Dan Vîlceanu, scos din dosarul de evaziune în care este vizată firma părinţilor lui. Disjungere pentru un membru al familiei - Surse
0Noul ministru al Finanţelor, Dan Vîlceanu, a fost scos din dosarul de evaziune fiscală de care este vizată firma care aparţine familiei sale, dispunându-se clasare pentru fapta care l-ar viza. Cauza a fost disjunsă pentru un membru al familiei ministrului şi trimisă la un parchet din Gorj, au declarat surse judiciare pentru Adevărul.
Decizia a fost dispusă de Parchetul General, unde dosarul a fost trimis după ce Dan Vîlceanu a fost ales parlamentar, considerându-se că nu sunt elemente potrivit cărora ar fi săvârşit fapte penale, au declarat sursele citate. Acum, dosarul în care este vizat un membru al familiei ministrului va ajunge la Parchetul Tribunalului Gorj. Deocamdată, nu sunt informaţii privind data la care s-a dispus soluţia de clasare.
Suspiciuni de evaziune
Cauza a fost deschisă ca urmare a unei sesizări a ANAF privind fapte de evaziune fiscală la firma pe care familia sa o deţine şi unde Dan Vîlceanu a lucrat în trecut ca economist şi director economic.
Prejudiciul stabilit de echipa de control este de aproximativ 630.000 de lei, format din neplata impozitului pe profit şi TVA. În raportul de control se menţionează că ar fi fost făcute achiziţii care nu sunt reale, cu scopul de diminua impozitele de achitat. Astfel, nouă din cei 15 administratori sau asociaţi ai societăţilor care figurează ca furnizori poartă numele Stănescu, iar facturile au acelaşi scris.
După venirea la putere a PNL, cei doi directori ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj care au realizat controlul au fost detaşaţi în alte judeţe, însă Dan Vîlceanu a negat că ar fi existat vreo legătură între control şi mutarea acestora.
Societatea Trefo a derulat şi derulează încă o serie de contracte cu mai multe companii de stat, cele mai multe fiind încheiate cu societatea de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe cărbune din România. Administratorul societăţii Trefo SRL este mama parlamentarului, în vârstă de 69 de ani, iar tatăl său este director general.
La scurt timp de la
preluarea guvernării de către PNL, în presa locală au apărut informaţii cu
privire la încheierea unui contract cu CEO în valoare de un milion de euro.
Deputatul Dan Vîlceanu a motivat, la vremea respectivă, că nu are nicio
legătură cu societatea, în afară de relaţiile de rudenie cu cei care o conduc,
şi că licitaţia s-a desfăşurat pe timpul guvernării Dăncilă, iar contractul a
fost semnat ulterior.
Dan Vîlceanu a fost numit miercuri, 18 august, în funcţia de ministru al Finanţelor, după ce nominalizarea lui a fost abrobată de PNL. Singurul care s-a opus a fost liderul partidului, Ludovic Orban, care a menţionat că "există riscuri cu privire la această desemnare".