Tu ştii ce mai face preşedintele tău?

Traian Băsescu ne-a obişnuit cu informări aproape săptămânale, cu explicaţii pe diverse probleme şi cu reacţii în public, şi când era, şi când nu era treaba lui. În schimb, Iohannis, învăluit într-o tăcere sfântă, ne arată deocamdată doar prima parte a zicalei „Tace şi face“.

Astăzi, Traian Băsescu a făcut din nou declaraţii, după o bună perioadă în care ni s-a explicat că a devenit o persoană privată, că s-a reîntors în sânul familiei, etc. Fostul preşedinte a luat parte la Congresul PMP şi a făcut declaraţii „pe domenii“, ca pe vremuri. A vorbit şi despre justiţie, şi despre o noua lege electorală, şi despre raportul MCV (a cărui continuitate a susţinut-o, atenţie!, spre deosebire de alţii), şi despre Elena Udrea.

„Doamnei preşedinte Elena Udrea, chiar dacă nu este aici, ţin să-i mulţumesc. Apreciez delicateţea gestului de a nu fi în sală. Sper să se bucure de condiţii corecte pentru a se apăra şi sper să-mi confirme, încă o dată, că este un om cinstit. Am convingerea că, dacă va putea să o facă, o va face“, a spus Traian Băsescu (şi numai el ştie dacă a şi crezut ce a spus). Morţii au fost spălaţi puţin spre deloc în această ieşire publică, o ieşire pe care mulţi o aşteptau, dar în care puţini mai credeau.

Ieşirea lui Băsescu a trezit multe amintiri din vremurile nu prea îndepărtate în care făcea agenda publică pe subpuncte. Sunt convinsă că mulţi nostalgici (băsişti sau nu) s-au gândit încă o dată, în această după-amiază de duminică, „Oare Iohannis ce crede? Oare Iohannis ce face?“.

Unii analişti politici (dar şi mulţi liber-vorbitori) au atras atenţia că e prea devreme să ne dăm cu părerea în ceea ce îl priveşte pe Klaus Iohannis, că nimeni nu poate muta munţii într-o lună două de mandat, plus că bunul-simţ combinat cu dorinţa de a fi o ţară civilizată merg mână în mână cu o normalizare a imaginii preşedintelui. Ca să nu mai adăugăm că, nu-i aşa, nu-i treaba lui Iohannis să-şi dea cu părerea. Da, ştiu, ştiu, de zece ori ştiu, nu asta e treaba preşedintelui.

Totuşi, să luăm un alt exemplu. Klaus Iohannis urmează să meargă la Paris în două zile, iar ICR-ul din Paris a trimis din greşeală pe mail nişte invitaţii la recepţie care a anexat o listă de doi lei, plină cu apelative tâmpite la adresa unora dintre invitaţi. Ministerul şi-a cerut scuze, cineva – nu ştim cine – a fost sancţionat cu un avertisment şi iaca viaţa continuă. Sigur că nu ne aşteptam ca preşedintele României să aibă vreun comentariu televizat despre acest „nimic“, dar nici măcar pe Facebook? Nici măcar acolo unde nişte oameni postează nişte lucruri în numele lui? Măcar să le fi transmis celor invitaţi că, uite na!, pot să vină şi cu soţiile dacă tot s-a făcut atâta caz pe tema asta. Sau că adio, recepţie!, ne vedem în faţă la ambasadă, acolo unde aţi stat atâtea ore la vot, ş.a.m.d.

Între timp, despre Klaus Iohannis: a fost la Galaţi la Fed Cup, a declarat pentru presa franceză că există corupţie în România şi a vorbit pentru o revistă austriacă despre necesitatea ca România să facă faţă unui eventual război.

Cred că la mijloc sunt două probleme mari şi late. În primul rând, în mod clar noi ne-am obişnuit cu un preşedinte care să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala. În al doilea rând, mi-e teamă să n-avem cumva parte de un preşedinte precum aghiasma mare (o luam de la Biserică, la Bobotează, bem zece zile din ea în fiecare dimineaţă, apoi o aşezăm pe un raft ca să ne păzească locuinţa de rele).