Portiţa penalilor din Statutul PNL: „Dacă Tribunalul ne obligă, rezolvăm problema“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii s-au reunit recent în Consiliul Naţional pentru a aproba mai multe modificări ale Statutului formaţiunii privind sancţiunile etapizate pentru membrii de partid care au probleme cu Justiţia. Surse din PNL au declarat pentru “Adevărul” că liberalii vor depune săptămâna viitoare Statutul la Tribunalul Bucureşti ştiind că „ar putea fi respins“ şi că, din punct de vedere juridic, sancţionarea penalilor din partid ar putea fi declarată nulă.

Liberalii s-au întrunit săptămâna trecută, în cadrul Consiliului Naţional al partidului, pentru a aproba modificările privind sancţiunile membrilor PNL care au probleme cu Justiţia. Sancţiunile respective nu au însă nicio greutate juridică până când Convenţia Naţională a partidului, singurul for care poate de altfel să modifice Statutul, nu este convocată. Drept urmare, liberalii care au fost suspendaţi sau excluşi din partid din cauza problemelor cu Justiţia pot oricând să conteste decizia, pe motiv că este luată în baza unui Statut nelegal şi ar avea câştig de cauză.

 Precizarea referitoare la atribuţiile Consiliului Naţional se regăseşte chiar în Statutul PNL, la articolul 80, alin. 1 şi sună astfel :  „Consiliul Naţional (CN) este organismul de conducere, decizie politică şi organizatorică al PNL în perioada dintre Convenţiile Naţionale. În acest sens, CN poate adopta orice hotărâre de competenţa CON, cu excepţia adoptării de noi moţiuni, a unui nou Statut sau alegerii unor noi preşedinţi ai CNSR, CA şi CNRC“.

Există şi situaţii descrise drept excepţionale, când Statutul  poate fi modificat la Consiliul Naţional, dar pentru a-şi produce efectele el trebuie ratificat de către aceeaşi Convenţie Naţională care, în cazul PNL, ar urma să se întruneacă abia în 2017. Astfel, potrivit articolului 81 din Statut, „în cazul în care împrejurările impun de urgenţă o schimbare majoră a Programului Partidului sau a Statutului, CN poate adopta astfel de hotărâri cu obligaţia de a le supune ratificării Convenţiei Naţionale“.

Altfel spus, fără ca Statutul să fie supus aprobării Convenţiei Naţionale a partidului, el riscă să fie respins de Tribunal, împreună cu modificările care privesc membrii cu probleme penale.

„Nu e un impediment“

Surse din conducerea partidului au declarat pentru „Adevărul“ că există, într-adevăr, posibilitatea ca Tribunalul Bucureşti să respingă Statutul, pentru că liberalii nu l-au supus la vot în cadrul Convenţiei Naţionale a formaţiunii. Potrivit aceloraşi surse, documentul va fi depus săptămâna viitoare la Tribunalul Bucureşti, iar în cazul în care va fi respins, liberalii vor convoca „fie şi într-o săptămână“ Convenţia Naţională.

„Nu e un impediment pentru noi să aplicăm sancţiunile, deşi Tribunalul s-ar putea să interpreteze şi aşa. Dacă interpretează aşa şi Statutul este respins, deci dacă Tribunalul ne obligă, rezolvăm problema: convocăm Convenţia Naţională fie şi într-o săptămână. Colegii pot contesta excluderile şi sancţiunile, e adevărat, şi ar avea câştig de cauză, dar în partid părerile sunt împărţite. Unii spun că ar fi trebuit ca Statutul să fie aprobat de Convenţia Naţională, iar alţii spun că nu trebuia, fiindcă oamenii au înţeles că nu sunt alte variante şi trebuie să accepte sancţiunile, presiunea publică fiind atât de mare“, au explicat sursele citate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite