Apropo de Noul Cod Fiscal. În ce condiţii poate fi aplicat?

Motto: Ca să supravieţuieşti în sistemul fiscal din România ai o singură şansă - Să faci evaziune fiscală. Mugur Isărescu. Dramatică afirmaţia guvernatorului BNR.

Ar putea fi interpretată ca invitaţie la evaziune fiscală, dacă n-ar descrie realitatea crudă. Statul român vrea bani, bani, bani. Ca să facă ce cu ei? Că autostrăzi n-am văzut, infrastructură rurală nu, alocaţii masive către educaţie nu, în schimb, împrumuturi externe cât cuprinde. Unde dispar banii, ca apa în nisip?

Inaintea reducerii fiscalizării, prevăzută în noul Cod Fiscal, guvernantii ar trebui sa reflecteze la urmatoarele observaţii.

Centura ocolitoare a Bucureştiului este un calvar. Nu există suficiente pasarele de traversare, care n-ar fi costat cine ştie cât. Un exemplu de costuri imennse de bani şi de timp, ce poate fi multiplicat oricât.

Realitatea este următoarea: statul român se împrumută pentru propria funcţionare. Ceea ce nici o familie nu şi-ar permite, fără garanţii că are resurse să dea banii înapoi. O crimă economică.
 

 Datoria externă a României, cea publică, creşte, creşte, fără vreo justificare în planul investiţiilor în infrastructură, care tocmai ce au fost diminuate.

Ce lăsăm urmaşilor? Nu autostrăzi, nu o producţie de mărfuri şi servicii vandabile şi cu valoare adăugată mare, nu un mediu de afaceri sănătos, le lăsăm datorii. Cât cuprinde. În speranţa că n-o să le mai auzim blestemele şi înjurăturile.

Statul român funcţionează şi acum în tiparele anterioare anului 1990.

Aceleaşi inspectorate judeţene, cu sau fără rost, aceleaşi structuri birocratice, ignorarea exploziei aplicaţiilor informatice din ultimii 10 ani care ar fi permis înlocuirea birocraţilor cu computere, care au cel puţin trei avantaje: nu greşesc, nu fură, nu cer şpagă.

Guvernarea PDL a desfiinţat jumătate din agenţiile înfiinţate de Tariceanu, a diminuat cu 200.000 numărul bugetarilor.  Din ce se vede acum, total insuficient.

De ce nu se preocupă politicienii de această reducere? Pentru că bazinul de funcţii publice reprezintă modul cel mai simplu de satisfacere a clientelei politice, de la sponsori generoşi la lipitori de afişe electorale.

Acum ne-a ajuns cuţitul la os. Nu mai putem suporta cheltuielile de funcţionare a statului, fără să omorâm complet găina cu ouă de aur, adică mediul de afaceri. Şi fără să capotăm dramatic, mai repede decât Grecia, pentru ca nefiind în zona euro nu se vă înghesui nimeni să pompeze bani în România. S-au fript odată.

Ce înseamnă un  stat modern, funcţional?  Cum inventăm un nou concept, scăpat din încremenirea în tiparele anterioare anului 1990?

Există ministere, cu un întreg aparat, care nu-şi justifică existenţa. Cu ce mă încălzeşte pe mine, cetăţean, că avem un minister al informatizării, dacă pentru caziere fiscale şi judiciare bat drumuri, stau la coadă şi plătesc taxe? Că un calculator de la Registrul Comerţului nu e în stare să întrebe un calculator de la Poliţie, dacă eu, cetăţeanul X, am sau nu am bube judiciare?

Nu e în stare să facă ce trebuie, de 8-12 ani, îl desfiinţăm. Papă banii cetăţenilor degeaba.

Ce face Ministerul Economiei, când are în subordine întreprinderi de stat falimentare, care trebuie privatizate sau închise?  Şi altele profitabile, care pot funcţiona, bine mersi, fără tutela unui minister? Toate atribuţiile acestui minister pot fi preluate de o direcţie din Ministerul Finanţelor. Fără nicio pagubă.

De ce avem un Minister al Agriculturii, când toată agricultura este privatizată, ce să facă? Cu direcţii judeţene, cu personal numeros, cu costuri de funcţionare impresionante. Stipendiile şi ajutoarele pentru agricultură sunt plătite oricum de APIA.

Ne putem permite un Minister al Culturii? Am şi uitat de ce ministru este condus. Ce face acest minister? Că protejarea monumentelor o poate face administraţia locală, cea direct interesată în astfel de acţiuni.

Ştiaţi că există direcţii judeţene pentru tineret şi sport, în subordinea Ministerului Educaţiei? Nimeni nu ştie cu ce se ocupă, în absenţa Daciadei, poate doar de închirierea fostelor baze sportive, la ce chirii şi unde se duc banii? Nu cumva în puşculiţe de partid?

Ministerul Muncii, de fapt al Nemuncii, cu direcţii judeţene, se ocupă de ce? De plata pensiilor, în paralel cu Casa Naţională de Pensii, de ajutoare sociale, de afişarea joburilor libere la un moment dat. Toate acestea pot fi realizate de instituţii deja existente, nu dublându-le activitatea şi parazitând-o.

Dacă aş lua Legea Bugetului de Stat, cu un pix în mână, aş tăia o treime din poziţii fără nicio pierdere în planul activităţii eficiente a statului. Care, spre deosebire de acum 10 ani, beneficiază de aplicaţii informatice impresionante, ce pot face mult mai bine ce fac acum instituţii întregi. Sute de direcţii judeţene, exact ca în timpul comunismului, care se ocupă cu tăiatul frunzelor la câini.

De ce, în 2004, statul român funcţiona, bine mersi, cu 850.000 de bugetari, şi acum are 1,2 milioane? Care fac ce? Aderarea la UE ar trebui să simplifice funcţionarea statului, nu s-o complice. Iar dacă este vorba de fondurile europene nerambursabile, m-am lămurit, absorbţia lor reprezintă un eşec lamentabil.

De ce păstrăm sute de primării, care deservesc până într-o mie de locuitori, cu costuri impresionante, cu bani obţinuţi prin transferuri de la bugetul central? De ce nu separăm responsabilităţile şi resursele, între administraţia centrală şi cea locală, şi fiecare să se descurce cum ştie şi cum poate? De ce nu există standarde de cost în sistemul de sănătate?

De ce nu s-a introdus salarizarea bugetarilor după performanţe, după rezultatele muncii, şi s-a păstrat o salarizare "unitară", exact ca în perioada comunistă? Şi alocările bugetare să se facă global, după criterii transparente, iar salarizarea să se facă după principiul sfânt al privaţilor: mai puţini salariaţi, mai multă muncă, salarii mai mari.

De ce Fiscul, Ministerul de Finanţe nu realizează cercetări asupra raportului avere/impozite plătite la stat? Măcar cu titlu de exemplu. Ni se vântură pe la urechi, periodic, de comisii care se ocupă de legalitatea veniturilor miliardarilor, de management privat în companii de stat. Aţi mai auzit ceva de aceste acţiuni?

De ce, de ce, de ce... Să vedeţi  în viitoarea campanie electorală, câte abureli vom auzi, fără că vreun politician să răspundă la aceste de ce-uri...

Aceasta este calea pentru reducerea taxării muncii şi mediului de afaceri. Pentru a face atractive investiţiile străine în România. Pentru a nu goni definitiv companiile care produc plus valoare, care plătesc taxe şi impozite, găinile cu ouă de aur.

Statul să-şi reducă propriile cheltuieli, pentru a putea reduce taxarea privaţilor.

Acţiunea este ultra urgenţă, trebuie asumată de viitorul guvern, prezentul şi-a etalat incompetenţa.

Altfel, există riscul să rămânem o ţară de asistaţi fără asistatori. Şi fără posibilitatea de a lua împrumuturi externe.