Adevărul Live. Daniel Constantin, despre „soluţia imorală“ de a susţine PNL: „Nu am discutat cu nimeni. Deocamdată avem un parteneriat nescris cu PSD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a vorbit, luni, la Adevărul Live, despre programul de guvernare al ALDE, despre parteneriatul cu PSD, dar şi despre o posibilă alianţă cu PNL după alegerile parlamentare.

Simţiţi că este campanie?

Ca şi spectator este greu să-ţi dai seama. Am întâlnit mulţi oameni care nu ştiau că suntem în campanie. Ieri am mers prin teritoriu, în jurul campusurilor universitare, şi mulţi nu ştiau că domnul Sorin Cîmpeanu candidează. Oamenii s-au cam săturat de politică. Majoritatea spun că ne-am săturat de tehnocraţi. Există şi foarte multe mesaje care arată că economia nu a mers bine, există societăţi comerciale care spun că lucrurile nu merg. 

Există o solicitare din partea Coaliţiei pentru Familie de a organiza un referendum.

Când am fost întrebaţi când am aderat la familia europeană ALDE, am zis că familia poate fi constituită şi din mamă şi bunică. Căsătoria trebuie definită clar ca fiind uniunea dintre o femeie şi un bărbat. Cei care merg la vot teebuie să aleagă. Toleranţa trebuie să fie un cuvânt de ordin. Trebuie să găsim soluţii şi pentru această minoritate. 

Susţineţi cota unică sau cota progresivă?

Cota unică a fost implementată de Călin Popescu Tăriceanu. Cred că trebuie păstrată. Codul Fiscal a plecat de la membrii din LADE. Noi am venit cu acea măsură care se aplică în două etape. Trebuie să emrgem cu relaxarea fiscală.

Despre afişul care susţine că ALDE „redă românilor pensiile“

Nu, dar s-a încercat, în 2010. Noi avem un mesaj general, „Să redăm România românilor“, aşa că am dat un mesaj şi pe pensii. Am greşit de multe ori toţi, spunând că nu putem face aceste lucruri, cum sunt pensiile, că nu ne lasă UE. Nu, nu cred că ei nu ne lasă. Deciziile se iau acolo, la nivel politic, mult mai uşor ca în ţara noastră. Eu am vrut să transmit că votul lor contează, că se implică. Vreau să lucrez la conştientizarea celor care iau deciziile politice. 

Despre sloganurile naţionaliste

Naţionalismul în formă pură nu e rău. Sigur, există şi extreme, dar noi nu încurajăm extremismul. Vrem să fim parte a UE, a proiectului NATO. Noi suntem cetăţeni europeni. România e a şaptea ţară ca mărime, dar sunt a 17-a din punct de vedere economic. Trebuie să ieşim în faţă, să dezvoltăm economia, să creăm locuri de muncă. 

Despre Tăriceanu, varianta ALDE ca premier

Noi rămânem pe un grafic pe care l-am discutat cu PSD. Ne aşezăm la masă, luăm decizia şi vedem cum mergem. Există cetăţeni care spun că vor să se întoarcă PSD şi ALDE. Noi avem avem o gândire economică diferită. E importantă să se facă distincţia, sunt candidaturi importante. 

Tăriceanu poate fi o variantă de premier pentru că în perioada 2004-2008 a demonstrat că poate guverna bine. Însă, până la nominalizare mai este votul. Nu emit presupuneri, dar cred că ne vom înţelege cu PSD după 11 decembrie. Deocamdată, nu ne concentrăm nici pe seara alegerilor.

Despre procentele din sondaje

Noi nu ne-am pus problema să nu intrăm în Parlament. Nu am avut vreun sondaj în care să avem sub 7%. Obiectivele noastre sunt pe termen mediu şi lung. Cu mine sau fără mine, cu Tăriceanu sau fără el, ALDE va dăinui în timp.

Viitorul premier, cu carnet de partid?

Lucrurile sunt clare. Opţiunea PSD şi a noastră sunt clare. Noi nici nu am votat Guvernul Cioloş. Nu am avut nimic cu Cioloş, eu chiar am lucrat cu domnia sa. Dacă nu există susţinere politicp, un Guvern eşuează. D-aia a şi eşuat acest Guvern. 

Despre soluţia „imorală” şi orientarea spre PNL

Mai am puţin şi împlinesc şapte ani de când conduc Partidul Conservator. Nu am schimbat niciodată partidul. Nu gândesc acum o altă soluţie. Nu, nu am discutat cu nimeni de la PNL (n.r.-despre susţinerea PNL la guvernare). Deocamdată avem un parteneriat nescris cu PSD. 

Relaţia cu Tăriceanu, perfectă?

Nicio relaţie nu e perfectă. 

Despre reproşurile lui Tăriceanu şi Dragnea privind discuţiile sale cu PNL

Am fost foarte relaxaţi, şi dânşii, şi eu.

Despre posibila alianţă PNL şi PSD

Eu mă concentrez pe ce face ALDE. Nu exclud nimic. Noi vom fi în slujba cetăţeanului. 

Despre majoritatea parlamentară

PSD şi ALDE vor face peste 50%, cu sau fără redistribuire. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite