Semnarea protocolului de alianţă PSD - UNPR va fi semnat joi. SURSE: UNPR a cerut 35 de locuri la parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PSD şi UNPR stabiliseră ca miercuri să aibă loc semnarea protocolului de alianţă pentru alegerile locale şi parlamentare, însă pretenţiile celor din UNPR au dus la amânarea luării unei decizii, urmând ca joi să aibă loc o nouă întrevedere în care se va parafa înţelegerea între cele două formaţiuni.

UPDATE După lungi negocieri, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea au stabilit să semneze, astăzi, protocolul de colaborare dintre PSD şi UNPR la alegerile de anul acesta. „Domnul general Oprea ne-a convocat mâine, la ora 11.00, la Parlament pentru a semna“, a spus liderul senatorilor UNPR, Haralambie Vochiţoiu.

UPDATE Preşedinţii  PSD şi UNPR, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, au reluat, miercuri, discuţiile privind semnarea protocolului de colaborare între cele două formaţiuni politice, la scurt timp după votul din Senat pentru ridicarea imunităţii şefului UNPR. Întâlnirea a avut loc la sediul central al PSD.

„Nu semnăm astăzi (miercuri-n.r.). Cât mai curând“, a spus Oprea, la finalul întrevederii. De cealaltă parte, preşedintele PSD a părăsit sediul partidului fără să facă niciun fel de declaraţii.

UPDATE Potrivit unor surse din PSD, Gabriel Oprea a cerut 35 de locuri eligibile la parlamentare, iar Liviu Dragnea nu a fost de acord. Liviu Dragnea a spus că în textul protocolului nu se stipulează numărul de locuri şi că este vorba de un protocol pentru alegerile locale.

UPDATE Preşedintele UNPR Gabriel Oprea, despre motivele amânării : Este o zi mai specială. Discuţiile despre politică de mâine încolo.

UPDATE Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat amânarea semnării protocolului de alianţă: Au zis că o zi complicată. Să treacă acest vot (de ridicare a imunităţii lui Gabriel Oprea - n.r.). Am vorbit în jurul orei 8.45 - 09.00. Vom stabili o dată ulterioară votului din Senat. În protocol nu se stipulează numărul de locuri pentru parlamentare. Textul protocolului l-am discutat aseară.

Întrebat dacă Gabriel Oprea a condiţionat semnarea protocolului de un vot împotriva cererii DNA de începere a urmăririi penale, Dragnea a spus că nu. Liderul PSD a mai spus că decizia PSD rămâne de a vora pentru ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea.

Protocolul propus de PSD prevede încheierea unui acord doar pentru alegerile locale. O posibilă alianţă pentru alegerile parlamentare va fi discutată în funcţie de rezultatele alegerilor locale. Forma de protocol a PSD l-a nemulţumit pe Gabriel Oprea, acre a dorit să fie stipulat un acord între PSD şi UNPR pentru alegerile parlamentare, cu 35 de locuri eligibile.

Redăm mai jos textul acordului propus de PSD, despre care Dragnea a spus că l-a discutat aseară cu Gabriel Oprea:

protocol psd unpr
protocol psd unpr

''Miercuri, 3 februarie 2016, la ora 9.30, la grupul PSD din Camera Deputaţilor, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, vor semna protocolul privind colaborarea celor doua partide în alegerile locale, votul într-un singur tur şi candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă'', a anunţat UNPR într-un comunicat de presă.

Protocolul constă în libertatea celor două partide de a forma alianţe la nivel local şi participarea pe liste comune la alegerile parlamentare, principalul obiectiv al UNPR. Potrivit sondajelor, formaţiunea lui Gabriel Oprea nu ar trece pragul de 5% la alegerile parlamentare, de aceea are nevoie de PSD. În schimb, UNPR promite să susţină alegerea primarilor într-un singur tur, care avantajează PSD.

De la ora 10.30, plenul Senatului va decide dacă încuviinţează cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Gabriel Oprea.Potrivit unor surse din PSD, Dragnea şi Oprea nu au nicio înţelegere privind votuld e ridicare a imunităţii.

Senatorii jurişti au avizat favorabil cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de abuz în serviciu pentru folosirea în mod ilegal a coloanei oficiale. Deşi la nivel declarativ a tot repetat că se pune la dispoziţia Justiţiei, în faţa senatorilor Jurişti, Oprea  a încercat să recurgă la tot felul de tertirpuri pentru a trage de timp.

Avocata lui Gabriel Oprea a cerut amânarea deciziei Comisiei Juridice, până când plângerea făcută la DNA de către Oprea va fi soluţionată. Oprea, prin avocata sa, a contestat faptul că solicitarea transmisă de Parchetul General către Parlament nu a fost semnată de procurorul general Tiberiu Niţu, care a refuzat să semneze tocmai pentru că numele său apare în dosar.

Dragnea a trimis paznic

Rezultatul votului – nouă „pentru“, unul „împotrivă“ şi o abţinere – a arătat că parlamentarii au votat conform deciziei politice luate la nivelul partidelor. Mai puţin senatoarea UNPR Ruxandra Jipa, singura care a votat împotriva solicitării DNA, în ciuda indicaţiei verbale a lui Oprea de nu se opune Justiţiei. Ruxandra Jipa a fost şi cea care l-a însoţit pe vicepremierul Gabriel Oprea către sala Comisiei Juridice.

Deşi nu este membru al Comisiei Juridice, liderul senatorilor PSD Mihai Fifor s-a prezentat la şedinţă pentru a se asigura că niciun social-democrat nu va vota altfel decât în favoarea începerii urmăririi peale a lui Oprea. „A fost trimis de Dragnea să-i păzească“, au declarat surse social-democrate.

Plenul Senatului urmează să se pronunţe chiar astăzi asupra solicitării DNA de începere a urmăririi penale a lui Oprea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite