În Occident, un văl liberal coboară peste tot ce a fost libertate şi conduce naţiunile spre muţenie. La noi, o societate cîndva fotofobă la lumina de la Răsărit începe să creadă că geografia e o ştiinţă apusă. După obiceiul guraliv al epocilor laşe, toată lumea se jură că apără democraţia, dar înţelege prin asta un sport juridic de la care sînt excluse simţirile populare şi identitatea naţională.

Povestea începe cu o elită occidentală tot mai jignită de existenţa popoarelor. Insulta a culminat cu Trump şi Brexit, votaţi în ciuda directivelor emise pe toate căile: mass media, clasă conducătoare, universităţi, organizaţii civile (şi servile în relaţia cu agenda progresistă). La mai mult de un an de la alegeri, Patimile după Trump continuă şi nu se vor încheia decît odată cu dresajul sau anihilarea necredincioşilor.

Scandalul Cambridge Analytica e o invitaţie la ipocrizie globală.

Mai întîi, a apărut scenariul alegerilor decise de amestecul rusesc. O incursiune a la Voodoozov a luat minţile americanilor şi le-a trimis să voteze Trump. Interesant. Deşi mai puţin interesant decît amestecul lui Putin în alegerile din Rusia.

Actul al doilea propagă, fără răgaz şi pauză de masă, scenariul Cambridge Analytica. O companie engleză de treierat date a preluat sau furat 50 de milioane de profiluri Facebook şi le-a transformat, prin mesaje magice, în tot atîtea voturi pentru Trump! Scandalul Cambridge Analytica e o invitaţie la ipocrizie globală. Mai întîi, pentru că toată lumea, de la vînzătorii de vitamine la traficanţii de filme, înoată în date personale şi nimeni nu are ceva de reclamat. Bunul simţ spune că promiscuitatea socială şi protecţia vieţii private sînt cu totul incompatibile. Apoi, pentru că odioasa Cambridge Analytica nu a descoperit nimic nou. Cînd echipa lui Obama a făcut exact acelaşi lucru, în campania din 2012, presa a salutat o capodoperă digital-politică.

Concluzia spre care împing aceste scenarii înspumate e că un eşec la vot al stîngii progresiste e, practic, ilegal. Numai frauda sau nebunia pot explica alegerile pierdute de stînga şi de aliaţii ei discreţi care pozează palid în partide centriste. Adevărul şi binele suprem nu au voie să piardă în faţa prostiei, răutăţii şi minciunii. Iar stînga progresistă e adevărul şi binele la un loc, ridicate la pătrat. Aşadar, greşeala comuniştilor nu a fost că au eliminat democraţia ci, pur şi simplu, că au făcut-o prin violenţă. Mult mai abile, elitele progresiste de azi aplică o procedură blîndă: consens cu gura închisă. Aşa au apărut necazurile recente din Statele Unite şi Marea Britanie. Mulţimile sînt prea needucate pentru a respecta coada la eşafod, fără tulburarea liniştii publice. În măsura în care permite asemenea aberaţii gălăgioase, democraţia e un sistem depăşit.

De aici vine siguranţa lui Vladimir Putin.

Pe firul aceleiaşi poveşti cu progresişti blocaţi de înapoierea gloatei, aşteaptă concluzia după care ultimul lucru care a contat în alegerile americane sau la Brexit a fost voinţa alegătorilor. Încă un pas şi vom înţelege că, dacă nu votează stînga, onor alegătorii sînt o turmă de dobitoci/oace, vînturată de provocatori ruşi, escroci englezi şi filmuleţele lor devastatoare. Prostimea e la mîna oricui o bombardează cu date despre originile bulgăreşti ale dnei Clinton şi despre contactele ei regulate cu marţienii. Sau invers. Situaţia a scăpat de sub control şi trebuie remediată.

Iată de ce, partea bună a corporaţiilor, în strînsă legătură cu guvernele şi presa, se vede silită să intervină în ajutorul celor debusolaţi de vrăjmaşii democraţiei. Asta înseamnă reglementarea netului şi mai înseamnă reapariţia unui adversar declarat mort, dar oricînd dispus să dea o mînă scheletică de ajutor: cenzura. Numai aşa poate fi atins acel obiectiv nedeclarat care cere ca nimeni altcineva să nu mai poată folosi vreodată instrumentele care rămînd la dispoziţia stîngii. Aşa se aşază Occidentul, singur şi de bunăvoie, într-un cerc strîmt, dogmatic şi supus.

Pe asta contează, în fiecare dimineaţă, Putin.

De la aceste garanţii au pornit asasinatele executate lejer de statul rus în Occident. Plutoniu la halbă, agenţi paralizanţi la ţoi şi napalm cu pîlnia - nu contează şi nu îngrijorează! De ce s-ar teme Putin? De furia unor guverne care îşi văd cetăţenii ciopărţiţi de bombe spre a remarca, iar şi iar, că Islamul e o religie a păcii? Sau de patriotismul dnei a patra oară Cancelar Merkel care susţine că Islamul e parte a Germaniei? Începînd, desigur, cu figura marelui filozof Iman Ali Kan

Un alt mesaj rătăcit de presă e scrisorica trimisă la Kremlin de dna Merkel. Cu o diferenţă. Expeditoarea a ţinut să precizeze că gratulările vin „din inimă“. În acest caz, inima bate pe gaz.

Dar să fim obiectivi, aşa cum bine ne învaţă presa! Pînă la urmă, Trump, şi nu altcineva, l-a felicitat oficial pe Putin după triumful în alegeri. Oare? Cine închide televizorul şi sapă în nereglementatul net va afla că Trump n-a urat singur şi de capul lui. Şi dl. Junker, Preşedintele Comisiei Europene, i-a trimis felicitări bărbăteşti lui Putin. Oare dl. Timmemans care conferenţiază pe teme de conduită prin capitalele Europei de Est, se simte reprezentat de şeful lui direct? Un alt mesaj rătăcit de presă e scrisorica trimisă la Kremlin de dna Merkel. Cu o diferenţă. Expeditoarea a ţinut să precizeze că gratulările vin „din inimă“. În acest caz, inima bate pe gaz. La fel de omisă e scrisoarea trimisă de Macron Emmanuel, Preşedintele celui mai mare investitor străin în Rusia.

Şi pe asta se bazează, înainte de fiecare negociere, Vladimir Putin.

Klaus Iohannis a îndrăznit, măcar, să îi amintească lui Putin, imediat după felicitările de lemn, că există „principii şi norme de drept internaţional“. 

Şi conducătoarea noastră Dăncilă Analytica care o avem Premier s-a pus pe scris. Cugetînd cu dosarele lui Dragnea, dna. Dăncilă Analytica a trimis o scrisoare semeaţă Comisiei Europene. Scrisoarea nu  pune la lucru acea operaţie artimetică simplă din care reise oarecum perfect clar că guvernele PSD absorb fonduri europene cu o trompă de capacitatea paiului obturat. Zero fonduri structurale şi dezvoltare rurală, în ianuarie.

Slavă marelui nostru partid! Dispreţ defăimătorilor de ţară! Să ne trăiască Analytica care ne mîndrim cu ea!

Şi totuşi PSD e singura organizaţie care a făcut o mutare clară în plină criză rusă. Cum Dăncilă Analytica nu poate fi suspectată că cu capul care îl are gîndeşte, e limpede că PSD şi Dragnea au aprobat tacit vizita perversă a lui Adrian Năstase la Moscova. Aşa da! În timp ce alţii îşi defăimează ţara, PSD trudeşte, neştiut, la propăşirea ei. Slavă marelui nostru partid! Dispreţ defăimătorilor de ţară! Să ne trăiască Analytica care ne mîndrim cu ea!

Şi din asta se hrăneşte Putin.

S-ar zice că acum era de protestat, de aprins lanterne şi de scandat în Piaţa Victoriei. Dacă demonstraţiile în apărarea justiţiei au fost bune, atunci şi demonstraţiile în apărarea demnităţii europene şi naţionale trebuie să fie bune. Căci, într-o ţară dată în chirie, nici justiţia nu scapă neimpozitată. Acum era ocazia ca ONG-urile rezistente să arate pînă unde rezistă.

Dar nu! Nici o demonstraţie, nici un amărît de pichet în faţa sediului PSD sau, 50 de metri mai încolo, în faţa ambasadei ruse. Nici o listă de semnături şi nici o vizită de simpatie la ambasada britanică. Ciudat! Civismul nu mai presupune dimensiunea naţională.

Şi pe asta contează Putin.