Cine sunt social-democraţii care nu au părăsit sala în timpul discursului lui Iohannis. Deputat PSD: Locul unui parlamentar este în sala de plen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foştii miniştri ai Guvernului Ponta, Ecaterina Andronescu şi Eugen Teodorovici, dar şi parlamentari PSD mai tineri, precum Florin Manole sau Liviu Pleşoianu, au rămas până la finalul discursului preşedintelui Klaus Iohannis şi nu s-au alăturat gestului colegilor săi, care au părăsit şedinţa.

La semnalul liderului deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, aproape toţi parlamentarii PSD s-au ridicat din bănci şi au părăsit sala de plen, în timpul discursului susţinut de preşedintele Klaus Iohannis, în Parlament. Au fost câţiva social-democraţi care nu s-au alăturat gestului celor mai mulţi colegi ai lor. Dacă liderutul PSD de la Cameră a dat semnalul, Şerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, a rămas în bancă. Nici senatorul PSD Nicolae Moga nu a părăsit sala de plen. 

La fel au procedat şi foştii miniştri ai Guvernului Ponta, Eugen Teodorovici, Mihnea Costoiu şi Ecaterina Andronescu. „Să nu interpretaţi pentru că nu am fost trădătoare niciodată şi nici nu am să fiu. Credeam că fiecare a luat decizia pe care a considerat-o. Şi aşa am făcut şi eu. Eu voiam să ascult discursul preşedintelui pentru că merg şi la televiziuni şi trebuia să ştiu“, a explicat Ecaterina Andronescu, pentru „Adevărul“.

Printre cei care au rămas până la finalul discursului lui Iohannis s-au numărat şi tinerii parlamentari Liviu Pleşoianu şi Florin Manole. „Am rămas în sală pentru că, în mod natural, locul unui parlamentar este în sala de plen. Am rămas şi pentru că preşedintele Liviu Dragnea a rămas şi m-am bucurat să văd declaraţiile sale, în care mă regăsesc întru totul“, a spus Manole, pentru „Adevărul“.

„Mi s-a părut civilizat să stau acolo“

Florin Manole se referea la faptul că Liviu Dragnea a rămas în sală pentru că aşa este „civilizat“. „Probabil că stilul, cuvintele folosite, i-a făcut pe colegii mei să iasă din sală. Eu nu am ieşit din sală, pentru că mi s-a părut civilizat să stau acolo şi să ascult acest mesaj cu speranţă până la ultimele cuvinte că vor veni nişte semnale de pace”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.

„Un discurs care a împărţit România în două“

Senatorul PSD Niculae Bădălău a declarat, marţi, după ce a părăsit plenul reunit al Parlamentului, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis se adresa aleşilor, că nu poate să accepte un discurs care „să împartă poporul în două părţi“. „Domnul preşedinte a avut acelaşi discurs de a împărţi România în două. Nu pot să accept un discurs care să împartă poporul acesta în două părţi. Pur şi simplu, domnul preşedinte a început să jigneasă şi să dispreţuiască instituţia democratică a statului, Parlamentul”, a declarat senatorul PSD Niculae Bădălău, citat de News.ro.

În timp ce social-democraţii părăseasu sala, Iohannis le-a spus: „Deja aţi obosit? Ghinion!“. În discursul pe care l-a susţinut în plenul Parlamentului, Klaus Iohannis a acuzat PSD că prima grijă după câştigarea alegerilor a fost să-şi salveze penalii. Seful statului a respins varianta alegerilor anticipate şi a cerut PSD să guverneze, „dar nu oricum“. Aleşii PSD şi ALDE au părăsit sala după numai 5 minute strigând „Rusine!“. „Aţi obosit deja? Ghinion!“ a răspuns Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite