Reacţii din opoziţie după schimbarea conducerii PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul şef al PNL, Ludovic Orban, spune că problema partidului nu e Florin Cîţu, ci controlul preşedintelui Klaus Iohannis asupra formaţiunii, pe când liderul interimar al USR, Cătălin Drulă, susţine că şeful demisionar al PNL ar fi avut ocazia să construiască, în coaliţia de guvernare cu USR, „România pro-europeană, occidentală, liberală”.

„Problema PNL este aceea că a devenit o unealtă a lui Iohannis, care foloseşte PNL-ul în interes personal. A doua problemă este aceea că PNL nu mai are nicio legătură cu liberalismul. S-a transformat în UM PNL - unitatea militară PNL, cu Armata şi cu Miliţia în frunte, pe post de preşedinte şi de secretar general. A treia mare problemă este că e în alianţă cu PSD şi că nu are capacitatea de a reprezenta clasa mijlocie şi alegătorii liberali care au acordat încrederea. În fine, ultima problemă este o problemă de gravă lipsă de caracter. PNL, la vârf astăzi, a adunat toate gunoaiele, oameni lipsiţi de caracter, trădători, (...) oameni care nu au decât interese personale şi afaceri cu statul şi nu au nicio legătură cu cetăţeanul român. Astea sunt problemele PNL, nu Cîţu”, a precizat Orban, sâmbătă, pentru Agerpres.

Întrebat dacă ar fi interesat să revină în PNL în actualul context, Orban a spus: „sub nicio formă. Atât timp cât PNL va fi unealta lui Iohannis, atât timp cât PNL va accepta să stea la guvernare cu PSD, atât timp cât în conducerea PNL vor rămâne oameni gen Iulian Dumitrescu, Flutur, Bode, Alina Gorghiu ş.a.m.d., oameni certaţi complet cu interesul public, ei sunt adversarii mei politici şi în niciun caz posibili parteneri", a conchis Orban.

Cătălin Drulă: „Cîţu ar fi avut ocazia să construiască cu noi. Episodul de astăzi e doar epilogul trist al unei alegeri făcute acum un an”

Liderul interimar al USR, Cătălin Drulă, a reacţionat la scurt timp după anunţul lui Florin Cîţu. Drulă a scris pe Facebook că „USR este şi va rămâne singurul partid liberal care luptă pentru modernizarea României. Scena politică e din ce în ce mai limpede: de-o parte sistemul unit cleptocrat cu epoleţi la putere, de cealaltă parte Opoziţia democratică a USR, partid pro-european, liberal. Pentru 2024 între aceste două forţe se va da lupta. România pakistanizată, pseudo-militarizată, viktor-orbanizată (PSD-PNL) vs. România pro-europeană, occidentală, liberală (USR)”.

„Florin Cîţu ar fi avut ocazia să construiască cu noi a doua variantă, dar a ales sistemul de epoleţi şi baroni. Episodul de astăzi e doar epilogul trist al unei alegeri făcute acum un an. Noi rămânem determinaţi să creştem, să spargem blocada mediatică şi să oferim României speranţa de modernizare”, a mai completat fostul ministru al Transporturilor.

Eugen Tomac: „Aceste frământări erau mai vechi”

Eugen Tomac a comentat demisia lui Florin Cîţu de la şefia PNL, comparând situaţia cu cea din PMP. „Legat de criza din PNL, cred că s-au învăţat de la noi. (...) Acolo lucrurile sunt clare. Domnul Cîţu şi-a dat demisia după ce partidul i-a cerut-o. La noi lucrurile au intrat într-o zonă de comedie. Am avut şi congres, am stabilit care ne sunt priorităţile şi avem, din păcate, un fost lider, care nu acceptă realitatea. Asta este viaţa, învăţăm din toate. În schimb, Cîţu şi-a prezentat astăzi demisia. Evident, că acolo aceste frământări erau mai vechi, îi priveşte pe ei”, a afirmat preşedintele PMP, într-o conferinţă de presă, potrivit News. 

„Important este să înceapă să aibă curajul să ia decizii, asta aşteaptă ţara de la Guvern. Există o majoritate stabilă, care pare incapabilă să adopte decizii importante într-un moment atât de dificil, cu atâtea crize suprapuse: criza de sănătate, criza din energie, criza produselor alimentare, criza refugiaţilor. Toate aceste probleme necesită răspunsuri rapide. Noi vom urmări ca partid de opoziţie şi vom sancţiona toate aceste lucruri care nu funcţionează cum trebuie”, a mai completat Tomac.

Florin Cîţu şi-a anunţat demisia din fruntea partidului, după ce mai mulţi lideri ai formaţiunii i-au cerut să se retragă din conducerea PNL. Preşedintele demisionar al PNL a precizat că ar fi vrut să îşi prezinte demisia în faţa colegilor, liberalii lipsind de la şedinţa BEx convocată de Florin Cîţu.

Totodată şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al PNL, anunţând că va renunţa şi la cionducerea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, după ce va discuta cu premierul Nicolae Ciucă. 

Citeşte şi: SURSE. Cine are cele mai mari şanse să preia şefia interimară a PNL

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite