Aritmetică elementară cu vieţi umane

E o poveste despre Steve Jobs şi Wozniak care mă obsedează. Am citit-o în cartea lui Isaacson, cred. O redau din memorie, detaliile sunt mai puţin importante.

Sună cam aşa. Era pe la finalul anilor '70 şi tocmai lansau un sistem nou de operare. Jobs era nemulţumit că nu puteau să scadă timpul de bootare mai jos de două minute. Wozniak îi spunea că nu e chiar o mare problemă. 

Jobs îi întreba: Dacă ţi-aş spune că treaba asta ar salva viaţa a 3 oameni în fiecare an ce ai zice? Wozniack îi spune: „Cum aşa?“

Jobs se apucă şi calculează că la bază instalată de nişte sute de mii de calculatoare, care sunt bootate zi de zi, diferenţa de un minut înseamnă vreo 250 de ani, adică peste durata medie de viaţă a 3 oameni. 

Am refăcut şi eu calculul acum pentru 500K calculatoare. Înseamnă 4,6 vieţi omeneşti. 

Wozniack s-a dus iar la ingineri şi au scos un timp de bootare de 45 de secunde. 

De ce mă obsedează chestia asta? 

Mă obsedează faptul că la butoane sunt nişte oameni care nu înţeleg cât de mari sunt deciziile pe care le iau. Cât de mari sunt efectele pentru prezent şi pentru viitor. 

De pildă: 

1. Noi avem dublul mediei europene la morţi în accidente pe şosele. Aproximativ 2000 pe an. Dacă am avea nişte măsuri mai bune în domeniul circulaţiei şi nişte autostrăzi, am avea cu 1000 de morţi mai puţin. 1000 de vieţi. Adică câţi oameni încap în vreo 12-15 blocuri normale. În zece ani, un cartier întreg. Sau o comună cu pretenţii de orăşel. 

2. Noi avem 12000 de infecţii nosocomiale pe an. Raportate. Adică cele care sunt atât de grave încât nu pot fi muşamalizate. Dacă rata mortalităţii este de 1%, asta înseamnă 120 de morţi pe an. Dacă s-ar reduce la media europeană, am mai salva 60 de oameni. 

3. Guvernul Dăncilă dă din burtă 2 zile de concediu în plus. Ca să fie plătite aceste zile pentru cei 1,35 milioane de bugetari este nevoie de 900.000 de zile de muncă în economia reală. 90 de oameni trebuie să muncească timp de 40 de ani pentru această chestie. 

4. Primăria dă pomeni cu vacanţe în Grecia de 400.000 de euro. Asta mai înseamnă tot ce munceşte un om (tot ce mănâncă, tot ce dă copiilor, tot ce plăteşte ca impozite) într-o viaţă (de la 25 de ani la 65 de ani). 

Şi aş putea continua. 

Ce mă terorizează este exact asta. Noi râdem de tricoaie, m***, dezacorduri, genunche, rachete balistice, Priştina în loc de Podgoriţa sau invers. Tot felul de chestii d-astea. 

Râdem de ne prăpădim, râdem nervos, râdem ca să nu plângem, râdem ca să păstrăm coeziunea, râdem ca să ne dăm un sens, râdem ca să nu înnebunim. 

Dar oamenii ăştia, zi de zi, omoară oameni. 

Dacă ai lua şi ai înşira toate cadavrele pe care le produc ăştia într-un an cred că am vorbi poate de 10.000 de oameni. Stadioane întregi de victime ale cretinătăţii şi nesimţirii, ale dorinţei de putere şi ale incapacităţii de a o folosi pentru binele tuturor.