Parlamentarii care se întorc în ţară din zona galbenă au fost scutiţi de izolare printr-o decizie a Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban FOTO gov.ro
Ludovic Orban FOTO gov.ro

Parlamentarii români care se întor în ţară dintro zonă aflată în zona galbenă cu risc de infectare nu vor fi obligaţi să stea în carantină sau în izolare, se arată într-o anexă a Hotărârii de Guvern care reglementează prelungirea stării de alertă. De această măsură mai beneficiază europarlamentarii şi „personalul aparţinând instituţiilor internaţionale şi sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională”.

Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă precizează că cetăţenii care vin în România din ţări din zona galbenă de risc de infecţie cu noul coronavirus trebuie să stea în carantină pe o perioadă de 14 zile la adresa de domiciliu. Cu toate astea, într-o anexă a deciziei, anumite categorii şi parlamentari sunt exceptaţi.

În secţiunea „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor”, punctul 2 al articolului 1 precizează că: 

  • Pentru toate persoanele care vin în România din ţările care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, stabilită de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se instituie pe o perioadă de 14 zile măsura carantinării/izolării la locuinţa/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii,inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.

Punctul 3 al articolului 1:

  • Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, prevăzută la pct. 2, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuinţa/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.

Scutiţi de la regulă

În punctul 8 al aceluiaşi articol se prezintă excepţiile de la această regulă:

  • Sunt exceptate de la prevederile pct. 2 şi 3 următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecţie împotriva COVID-19.

Printre cei exceptaţi se regăsesc şi parlamentarii:

  • Membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând instituţiilor internaţionale şi sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională;

Guvernul a decis ieri să prelungească starea de alertă cu încă 30 de zile. Anunţul a fost făcut de Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi dr. Raed Arafat, şeful Departamentului de Urgenţă. Decizia Guvernului urmează să fie votată de Parlament.

Astfel, Tătaru a spus că se vor deschide grădiniţele şi afterschool-urile peste vară, sălile de sport şi bisericile, însă cu păstrarea măsurilor sanitare stricte şi a distanţării fizice. 

Tătaru a spus că măsurile de relaxare trebuie luate treptat pentru a reduce cât mai mult riscul de îmbolnăvire cu Covid-19. Ministrul Sănătăţii a mai spus că sunt permise evenimente organizate în interior la care pot participa 20 de persoane, în timp ce în exterior, numărul de persoane este de 50. 

„Situaţia nu este încă la final. Trebuie să gestionăm bine acest moment, respectând aceste condiţii”, a precizat Nelu Tătaru. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite