Clanul Stănescu. Cum a împânzit familia baronului de Olt Parlamentul, Guvernul şi administraţia locală

Clanul Stănescu. Cum a împânzit familia baronului de Olt Parlamentul, Guvernul şi administraţia locală

Paul Stănescu

Paul Stănescu a condus oficial judeţul Olt timp de 8 ani. Din decembrie 2016, s-a „refugiat“ în Senat. Soţia este consiliera ministrului Educaţiei, cel care a numit-o pe cuscra soţilor Stănescu inspector şcolar adjunct. Fratele lui Paul Stănescu este deputat PSD. Nici tatăl său nu e străin de politică: a fost primarul unei comune din Olt până la vârsta de 75 de ani. Iată un tablou de familie standard pentru un baron local.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numele lui Paul Stănescu a ieşit din nou la lumină zilele trecute, când „Adevărul“ a scris câţi bani au primit baronii locali de la Ministerul Dezvoltării. Pe primul loc s-a clasat judeţul Olt, condus din 2008 până în 2016 de Paul Stănescu. Neoficial, tot Paul Stănescu conduce judeţul Olt, numai că din fotoliul de senator. În  perioada ianuarie-iunie 2017, judeţul Olt a primit 47,32 milioane lei de la Dezvoltare, de 21 de ori mai mult ca, de exemplu, judeţul Ilfov, condus de liberalul Marian Petrache. Cum se explică? Paul Stănescu este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD Olt fiind singurul lider care în 2015, când Dragnea a fost condamanat în Dosarul Referendumul, şi-a dat demisia din toate funcţiile de conducere în semn de solidaritate.

Pentru a vedea cât de multă putere are Paul Stănescu, cercetat pentru abuz în serviciu, e suficient să ne uităm la sinecurile pe care le-a împărţit în familie. Soţia lui Paul Stănescu, Marieta, a fost angajată la Ministerul Educaţiei pe postul de consilier, după cum a scris România Liberă. Informaţia apare în ultima declaraţie de avere a liderului PSD, din luna mai a acestui an. Potrivit documentului, Marieta Stănescu a încasat de la acest minister 8.668 de lei. În declaraţia anterioară de avere, depusă în ianuarie, statutul  Marietei Stănescu era unul diferit. Ea apărea ca profesoară la clasele I-VIII, în comuna Vişina din judeţul Olt, unde este domiciliul celor doi.

În luna februarie, Pavel Năstase, ministrul Educaţiei consiliat chiar de soţia Paul Stănescu, a semnat ordoinul prin care Florica Grecu a fost numită inspector şcolar general adjunct în cadrul IŞJ Olt. Cine este Florica Grecu? Cuscra soţilor Stănescu. La concursul pentru ocuparea funcţiilor de director organizat în toamna anului trecut, Florica Grecu  a fost declarată respinsă încă de la proba scrisă, reuşind un punctaj de 30,62, în condiţiile în care avea nevoie de minimum 35 de puncte. Aşadar, dacă n-a reuşit să ocupe o funcţie prin concurs, a primit una prin ordin de ministru.

Şi-a făcut fratele deputat
La alegerile parlamentare din 2012, din postura de lider incontestabil al judeţului, Paul Stănescu şi-a ajutat şi fratele, Alexandru (52 de ani), să ajungă deputat. Alexandru Stănescu a candidat pe Colegiul 7, ce cuprinde zona de sud a judeţului din jurul oraşului Corabia, lucru defel întâmplător, ci ales strategic deoarece Colegiul cuprinde şi localitatea natală a familiei prezidentului C.J. Olt, respectiv comuna Vişina.

În acea perioadă, Consiliul Judeţean Olt a virat cele mai mari sume publice pentru diverse investiţii – majoritatea reparări ori asfaltări de drumuri - către această zonă de când Paul Stănescu este la cârma instituţiei amintite.

Tatăl lui Paul Stănescu, Constantin Stănescu, a fost primar al comunei Vişina din 2004 până în 2016, şi nu s-ar fi dat la o parte, chiar dacă împlinise 75 de ani. Întrebat, cu câteva luni înainte de alegeri, dacă îşi doreşte un nou mandat, Constantin Stănescu spunea: „Neapărat!“. Când reporterul i-a amintit dacă nu cumva familia îi recomandă să lase politica, Constantin Stănescu era ferm: „Cine e şeful? Capul familiei este şeful de când este lumea, indiferent ce funcţii ar avea membrii familiei. Eu sunt capul familiei şi eu decid!“. Până la urmă, n-a mai candidat.

 

citeste totul despre: