Efectul Şova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova a fost miruit de senatoarea Florina Jipa înainte de votul din Senat FOTO Captură video
Dan Şova a fost miruit de senatoarea Florina Jipa înainte de votul din Senat FOTO Captură video

Într-un comentariu publicat duminica trecută intitulat „Se amână deşteptarea primăverii”, îmi exprimam scepticismul faţă de sinceritatea şi utilitatea practică a rezoluţiei Consiliului Naţional al PSD referitoare la atitudinea viitoare a partidului faţă de marii corupţi din ograda proprie.

Neîncrederea îmi era alimentată de convingerea că „cel mai mare partid al ţării”, cum îi place să se autodefinească, construcţie politică supradimensionată, măcinată de elefantiazis dar şi de nenumărate alte boli congenitale asociate cu altele contractate pe parcurs, pe mai departe grotescă chiar dacă eliberată de un Marian Vanghelie sau de un Radu Mazăre este incapabilă să se reformeze, indiferent de cine s-ar afla la conducerea ei. De realitatea că nici liderul său fondator, Ion Iliescu, nici succesorii săi la conducere, indiferent că s-au numit Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Victor Ponta, nu au dorit cu adevărat poziţionarea partidului pe coordonate morale sănătoase, că morala este un concept cu totul străin principalului partid aflat azi la guvernare.

Felul în care au decurs lucrările Consiliului Naţional, calmul său nefiresc, preeminenţa exerciţiilor de retorică mai mult sau mai puţin izbutite ale d-lui Ponta ce au substituit analiza la sânge a cauzelor care au dus la înfrângerea sa categorică în alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut, analiză al cărei rost ar fi fost să stabilească vinovăţiile personale ale preşedintelui, dar şi cele ale staffului său de campanie, ale întregului partid erau, sunt simptomatice pentru bolile profunde de care suferă PSD. Cărora dl. Ponta şi dl. Liviu Dragnea le-au administrat drept unic tratament amânarea.

E vorba mai întâi despre amânarea Consiliului Naţional pe care orice partid normal, preocupat cu adevărat de viitorul lui şi de felul în care este perceput de opinia publică l-ar fi convocat în cel mai scurt timp după eşecul din noiembrie. E vorba mai apoi despre amânarea Congresului al cărui rost ar fi fost să găsească soluţiile şi strategiile menite să maximizeze şansele PSD în confruntările electorale programate în cursul anului 2016.

Strategia d-lui Ponta a părut învingătoare. Nu s-a auzit nicio contestare, nii un reproş la adresa domniei sale, partidul s-a manifestat amnezic, dând semne că a uitat cu totul de catastrofa din noiembrie. Încurajat în deficitul său de memorie, probabil, şi de slaba acţiune politică a celui ce ar trebui să fie adevăratul său adversar politic, PNL. Or, nu e greu de remarcat că raporturile de adversitate dintre PSD şi PNL seamănă mai curând cu o joacă de copii, lăsând impresia unui nou şi falimentar drôle de guerre. O realitate ce explică şi faptul că atât dl. Ponta cât şi colegii săi se manifestă ca mai preocupaţi să se lupte cu vorbele fostului preşedinte Traian Băsescu decât cu faptele cvasi-inexistente ale bicefalului PNL.

În aceste condiţii, adoptarea „amendamentului Ponta” şi ridicarea acestuia la rang de „rezoluţie” nu a fost decât un simplu răsfăţ al premierului, un fel de tort de ciocolată îmbelşugat acoperit cu frişcă pe care dl. Ponta şi l-a făcut cadou spre a sărbători victoria repurtată vineri în partid cu largul concurs de iresponsabilitate politică ale tovarăşilor săi din conducerea PSD.

În deja menţionatul comentariu de duminica trecută, scriam că testul de rezistenţă al rezoluţiei se va consuma foarte devreme. El a început, de altminteri, chiar în orele Consiliului în decursul cărora s-au auzit prea multe arii împotriva procurorilor, a DNA şi a justiţiei. Apogeul era de aşteptat însă pentru momentul în care parlamentarii PSD vor fi chemaţi să încuviinţeze anchetarea în stare de arest a miniştrilor bănuiţi de fapte penale, Darius Vâlcov şi Dan Şova. Or, încă de duminică seara era limpede că PSD nu e deloc dornic să treacă acest test. Retorica ieftină din povestea cu partidul, parlamentarii şi glonţul a d-lui Dragnea, debitată unde altundeva decât la Antena 3, dublată câteva ore mai târziu de glumele coclite ale d-lui Ponta şi de exerciţiile de constituţionalism ale d-lui Cristian Pârvulescu, preşedintele Pro Democraţia, tot mai apropiat de PSD, a cărui goarnă a cam început să fie, ne lăsau să înţelegem că social-democraţii români vor face scut în jurul celor doi împricinaţi.

Miercuri, într-o atmosferă de carnaval politico-religios având drept mare preoteasă pe senatoarea pe nume Florina Jipa, doctoriţa în Drept căreia puţin îi pasă de Constituţie, carnaval cu  ce a semănat teribil cu cel la capătul căruia a scăpat de arestare fostul penelist Varujan Vosganian, s-a consumat testul aşteptat. Majoritatea guvernamentală din Senat a dovedit cât de inutilă şi mincinoasă a fost rezoluţia, ce puţin a învăţat PSD din avalanşa de fapte din noiembrie trecut şi ce puţin le pasă parlamentarilor noştri de semnalele venite dinspre electorat. Invocând ba Sărbătoarea de Buna Vestire, ba nu ştiu ce Grup de rugăciune, ba închipuita, dar în realitate demult pierduta sa demnitate, oferindu-ne tuturor un spectacol grotesc, senatorul Dan Şova, un personaj care în pofida tinereţii sale s-a aşezat temeinic în zona de top a antipatiei populare, a scăpat pentru moment de arestare. Ruşinos, nedemn pentru un politician, descalificant pentru un bărbat, simptomatic pentru laşitatea şi tupeul său de Dinu Păturică deghizat în conferenţiar universitar şi politician-caricatură.

E greu de spus acum pentru cât timp va mai fi zburda în libertate miruitul domn Şova, un individ parcă anume născut spre a juca în piesa Uite-l, nu e! montată la teatrul de joasă condiţie artistică al PSD. Justiţiei îi revine să stabilească cu maximă celeritate vinovăţia sau nevinovăţia parlamentarului social- democrat şi pedeapsa care i se cuvine. La fel de greu de aproximat e şi dacă PNL va şti să profite de starea de dificultate în care se află şi pe care şi-a autocreat-o PSD. Deocamdată, într-un glas, doamna Alina Gorghiu şi dl. Vasile Blaga au cerut alegeri anticipate, mizând, fără doar şi poate, pe valul de antipatie populară ce e de aşteptat că se va revărsa asupra partidului d-lui Ponta după sfidătorul vot din Senat. Reacţia unor ambasade occidentale nu e deloc favorabilă nici Senatului, nici PSD-ului, dar nici României. Nu e foarte limpede în ce termeni va înţelege să îşi formuleze aşteptata, necesara replică preşedintele Klaus Iohannis. Căruia de aceasta dată nu îi mai este nicidecum îngăduit să tacă şi nici să emită doar câteva judecăţi de principiu pe facebook, în numele neconflictualităţii sale declarate. Unii comentatori mizează pe reacţia populară şi cred că istoria se va repeta, iar „afacerea Şova” va deveni „efectul Şova” ce va fi unul încă şi mai devastator pentru PSD decât „afacerea Diaspora”.

Sigure, pentru moment, sunt câteva lucru. Că această primăvară e pentru PSD nu doar „o nouă primăvară pe vechile dureri”, nu numai că în partidul condus de dl. Ponta „deşteptarea primăverii” se amână, ci şi că regenerarea presupusă de acest anotimp al înnoirii e cu totul străină de strategia, dar şi de biologia politică a social-democraţilor români. Exclusă e minima bănuială că PSD, definitiv marcat de bizantinism şi corupţie, ar putea să adopte vreodată o conduită cu adevărat europeană.     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite