Sonate la Ateneu, cu Evgeny Kissin
0
Pianistul Evgeny Kissin va interpreta, de la ora 17.00, la Ateneu, sonate ale lui Franz Schubert şi ale lui Alexander Scriabin, alături de câteva studii ale compozitorului rus.
Franz Schubert. Despre ultimele sonate se poate spune că sunt grandioase şi că marchează apogeul geniului schubertian. Între acestea, Sonata nr. 17 op. 53, D 850 în Re major se distinge printr-un optimism radios şi prin prospeţimea tinerească a expresiei. Pregnanţa ritmică se afirmă de la începutul mişcării Allegro vivace, al cărei prim motiv ne aminteşte de începutul Sonatei Waldstein de Beethoven. Tema secundară, simplă şi discretă, contrastează cu elementul concluziv sincopat, exprimat în octave dublate, de un relief energic cu totul deosebit. Repriza ne aduce izbucnirea bucuriei solare, ipostază foarte rar întâlnită în sonatele lui Schubert.
Partea a doua, Con moto, cucereşte prin expresia intimă şi rafinată a sonorităţilor. Mişcarea evocă un menuet, cu toate că predomină atmosfera de contemplaţie calmă a misterelor din natură. A doua idee dezvoltă o armonie care ne duce cu gândul la jocul impresionist de lumini şi umbre, timbre şi culori. Toate acestea îl anunţă pe Debussy cu aproape un secol mai devreme.
În partea a treia, Scherzo, Allegro vivace, se produce un amuzant echivoc ritmic prin folosirea mişcării în contratimp. Ritmica punctată prezentă permanent dă muzicii energie şi caracterul unei fugi eroice. Minunatul trio creează momentul de graţie al întregii mişcări, datorat în primul rând magiei armonice care captivează ascultătorul.
Partea a patra, Allegro moderato, este un rondo construit simplu, ca un cântec popular inocent şi spontan. Îl regăsim aici pe animatorul schubertiadelor vieneze, pe genialul creator de lieduri, care, după spusele prietenului său Grillparzer, „făcea poezia să cânte şi muzica să vorbească“.
DRAMA SCRIABINIANĂ
Alexander Scriabin. Sonata-fantezie nr. 2 op. 19 în Sol diez minor a fost elaborată în anul 1896. Elementul inspirator pare să fi fost, după unele mărturii, peisajul marin din Italia. Cele două părţi componente ale sonatei se succed fără întrerupere şi sugerează atmosfera unei nopţi la malul mării, urmată de o furtună pe apă. Mişcarea de început, Andante, se deschide cu un motiv-semnal liniştit şi tandru, uşor legănat. Câteva serii de acorduri în ritmuri punctate conduc spre a doua idee, care este un coral presărat cu triolete şi înconjurat de arpegii. După o dezvoltare energică, reapare tema iniţială, de data aceasta viguroasă, iar repriza reafirmă răspicat ambele teme, în. În urma reamintirii motivului iniţial în cadrul codei, se trece fără pauză la partea a doua, Presto. Aceasta este un perpetuum mobile de mare virtuozitate, desfăşurat în succesiunea tripartită ABA. Tumultul sonor evocă ciudatul, terifiantul final al Sonatei în Si bemol minor de Chopin. Însă aici, în drama scriabiniană, pe măsură ce clocotul îşi sporeşte intensitatea, apare tot mai pregnantă ascensiunea maiestuoasă a forţei şi se impune frumuseţea sălbatică a elementului natural care învinge.
Scriabin a compus cele Douăsprezece Studii op. 8 între anii 1894-1895. Este epoca de tinereţe exuberantă, în care începutul promiţător al unei cariere de pianist virtuoz se îmbină cu primele creaţii de mici dimensiuni inspirate de geniile tutelare ale uceniciei sale, Chopin şi Liszt. Grupul de şase studii oferă o imagine concludentă asupra tipului de dificultăţi tehnice abordate dar, mai ales, asupra diversităţii stărilor psihice induse de muzică.
BRAVURĂ INSTRUMENTALĂ
Studiul op. 8 nr. 2, A capriccio con forza, în Fa diez minor, evocă sonorităţile instrumentelor cu coarde ciupite, într-o atmosferă de trepidaţie interioară. Neliniştea îşi găseşte rezolvarea către final, când muzica se topeşte în tăcere, după ce modul minor a alunecat cu graţie în lumina modului major omonim.
Studiul op. 8 nr. 4, Piacevole, în Si major, sugerează vibraţii acvatice din care se desprinde un profil melodic mai bine conturat. Elementul fluid învăluie reperele ferme, reliefurile devin incerte şi conduc spre o oarecare instabilitate.
Studiul op. 8 nr. 5, Brioso, în Mi major, degajă farmecul şi eleganţa unui dans moderat. Declamaţia conduce spre o dinamizare în octave şi o creştere a emoţiei prin transformarea pulsaţiei binare în mişcare de triolete.
Studiul op. 8 nr. 8, Lento, în La bemol major, e o pagină limpede şi directă. Se conturează un coral ce va cunoaşte simple ipostaze variaţionale către final. Episodul median aduce delicate nuanţe elegiace. Sunetul secund al piesei vorbeşte despre lumina dureroasă a tonalităţii majore prin care muzica trimite un mesaj de pasiune înăbuşită, împăcare şi speranţă.
Studiul op. 8 nr. 9, Alla ballata, în Sol diez minor, se prezintă ca o mare baladă, tumultuoasă şi fantastică, plină de emfază, având la mijloc un episod armonic maiestuos. Desfăşurarea epică plină de vigoare e spectaculoasă şi antrenantă.
Studiul op. 8 nr. 11, Andante, în Si bemol minor, are tonul dureros al unei expresivităţi sfâşietoare. Acest sentiment intens vine, probabil, şi de la ecoul îndepărtat al unei melodii populare ruseşti, evocare destul de rar întâlnită în muzica lui Scriabin.
Studiul op. 8 nr. 12, Patetico, în Re diez minor, marchează culminaţia epico-dramatică a ciclului şi poate fi comparat cu omologul său, Revoluţionarul care încununează Studiile op. 10 ale lui Chopin.
Numeroşii interpreţi îşi pot etala măiestria în stăpânirea bravurii instrumentale şi cunosc deopotrivă satisfacţia de a-şi exprima în mod spectaculos temperamentul dezlănţuit la o intensitate paroxistică, de mare atractivitate pentru public.
Se încarcă comentariile...
