Viclenia ca instrument al corupţiei (I)

Primul preşedinte al României postrevoluţionare, Ion Iliescu, şi-a propus două obiective strategice fundamentale: 1) Prevenirea polarizării sociale a oamenilor, între bogaţi şi săraci; 2) Partidul pe care l-a înfiinţat să fie şi să rămână un „Partid de incoruptibili”. Situaţia la care s-a ajuns astăzi este exact una pe dos.

Diferenţa dintre săraci şi bogaţi a atins o limită maximă, cei săraci fiind tot mai mulţi şi mai săraci, cei bogaţi fiind tot mai puţini şi mai bogaţi, dat fiind procesul de concentrare a bogăţiei naţionale. Cât priveşte al doilea obiectiv, incoruptibil a fost Robespierre, dar a sfârşit prost, sub ghilotină. Se pare că urmaşii lui, tot revoluţionari, au învăţat lecţia, încât au ajuns numai după gratii. Condamnarea lui Adrian Năstase este un fapt, dar este şi un semn al generalizării treptate a corupţiei, la nivelul PSD, dar şi al întregii clase politice. Ca să fie tacâmul complet, este pus sub urmărire penală şi  Toni Greblă, Judecător la Curtea Constituţională a României, fost Senator al PSD, şi chiar Preşedinte al Comisiei Juridice a Senatului. Lucid şi, pe bună dreptate, neîndurător, Cristian Tudor Popescu consideră că fenomenul corupţiei este un cancer care a intrat în faza de metastază, întrucât a ajuns la vârf, adică la „creier” Cum s-a putut ajunge până aici!? Oricâte şi oricare explicaţii ar fi găsite, una nu poate fi nelijată, iar numele ei este VICLENIA. Strategia vicleniei este mai răspândită decât s-ar putea crede.

Etologia identifică, la nivelul comportamentului animalier, unele trăsături pe care omul le moşteneşte. Între acestea se înscrie şi viclenia, iar exemplul îl dă vulpea, care semnalizează cu coada la stânga, pentru a o putea lua la dreapta, sau invers, adică tot aşa cum se petrec lucrurile şi cu stânga şi dreapta politice. Dacă la un pol stă Etologia, la polul opus stă Teologia pentru care Bunul Dumnezeu este contrapunctat de Diavol. Dar acesta este doar unul dintre numele lui, el având mai multe, tocmai pentru a se putea ascunde, iar între acestea, Întunecatul şi Vicleanul sunt elocvente. Dincolo de cele două discipline, chiar şi în Metafizica lui Hegel, aşa numita Raţiune universală este vicleană. Ea pune în faţa oamenilor scopurile individuale, iar oamenii se străduie din răsputeri să-şi atingă scopurile lor. Ceea ce rezultă în final, prin interferenţa scopurilor realizate, este ceva ce nici unul dintre indivizi nu a vrut şi nu a prevăzut. Adică, exact ca în situaţia actuală a României, în care cancerul corupţiei a ajuns la metastază, situaţie pe care  Ion Iliescu, categoric nu a dorit-o, dar nici nu a prevăzut-o, în pofida semnelor care se acumulau treptat şi în proporţie crescândă În acest sens, vorbeam într-un text anterior despre „Viclenia gradualului”.

Omul viclean a fost numit şi „băiat deştept” el fiind şi un bun actor pe scena vieţii. Adică, în ceea ce face, el merge pe o disociere de planuri, unul fiind pretextul faptei, al doilea fiind mobilul ei. Pretextul este corect, moral şi legal, de aceea el este scos în evidenţă, ca să fie văzut şi auzit de toată lumea. De fapt, rostul lui ultim este acela de a masca mobilul, care este incorect, adică imoral şi ilegal. De ce are Judecătorul Toni Greblă o maşină de lux cu care circulă fără nici o cheltuială? Păi, este un cadou din partea finului său, iar relaţiile de rudenie, corelate şi cu cele de prietenie, au ceva aproape sacru în ele. Acesta este pretextul, clamat şi de naş , dar şi de fin, mobilul real urmează să îl descopere Justiţia. Sub raport psihologic, putem spune că pretextul este simulat, iar pe această cale, mobilul este disimulat, iar în această situaţie, infractorul dovedeşte că este şi un bun actor. Şi, vorba Poetului nostru, „Alte măşti, aceeaşi faţă” Numai că, mai degrabă sau mai târziu, actorul de pe scena vieţii poate ajunge şi să facă „feţe-feţe”, ceea ce a făcut şi Toni Greblă, ajuns la DNA, ca şi mulţi alţi confraţi, aflaţi în situaţii similare  În operaţia de mascare a mobilului sub un pretext fără fisuri, un rol special au şi Juriştii, care pot ajunge şi Avocaţi diabolici.Cu câţiva ani în urmă, când era anchetat Sorin Ovidiu Vântu, a apărut la un TV liberalul Dinu Patriciu. Calm şi cu o voce sigură de sine,  dânsul ne asigura că maestrul „Jocurilor piramidale” nu va ajunge după gratii, întrucât are bani mulţi şi poate plăti cei mai buni avocaţi din România , pentru a scăpa de condamnare. Exact acelaşi raţionament îl regăsim şi la Dan Voiculescu, raţionament nu declarat, ci aplicat efectiv. Ticluirea unui pretext abil şi mascarea mobilului real  este o operaţie complexă , făcută cu grijă  de către oameni competenţi. De aceea, descoperirea şi argummentarea caracterului infracţional al faptei, se petrece adesea târziu şi durează, infractorul virtual fiind protejat şi de faimoasaprezumţie de nevinovăţie. De aceea, lupta împotriva corupţiei este un proces lent, dificil, dar este ireversibil. Metafora inteligentă şi plastică a „cancerului” ajuns la metastază, aş nuanţa-o într-un singur punct. Adică, metastaza nu este începutul morţii organismului, al cărui echivalent este ţara întreagă, ci este începutul morţii chiar a bolii, deci a corupţiei, care, din păcate, mai are câtva timp de trăit printre noi.

PS  Pe vremea comuniştilor, la începutul aşa-numitei „perioade de deschidere”, au început să intreîn ţară şi informaţii despre Iugoslavia. A intrat şi un „Interviu” dat de către Iosiv Broz Tito, fostul „călău”, unui jurnalist. Jurnalistul îl întreabă pe Tito, cum se explică faptul că în ultima perioadă a crescut numărul infracţiunilor din Iugoslavia. Tito îi răspunde că nu a crescut numărul infracţiunilor, care au început chiar să scadă, ci s-a acordat dreptul Presei de a le face publice, ceea ce creează iluzia unei creşteri. Poate că am putea vorbi şi aici despre o „creştere negativă”!