"Avocatul" lui Geoană, exclus din PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD Arad a decis ieri-seară exluderea din organizaţie a lui Marius Lazăr, cel care i-a luat apărarea lui Mircea Geoană prin intermediul unei scrisori deschise în care îl acuza pe actualul preşedinte al partidului, Victor Ponta, de "reflexe staliniste".

La doar câteva ore după ce acesta a dat publicitiăţii scrisoarea, organizaţia PSD Arad a votat excluderea sa din partid, invocând faptul că Marius Lazăr a participat la întâlnirea informală de la Hotel "Ramada", întâlnire la care Mircea Geoană ar fi pus la cale formarea unei platforme politice şi ar fi distribuit formulare pe care urmau să fie înscrise numele şi funcţiile social-democraţilor nemulţumiţi de actuala conducere a formaţiunii.

În scrisoarea adresată lui Victor Ponta, Marius Lazăr spunea că acesta nu va deveni cu adevărat preşedintele PSD dacă exersează "reflexe staliniste", excluzând şi intimidând "jumătatea" din partid care nu l-a votat la Congres.

Liderii PSD au discutat miercuri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, despre întâlnirea de la Hotel Ramada. În replică la acuzaţiile potrivit cărora intenţionează formarea unui nou partid, Mircea Geoană a declarat că este contactat de mai mulţi colegi care sunt nemulţumiţi de direcţia în care merg lucrurile în partid şi care îi cer să facă ceva. Geoană a mai spus încă că mesajul său către aceştia a fost "PSD este casa noastră". El a adăugat că poate avea întâlniri informale cu "prieteni" din partid, dar asta nu înseamnă că pune la cale despărţirea de PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite