august, Guvernul a decis să dea liber şi ziua dinainte, care se leagă la rândul ei cu sâmbătă şi duminică şi rezultă patru zile libere.
Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017.
Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile hotărârii de guvern nu se aplică magistraţilor şi altor categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanţilor în aceste procese.
Operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităţilor teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017.
Până acum, bugetarii au mai avut parte de cinci zile libere în iunie, de ziua Copilului şi de Rusalii.
În total, românii beneficiază de 14 zile libere în 2017, cu două mai multe decât în anul 2016. Asta după ce au fost stabilite în plus ca zile nelucrătoare legale 24 ianuarie, Ziua Principatelor Române, şi 1 iunie, Ziua Copilului.