Război informaţional între Băsescu şi Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Bruxelles, preşedintele şi premierul s-au torpilat cu informaţii "pe surse" şi au spionat adversarul Preşedintele şi premierul au avut, aparent, o relaţie cordială la ultimul summit

La Bruxelles, preşedintele şi premierul s-au torpilat cu informaţii "pe surse" şi au spionat adversarul

Preşedintele şi premierul au avut, aparent, o relaţie cordială la ultimul summit al Consiliului European. În realitate, a avut loc un război subteran, oficialii care însoţeau cele două delegaţii fiind preocupaţi să colecteze, prin intermediul ziariştilor, informaţii despre tabăra adversă şi să lanseze, prin presă, acuzaţii reciproce.

Principala ţintă la acest summit a fost ministrul de externe, Adrian Cioroianu, care tocmai dăduse un interviu care l-a iritat pe şeful statului.

În consecinţă, echipa Administraţiei Prezidenţiale a profitat din plin de o greşeală a lui Cioroianu, care a anunţat, prematur, că româncele care urmau să fie evacuate din teritoriile palestiniene sunt la Tel Aviv. Imediat, ziariştii au fost anunţaţi, neoficial, că respectivele femei se află de fapt la Eretz, în Gaza, iar declaraţiile şefului diplomaţiei au iritat Israelul. Tabăra premierului Tăriceanu s-a repliat încercând să-şi asume cât mai multe merite în pregătirea negocierilor care au avut loc la Bruxelles, pe tema aşa-numitului tratat constituţional. În plus, spre deosebire de Băsescu, care nu s-a întâlnit cu ziariştii decât o singură dată în cele 48 de ore petrecute la summit, premierul şi ministrul de externe au avut mai multe ieşiri publice. Băsescu a punctat însă din nou la conferinţa de presă comună cu Tăriceanu, de la finalul summitului. Cei doi trebuiau să-şi împartă în două părţi egale punctajul declaraţiei, dar şeful statului a profitat că a vorbit primul şi a citit aproape tot. Ghinionul său a fost că era ora cinci dimineaţa, iar lungul său discurs nu a făcut decât să accentueze somnolenţa ziariştilor.

Ziariştii, agenţi secreţi

Atât oamenii preşedintelui, cât şi cei ai premierului au încercat să afle ce a spus tabăra adversă în avionul cu care s-a deplasat la Bruxelles, unde, de obicei, se desfăşoară discuţii neoficiale cu presa.

Rezultatul unor astfel de acţiuni a fost însă că atât Tăriceanu, cât şi Băsescu şi-au limitat la maximum aşa-numitele conversaţii "off the record". Rapoartele au ajuns însă atât de detaliate încât unul din ziariştii care călătorea cu una din tabere a fost abordat de un funcţionar din echipa adversă, care ştia că respectivul jurnalist dormise în avion, în pofida zgomotului făcut de colegii săi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite