Ne merităm parlamentarii!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentarii şi-au votat dreptul de a fura liniştiţi
Parlamentarii şi-au votat dreptul de a fura liniştiţi

Ne indignăm de legile incredibile pe care parlamentarii au încercat sau au reuşit să le treacă marţi prin forul legislativ? De tupeul de a-l propune pe fostul adjunct al lui Vadim Tudor, Lucian Bolcaş, pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale? De ticăloşia unui Daniel Barbu, care preferă să moară nişte oameni bolnavi, pentru a avea mai mulţi bani pentru nu ştiu ce festival? Avem şi noi partea noastră de vină pentru toate acestea.

În relaţia cetăţeanului cu cei ajunşi la putere e ca într-o căsnicie. Realizezi că soţul tău e un porc sau că nevasta e o curvă? Ai ghinion, dar de data asta ghinionul ţi l-ai făcut cu mâna ta. Nu ţi i-a băgat nimeni pe gât, tu singur sau singură ţi i-ai ales. Vei spune, desigur, că la început totul a fost frumos, că el era cel mai bun om de pe pământ, că ea era cea mai pură fiinţă. Că partenerul şi-a ascuns cu abilitate defectele şi ţi-a luat ochii cu florile, cu ocheadele sau cu zâmbetele lui. Că abia după ce s-a văzut cu sacii-n căruţă şi-a arătat adevărata faţă. De fapt, nu e niciodată aşa. Niciun porc nu poate disimula atât de bine, încât să nu i se vadă din când în când şi adevăratul caracter. Nicio curviştină nu poate poza tot timpul în fată mare. Tu ai sesizat şi lucrurile regretabile înainte să faci pasul decisiv, dar ai închis ochii. Sau - şi mai rău! - ţi-au plăcut. Ţi-a plăcut să ai un bărbat macho şi la început bădărăniile lui ţi se păreau simpatice. Acum primeşti şi decontul pentru acest lucru. Te-a atras latura ei de târfă, acum însă trebuie să admiţi că se mai bucură şi alţi masculi de chestia asta.

Astăzi, vedem că parlamentarii îşi fac pur şi simplu de cap: votează o lege în urma căreia ei şi primarii nu vor mai putea fi traşi la răspundere pentru fapte de corupţie sau vor să-i elibereze pe toţi deţinuţii cu pedepse sub şapte ani (pentru a-i face scăpaţi astfel tot pe-ai lor). Ok, dar cine i-a trimis în Parlament? Nimeni alţii decât noi, românii. Poate să spună cineva că, atunci când ne cereau voturile, nu se vedea şi ce ticăloşie zace în ei? Nu ştiam că sunt nişte şmecheraşi care nu de dragostea pentru patrie sau de grija pentru popor mor ei? Nu eram conştienţi că sunt animaţi de dorinţa de căpătuială şi de setea de putere? Să fim sinceri: se vedea de la o poştă! Cu toate acestea, noi am închis ochii. Sau - mai rău! - suntem şi noi ca ei şi tocmai de-aia i-am votat. Constituţia spune că parlamentarii sunt reprezentanţi ai poporului. Ar fi de adăugat că sunt şi reprezentativi. Parlamentul nu e altceva decât o Românie în mic, o esenţă de Românie. Cu câţiva oameni ok şi o masă de ticăloşi.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite