Donald Trump anunță că are metode să ocolească legea pentru a obţine şi un alt treilea mandat de preşedinte. „Mulți oameni ar dori să fac acest lucru”

0
Publicat:

Donald Trump afirmă că nu glumește cu privire la o posibilă candidatură pentru un al treilea mandat, deşi, potrivit Constituţiei SUA, acest lucru nu este posibil. „Există metode prin care să fac acest lucru”, a declarat el.

Donald Trump spune că se gândeşte serios la un al treilea mandat de preşedinte. FOTO: X
Donald Trump spune că se gândeşte serios la un al treilea mandat de preşedinte. FOTO: X

În cadrul unui interviu acordat duminică postului american NBC News, Donald Trump a răspuns unei întrebări cu privire la declaraţiile sale referitoare la un al treilea mandat de preşedinte. În acest context, el a declarat că nu exclude această posibilitate, deşi e prematur să discute despre acest lucru, dat fiind faptul că a fost învestit în urmă cu doar câteva luni, în ianuarie 2025.

Cu toate acestea, el nu a exclus ideea de a încerca, în mod neconstituțional, să candideze pentru un al treilea mandat prezidențial, menționând că „nu glumește” atunci când vorbește despre asta.

„Nu glumesc, dar este prea devreme să mă gândesc la asta acum”, a spus Donald Trump şi a continuat: „Există metode prin care să fac acest lucru”.

Declaraţia sa este însă în opoziţie cu amendamentul al 22-lea al Constituției Statelor Unite, care stipulează că „nicio persoană nu va fi aleasă în funcția de președinte al Statelor Unite de mai mult de două ori”.

Aceleași criterii de ineligibilitate se aplică, de asemenea, și funcției de vicepreședinte sau oricărei alte funcții aflate în linia de succesiune la președinție.

„Mulți oameni ar dori să fac acest lucru. Le spun că mai avem mult până acolo, suntem abia la începutul adminstrației noastre”, a comentat Trump, referindu-se la o posibilă candidatură din 2028, pentru îi place să muncească.

Jurnalista NBC l-a întrebat pe Donald Trump dacă atunci când vorbeşte despre un al treilea mandat are cumva în vedere o inversare de funcţii între el şi JD Vance, actualul vicepreşedinte SUA.

 „Aceasta este una dintre metodele posibile. Dar există și altele”, a spus Donald Trump, fără a dezvolta subiectul.

Schimbarea Constituției, aproape imposibilă

Vă reamintim că un membru republican al Camerei Reprezentanților, Andy Ogles,  a introdus deja o rezoluție de modificare a Constituției SUA pentru a permite președintelui Donald Trump să fie ales pentru un al treilea mandat la Casa Albă.

„Este imperativ să îi oferim președintelui Trump toate resursele necesare pentru a corecta cursul dezastruos stabilit de administrația Biden. Propun un amendament la Constituție pentru a revizui limitările impuse de amendamentul 22 asupra mandatelor prezidențiale”, spunea Andy Ogles în ianuarie.

Cu toate acestea, o astfel de modificare ar fi extrem de complicată și ar necesita votul a două treimi dintre membri Congresului sau convocarea unei convenții constituționale cu votul de la delegații din cel puțin două treimi dintre state.

Indiferent de metodă, ambele opțiuni ar necesita, de asemenea, ratificarea modificărilor constituționale de către cel puțin trei pătrimi dintre state. Obținerea acestui rezultat ar impune republicanii să câștige un număr considerabil de locuri în Congres, o misiune greu realizabilă în contextul polarizării actuale a societății americane.

În momentul de față, republicanii dețin o majoritate fragilă în Camera Reprezentanților și în Senat, ceea ce face ca o amendare a Constituției să fie, practic, imposibilă.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite