Dispute la dezbaterea electorală. Hunor a comparat viziunea lui Barna cu cea a lui Putin. Paleologu a întrebat de investigaţia Rise Project
0La finalul dezbaterii electorale dintre Dan Barna, Theodor Paleologu şi Kelemen Hunor, cei trei au avut ocazia să-şi adreseze câte o întrebare. Paleologu l-a întrebat pe Barna despre investigaţia Rise Project, Barna l-a întrebat pe Paleologu pe cine votează în turul doi la prezidenţiale, iar Hunor l-a întrebat pe Barna de ce îi este „drag modelul Putin” privind prerogativele preşedintelui propuse de acesta în reforma Constituţională.
Paleologu către Barna: Anonimizarea contractelor de fonduri europene. E o întrebare doar. Nu e nicio acuzaţie. Domnul Ghinea era ministru. Cum e cu treaba asta. Nu vreau răspuns legat de legalitate, vreau răspuns legat de moralitate având în vedere că domnul Ghinea e europarlamentar.
Barna: Perioada în care am fost secretar de stat iar Ghinea a fost ministru a fost perioada prin care datorită unei lupte teribile cu sistemul am desecritizat arhiva. Eu sunt un om care crede în transparenţă. În interviul de la Rise am aflat că o parte din contractele mele se aflau prin multele altele care erau secretizate de minister pentru că spuneau că se încălcau nişte prevederi legate de protecţia datelor. Nu văd motivele. M-am lutat cu ministerul ca informaţiile să fie date. Nu am nicio problemă de moralitate pentru că am făcut mult mai mult decât a făcut vreodată orice politician. Sunt deschis, oricare contract e în spaţiul public. Jurnaliştii aveau contractele nesecretizate. Nu ştiu de ce s-au secretizat, am aflat că ţinea de CNP-uri.
Paleologu: Nu ar fi mai bine să cereţi desecretizarea lor ca să nu mai fie speculaţii?
Barna: S-a întâmplat deja asta. Jurnaliştii au totul, până şi bilete de autobuz.
Dan Barna, către Paleologu: Cu cine votaţi în turul doi la prezidenţiale?
Paleologu: Cu mine.
Barna: Eu vorbeam serios.
Paleologu: Şi eu, evident.
Barna: Şi dacă nu ajungeţi în turul doi?
Paleologu: E o ipoteză pe care nu o iau în calcul, domnule Barna. Dvs vreţi să acreditaţi ideea că sunteţi cumva desemnat prin drept divin ca fiind finalist cu domnul Iohannis. Nimic nu e mai puţin sigur. Nu se pune problema. Să vedem ce decid cetăţenii.
Barna: Eu doar întrebam. Eram curios în această ipoteză.
Paleologu: De la Iohannis - Diaconu, Diaconu - Dăncilă, Dăncilă - Paleologu, Paleologu - Barna. Sunt multe variante posibile.
Kelemen Hunor: Vă rog să nu mă excludeţi
Paleologu: Îmi cer scuze, domnnule Kelemen. E o ipoteză fantezistă. Domnul Barna vrea să acrediteze ideea că un tur doi fără PSD înseamnă automat Dan Barna.
Moise Guran: Dar între Iohannis şi Diaconu?
Paleologu: De când am drept de vot din '92 şi până acum, întotdeauna am votat împotriva FSN, PDSR, PSD, şi aşa mai departe. Linia mea anti PSD e veche de tot.
Hunor către Barna: Am citit programul prezidenţial al domnului Barna. Pe mine m-a uimit reforma Constituţională în sensul de creştere a prerogativelor preşedintelui. Am înţeles că vreţi să fiţi şeful Statului, şeful Parlamentului. De ce vă e aşa drag modelul lui Putin?
Barna: Nu este nici pe departe modelul lui Putin. Este o reformă, şeful statului, tocmai pentru că este ales de cetăţeni, trebuie să poată să fie arbitru. Este nevoie de o perspectivă de leadership, este nevoie de o variantă de reprezentare. Gândiţi-vă cât de simplu ar fi fost să putem să facem alegeri anticipate imediat după moţiunea de cenzură.