Raeţchi contrazice ministrul de Interne: Cum explicăm acest paradox pesedist în care Carmen Dan, deşi a fost invitată la Comisie, a venit neinvitată?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, membru al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor. Foto: Eduard Enea.
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, membru al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor. Foto: Eduard Enea.

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a comentat, joi, declaraţia ministrului de Interne, Carmen Dan, potrivit căreia aceasta s-ar fi prezentat la audierile Comisiei pentru apărare fără să fi fost invitată. Raeţchi a explicat, astfel, că solicitarea acestei invitaţii a apărut în urmă cu o săptămână, la cererea PNL, însă preşedintele Comisiei, deputatul PSD Dorel Căprar, ar fi refuzat să îi înmâneze invitaţia ministrului tocmai pentru a avea acoperire.

„Marţi, doamna Carmen Dan a venit în faţa Comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor, conform propriilor declaraţii, «deşi nu a primit nicio invitaţie». În ciuda acestui fapt, în urma cu o săptămână, Biroul Comisiei stabilise invitarea doamnei Carmen Dan la audieri în baza unei solicitări scrise a PNL, solicitare în care se regăseau pe lista celor care trebuie audiaţi şi prefectul Capitalei sau şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei. Cu alte cuvinte, deşi a însoţit-o pe doamna Carmen Dan la Comisie şi a protejat-o pe tot parcursul discuţiilor, domnul deputat PSD Dorel Căprar, preşedintele Comisiei pentru Apărare, a refuzat să-i înmâneze şi invitaţia oficială. Mai mult decât atât, domnul Căprar nu a supus la vot solicitarea PNL privind audierile, deşi aceasta a fost depusă încă din data de 13 august. Cum putem explica acest splendid paradox pesedist - că deşi e invitată la Comisie, doamna Dan vine neinvitată?”, a comentat Ovidiu Raeţchi pe pagina sa de Facebook.

Totodată, deputatul liberal a explicat că audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, nu se dorea a fi publică pentru a „surprinde Opoziţia nepregătită” şi pentru ca presa să nu aibă acces. Cu toate acestea, după ce informaţia a ieşit în spaţiul public, varianta de rezervă a fost „secretizarea raportului”. 

„În primul rând, venirea doamnei Carmen Dan la Comisie a fost secretizată pentru Opoziţie şi pentru presă. Nimeni nu fusese informat - fie el vicepreşedinte sau secretar al Comisiei. Nu apărea nimic pe ordinea de zi. Miza era, în mod evident, ca Opoziţia să fie prinsă nepregătită, absentă, iar presa să nu aibă jurnalişti şi camere de filmat în Parlament. Nu le-a ieşit, drept pentru care au apelat la varianta de criză: discutăm pe baza unui raport secret, motiv pentru care presa trebuie evacuată”, a scris deputatul. 

Mai mult, Ovidiu Raeţchi sugerează că „interesul PSD era să ocolească procedura oficială”, încercând astfel să evite o audiere comună a ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru. 

„În al doilea rând, şi mult mai important, doamna Dan a venit «neinvitată», deşi fusese invitată, pentru că interesul PSD era să ocolească procedura oficială. Dacă era respectată această procedură, doamna Dan trebuia să stea la masă alături de prefectul Capitalei, doamna Cliseru, şi să răspundă în paralel la întrebări. Venind însă «neinvitată», doamna Dan a avut grijă să o ţină departe de Comisie pe doamna Cliseru. Mai mult, dacă procedura era respectată, doamna Dan era obligată să răspundă public tuturor întrebărilor în cadrul unor audieri oficiale - în timp ce strategia echipei sale a fost să susţină că a venit neoficial, în vizită, pentru că era în zonă, ca să ne lase un raport secret - pe care noi nu îl cerusem - şi despre care nu poate să discute - deşi noi solicitam răspunsuri la întrebări care nu implicau niciun raport şi niciun secret”, a continuat liberalul. 

Deputatul PNL a încheiat postarea susţinând că „cei de la PSD nu s-au dovedit nişte strategi străluciţi”, pentru că, ocolind procedura, nu au făcut decât să obţină o amânare şi a prezentat, pe această cale, o nouă serie de solicitări pentru audierea următoare.  

„Solicitările noastre pentru sedinţa Comisiei de Apărare de marţi, 28 august, sunt, în concluzie, următoarele:

1. Prezenţa la Comisie, conform solicitării depuse încă din 13 august şi conform procedurii de audiere, cu trimiterea invitaţiilor oficiale, a doamnelor Carmen Dan şi Speranţa Cliseru, pentru a lămuri unele inadvertenţe din declaraţiile lor.

2. Primirea urgentă a Raportului despre intervenţia din 10 august de către membrii Comisiei de Apărare. Acest raport a fost oferit Comisiei numai pentru camere de filmat, neintrând în posesia noastră nici până acum.

3. Anunţarea publică a audierilor şi desfăşurarea lor transparentă. Controlul parlamentar nu este nici favor ministerial, nici vizită de curtoazie, ci un principiu al statului de drept”, a conchis Ovidiu Raeţchi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite