Cîţu, despre dosarele de la DNA: Sunt in rem, arată că justiţia funcţionează. Mi se pare mizerabil şi revoltător să asociezi persoana mea cu aceste procese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Florin Cîţu FOTO Facebook
Premierul Florin Cîţu FOTO Facebook

Premierul Florin Cîţu a afirmat că i se pare „mizerabil şi revoltător” ca persona sa să fie asociată cu cu cele două dosare instrumentate de DNA, cel legat de achiziţia de vaccinuri şi cel legal de fosta sa consilieră Mioara Costin. El a mai spus că nu poate să nu remarce concidenţa apariţiei acestor informaţii cu doar câteva zile înainte de Congresul PNL şi înţelege frustrarea unora şi faptul că se agaţă de funcţii.

„Sunt in rem, ceea ce arată foarte clar că justiţia funcţionează. Oamenii aceia când primesc informaţia care este pe forma corectă, încep cercetarea. Dar este pe faptă, nu pe persoană. Ceea ce mi se pare mie mizerabil şi revoltător este să asociezi persoana mea cu aceste procese în acest moment, pentru că este vorba doar despre faptă şi nu au nicio legătură cu persoana. Eu nu am nicio informaţie despre aceste dosare, nu am fost informat, nu am nicio treabă”, a transmis premierul. 

Florin Cîţu a completat: „trebuie să remarc şi coincidenţa apariţiei acestor informaţii cu câteva zile înainte de Congresul PNL. Înţeleg frustrarea unora, înţeleg că se ţin de funcţii, înţeleg toate aceste lucruri. Eu mă voi concentra în continuare pe actul de guvernare, pentru că vedemţi că avem multe lucruri de făcut. Voi continua să îmi fac treaba la guvern, ignorând atacurile politice de orice fel”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Comunitatea Declic anunţă că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală in rem în urma denunţului depus, la sfârşitul lunii iulie, pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin, în scandalul legat de documentul de partid trimis de la Guvern.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite