VIDEO DOCUMENTAR INEDIT: George Enescu, faţa nevăzută a unui geniu
0
Cum arată un geniu? Probabil definiţia pe care ne-o imaginăm întruchipează un colos, un om puternic, extrem de rece şi detaşat faţă de semeni, care se concentrează cu frenezie, cu nebunie asupra unui singur ţel – opera sa. Uşor egoist şi arogant din plin, geniul, definit de clişee şi sintagme, pare un analist al umanităţii şi un personaj care nu poate greşi. Aflat deasupra tuturor, el se aşază singur pe un piedestal încă înainte de a muri.
Nimic din toate acestea nu i se aplică lui George Enescu. Poate doar enorma ambiţie şi putere de muncă l-ar putea apropia pe marele muzician român de această poziţie imaginară. Dar, deşi despre Enescu nu se poate spune că n-a fost cu adevărat un geniu, existenţa sa a fost cât se poate de umană. De o modestie rară, cel numit „cel mai mare geniu muzical de la Mozart încoace” se poate „lăuda” cu o sumedenie de lucruri cât se poate de lumeşti: a iubit cu patos o femeie care a început să îl preţuiască cu adevărat după ce a murit, a îndurat umilinţe atât în carieră, cât şi în viaţa privată, a construit şi a investit, iar regimurile politice i-au răpit toată averea. Enescu a cunoscut succesul şi aprecierea, dar şi mizeria şi deziluzia. A greşit, a sperat, s-a văzut uitat, a trecut prin chinurile bolilor şi a fost desfigurat de acestea şi de bătrâneţe. Un lucru e cert: omul George Enescu nu se poate înscrie nici pe departe în criteriile strâmte ale sintagmelor care curg atunci când vine vorba despre el. Cântând la căpătâiul răniţilor şi concertând în România poate mai mult decât în străinătate, Enescu şi-a arătat astfel preţuirea deosebită pe care o avea pentru ţara în care s-a născut. Cu toate acestea, ultimii ani din viaţă a trebuit să şi-i petreacă într-un exil impus de situaţia politică a României. A încercat mereu să arate că este mai mult decât un virtuoz, că este un compozitor adevărat, dar recunoaşterea i-a venit abia după moarte.
George Enescu - faţa nevăzută a unui geniu
Imagini oferite de Studioul Cinematografic ”Sahia Film”
Cum s-a născut Oedip
Nimic din ce era fenomen artistic nu-i scapă lui Enescu în acel efervescent final de „La Belle Époque“. Una dintre desele sale incursiuni în lumea teatrului francez va avea pentru viaţa şi opera sa urmări pe care nici măcar nu le putea bănui atunci, în 1910. Atras de prezenţa pe afişul Comediei Franceze a numelui lui Mounet-Sully, cel mai mare tragedian al momentului, Enescu îşi cumpără bilet la una dintre reprezentaţiile spectacolului Oedip rege, de Sofocle. Efectul piesei şi al interpretării lui Mounet-Sully va fi devastator: „Nu aş putea descrie şocul pe care mi l-a dat lucrarea şi interpretarea ei. Această voce – această voce sonoră şi flexibilă, care aruncă frazele ca şi cum ar fi fost cânturi şi versurile ca şi cum ar fi fost o melodie – va răsuna până în ultima clipă a vieţii în amintirea mea... Ieşind de la Comedia Franceză eram halucinat, posedat. O idee fixă îmi cuprinsese mintea: să compun un Oedip al meu”.
Click aici pentru a citi continuarea articolului!
Mai citeşte:
EXCLUSIV VIDEO Documentar inedit: George Enescu, succes de proporţii în SUA (IV)
Citiţi mai multe despre George Enescu în revista ”Historia Special”, ce estev disponibilă la centrele de difuzare a presei din întrega ţară, dar şi în piaţa Ateneului Român.
Se încarcă comentariile...
