Vicepremier maghiar: Liderii unguri din România sunt persecutaţi sub pretextul luptei anticorupţie; Patru primari penali ai UDMR, premiaţi de Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zsolt Semjen admirând steagul Ţinutului Secuiesc
Zsolt Semjen admirând steagul Ţinutului Secuiesc

Zsolt Semjen, vicepremierul Ungariei, şi-a declarat sprijinul pentru liderii maghiari din România care sunt "persecutaţi nedrept sub pretextul luptei anticorupţie," informează agenţia de ştiri MTI. Semjen a premier, vineri, patru primari UDMR din Harghita şi Covasna, toţi patru având probleme penale.

"Ceea ce se întâmplă este de fapt o intimidare a maghiarilor sub pretextul luptei anticorupţie," a declarat Semjen despre politicienii maghiari anchetaţi de procurorii DNA. Semjen a adăugat că este evident faptul că aceste anchete au fost iniţiate împotriva unor lideri maghiari care joacă un rol crucial în reprezentarea comunităţii lor şi care luptă pentru interesele şi supravieţuirea acestei comunităţi.

"Ungaria nu-i va părăsi niciodată, ei pot întotdeauna să se bazeze pe sprijinul Ungariei," a mai declarat Semjen, care a continuat spunând că Budapesta va căuta sa obţină sprijin pentru ei la toate instituţiile internaţionale.

Semjen a acordat premiul Ungurii din afara Frontierelor către patru politicieni maghiari din România: Arpad Antal (primar al oraşului Sfantu Gheorghe); Robert Raduly (primarul din Miercurea Ciuc; Domokos Szoke (viceprimarul din Miercurea Ciuc) şi Janos Mezei, fost primar al oraşului Gheorghieni.

Premiile au fost înmânate vineri la consulatul general al Ungariei de la Miercurea Ciuc.

Autorităţile române au demarat anchete penale pe numele celor patru politicieni pentru presupuse fapte de corupţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite