Alt poliţist-pistolar şi-a împuşcat soţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Gheorghe Stroie, fără răspuns la întrebarea de ce şi-a împuşcat soţia / Foto: Adrian Boioglu
Medicul Gheorghe Stroie, fără răspuns la întrebarea de ce şi-a împuşcat soţia / Foto: Adrian Boioglu

Un fost angajat al MAI a tras două focuri de armă, în toiul nopţii, rănindu-şi grav soţia.

Un tip paşnic, care nu s-a certat niciodată cu nimeni, cu o familie-model şi fără probleme financiare. Aşa îl descriu cunoscuţii şi anchetatorii pe medicul veterinar Gheorghe Virgil Stroie, autorul unei fapte care i-a îngrozit pe locuitorii din Techirghiol. În noaptea de miercuri spre joi, bărbatul în vârstă de 65 de ani şi-a împuşcat soţia, fără niciun motiv aparent. Femeia are şanse de supravieţuire, deşi a fost grav rănită.

Stroie a ieşit la pensie în 2001, de la Clinica Medicală a Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde se ocupa de îngrijirea câinilor-poliţişti. Soţia lui, Aurelia, are 61 de ani şi este de profesie inginer agronom. Soţii Stroie au doi copii, un băiat necăsătorit şi o fată divorţată care are un fiu.

Fostul angajat al MAI s-a retras din activitate cu o pensie lunară de 20 de milioane lei vechi. În urmă cu trei ani, a reuşit să-şi cumpere un lot de casă în Techirghiol. Aici, familia Stroie şi-a ridicat o vilă cu parter, etaj şi mansardă. Imobilul era finisat în parte şi nu era deocamdată racordat la reţelele de alimentare cu energie electrică şi apă.

Şi-a luat armă de frica hoţilor

Potrivit vecinilor, proprietarii veneau doar în weekend. Când vremea era urâtă, uliţa pe care se află casa devenea impracticabilă, iar soţii Stroie nu mai intrau cu maşina. Pentru că îşi luaseră de curând o Skoda Octavia, ei nu se îndurau să o lase nici la câteva zeci de metri, pe drumul asfaltat.

Astfel că femeia rămânea în maşină, în timp ce bărbatul trebăluia prin curte. „Ea avea ceva la picior, mergea mai greu. O lăsa în maşină, iar ea îl aştepta ore întregi", spun vecinii. Într-o localitate izolată ca Techirghiolul, unde au loc numeroase spargeri, nici vila de vacanţă a familiei Stroie nu a fost ocolită de
hoţi. Ultima dată s-a întâmplat astă-iarnă, când proprietarii s-au trezit cu nişte ţigani în casă. „S-au speriat rău atunci. Puteau să-i omoare", îi plânge tanti Nela, o bătrână care locuieşte în apropiere. În urmă cu o lună, fostul poliţist a obţinut un permis de port-armă şi şi-a cumpărat un pistol Tokarev de
7,62 mm.

Vila din Techirghiol a soţilor Stroie, unde s-a produs tragedia  Foto: Sînziana Ionescu

Vila din Techirghiol a soţilor Stroie, unde s-a produs tragedia  p Foto: Sînziana Ionescu

A băut trei beri şi s-a culcat

Când s-a întâmplat tragedia, soţii Stroie dormeau în singura cameră amenajată, aflată la parter. „Medicul a fost la un vecin în cartier, unde s-a uitat la meciurile de fotbal, între orele 20.00 şi 22.00. A băut trei beri, apoi s-a întors acasă şi s-a culcat", au refăcut anchetatorii filmul serii.

Iniţial, bărbatul a relatat că soţia l-a trezit din somn pe la ora 23.00, spunându-i panicată că aude zgomote. Cum ţinea pistolul lângă el, în pat, fostul poliţist a declarat că s-a speriat şi a tras două focuri de armă, dintre care unul a nimerit-o pe femeie. Tot el a sunat apoi la 112.

Glonţul i-a zdrobit mandibula

Aurelia Stroie a fost grav rănită în zona bărbiei. Osul mandibulei a fost fracturat, iar victima a avut nevoie de două intervenţii chirurgicale în decurs de zece ore. Prima operaţie a fost făcută la scurt timp după ce a ajuns la spital, iar cea de-a doua, ieri dimineaţă.

Viaţa femeii nu a fost pusă în pericol, însă a fost nevoie de ventilaţie mecanică. „Pacienta prezenta o plagă bipolară prin împuşcare la nivel submandibular drept. Glonţul a ieşit la nivelul unghiului mandibulei, care intersectează cu traiectul proiectilului şi astfel s-a produs fractura", a declarat Cătălin Grasa, director medical al Spitalului de Urgenţă Constanţa.

Recunoaşte că a vrut s-o ucidă

Stroie a fost audiat toată noaptea de anchetatori. Bărbatul, a cărui alcoolemie era de 0,43 la mie, a susţinut iniţial că şi-a împuşcat soţia din greşeală. Abia dimineaţă a recunoscut că a apăsat pe trăgaci cu intenţia s-o ucidă, fără să dea însă un motiv. Procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore, pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Gest inexplicabil

Anchetatorii afirmă că medicul nu are istoricul unui om violent şi că nu ştiu încă dacă îl vor supune unei expertize psihiatrice. „Este un tip deosebit. Toată lumea l-a lăudat. Nu bea, nu fumează, nu s-a certat niciodată cu nimeni. Nu-şi poate explica ce s-a întâmplat", a spus procurorul de caz, Andrei Bodean, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. „Fapta este demnă de studiat. Secretul stă în motivaţie. Iar asta precis o vor afla anchetatorii", spune fostul psiholog al Poliţiei Constanţa, Liviu Chesnoiu.

Cazul Vlădan şi nebunii înarmaţi

Cazul de la Techirghiol vine la scurt timp după altă tragedie provocată de un angajat al MAI. La începutul acestei luni, pe 5 martie, agentul Gheorghe Vlădan din Capitală a provocat un adevărat masacru la coaforul unde lucra soţia lui. Criminalului, care lucra ca şofer pe o ambulanţă MAI, i-a luat doar câteva minute ca să omoare două femei, printre care şi soţia lui, şi să rănească alte şase persoane.

Vlădan şi-a premeditat fapta, susţin procurorii, care au decis ieri să-i prelungească mandatul de arestare cu încă 30 de zile. Astfel, ca şi în cazul de la Techirghiol, poliţistul bucureştean şi-a achiziţionat arma cu doar câteva zile înainte de atac.

Diferenţa ţine doar de motivaţie: în timp ce Vlădan a comis fapta din gelozie, singura pistă în privinţa lui Stroie este posibilitatea de a pune mâna pe banii din asigurarea pe viaţă a soţiei. Procurorii constănţeni exclud însă această variantă în prima fază a anchetei.

Tragedia de la coafor l-a determinat pe noul ministru de Interne, Gabriel Berca, să ceară verificarea tuturor deţinătorilor de arme letale, inclusiv a poliţiştilor. În urma controlului au apărut deja suspiciuni referitoare la 52 de angajaţi ai MAI. Aceştia se află în evidenţa Direcţiei Medicale, întrucât au avut probleme de natură psihică.

Potrivit ministrului Berca, în cazul lui Gheorghe Vlădan problema nu este că a obţinut permis de portarmă, aşa cum s-a stabilit ulterior, ci că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu avea informaţii despre comportamentul acestuia înainte de producerea tragediei de la coafor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite