REPORTAJ VIDEO Dirijorul Christian Badea, la repetiţiile cu muzicienii din Sankt Petersburg: „Această orchestră e o istorie vie a muzicii clasice“
0
Am fost la Sala Palatului la repetiţiile Orchestrei din Sankt Petersburg, joi dimineaţă. Seara, pe 19 septembrie, era programat concertul în festival. Christian Badea avea o misiune dificilă: să repete, în mai puţin de trei ore, lucrări foarte diferite de Enescu, Şostakovici şi Dvořák. În lupta cu timpul scurt al repetiţiilor, a fost un singur avantaj: dirijorul avea în faţă una dintre cele mai "grele", ca tradiţie, orchestre din Europa.
În programul repetiţiilor au fost Poemul simfonic „Isis” - de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu, după schiţele autorului), Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară şi orchestră - de Dimitri Şostakovici şi Simfonia a IX-a în mi minor, „Din lumea nouă” - de Antonin Dvořák - lucrări programate şi în concertul de joi, 19 septembrie, de la Sala Palatului, din cadrul Festivalului "George Enescu".
Dedicat în egală măsură muzicii simfonice şi operei, dirijorul cu care ne întâlneam pe scenă, Christian Badea, născut în România şi stabilit în Statele Unite, este consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu” şi a concertat pe toate continentele şi în cele mai importante săli şi teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).
Concertul programat în Festivalul Enescu pentru seara zilei de 19 septembrie a fost greu de pregătit, pentru că timpul pentru repetiţii a fost foarte scurt. „Am avut repetiţii de trei ore minus o pauză, deci vreo două ore şi jumătate. Am lucrat puţin mai mult la Isis, de Enescu, pentru că e o piesă nouă pe care orchestra nu o cunoaşte şi a trebuit să organizez nişte lucruri. Lucrarea fusese puţin pregătită la Sankt Petersburg de către asistentul orchestrei", a povestit dirijorul.
„Această orchestra, mai mult decât orice altă orchestră din Rusia, are o tradiţie în Rusia. Prin tradiţie vreau să spun tot ce e mai frumos, în sensul că au un sunet care este al lor special. Tradiţia este dată de toţi cei mai mari muzicieni cu care au lucrat, faptul că au avut un dirijor pe o durată foarte lungă, pe Evgheni Mravinski, care a construit această orchestră, faptul ca aceasta orchestră a fost alături de Şostakovici, această orchestră a făcut foarte multe premiere, această orchestră, ca să fim chiar dramatici, a fost cea care a făcut premiera simfoniei Leningradului, în mijlocul blocadei, când oamenii mureau de foame. Vorbim despre ceva care merge la suflet", a punctat Christian Badea.
Tehnica impecabilă a lui Vadim Repin
Eram emoţionaţi să-l vedem, pe scena Sălii Palatului, pe celebrul Vadim Repin, despre care legendarul violonist Yehudi Menuhin a spus că „este pur şi simplu cel mai bun violonist din câţi am avut prilejul să ascult vreodată".
FOTO: Dorin Constanda
Pasiunea cu care Vadim Repin interpretează, tehnica impecabilă, lirismul sunetului său şi sensibilitatea sa nuanţată l-au impus în elita muzicală a celor mai buni instrumentişti ai lumii. Născut în Siberia, în anul 1971, Repin a câştigat, la doar 11 ani, medalia de aur la competiţia Wienawski şi a debutat ca solist în recitaluri la Moscova şi Sankt Petersburg. La 17 ani, a devenit cel mai tânăr câştigător al Concursului Queen Elisabeth. De atunci, a concertat cu majoritatea celor mai mari orchestre şi dirijori din lume.
„După Isis, am lucrat concertul lui Şostakovici pe care, bineînţeles, orchestra îl ştia fiindcă îl cântă din 1955 de când a făcut premiera cu David Oistrah. Totuşi, e un concert dificil.
Avându-l pe Vadim Repin a fost un mare avantaj, pentru că Vadim este, în primul rând, un fantastic violonist, în al doilea rând, are o pregătire foarte solidă, e super clar. Cu el nu ai niciun fel de grijă pe scenă", ne-a povestit şeful de orchestră.
„Fără disciplină, nu poţi să ai libertate“
FOTO: Dorin Constanda
Christian Badea a vorbit şi despre ce înseamnă să lucrezi cu o orchestră cu tradiţie. Istoria Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg începe în anul 1931 şi timp de mai bine de două decenii, activitatea ei a fost strâns legată de Radio Leningrad. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Orchestra Simfonică a Radio Leningrad a fost singura orchestră care a rămas în oraşul asediat. În pofida faptului că în prima şi cumplita iarnă din timpul Războiului, nu a mai putut cânta, prin eforturi aproape supra-omeneşti, în august 1942, sub bagheta lui K.Eliasberg, orchestra a interpretat la Leningrad premiera Simfoniei a şaptea a lui Şostakovici.
În zilele noastre, criticii susţin că „interpretarea Orchestrei Filarmonice din Sankt Petersburg poate fi numită extrem de autentică: se pare că muzicienii au moştenit de la generaţia mai veche tradiţia clasică de interpretare orchestrală tipică Simfoniei din Leningrad“ (Tianjin Daily, 2015). Orchestra a înregistrat toate simfoniile lui Beethoven şi Schubert, Ceaikovsky şi Rachmaninov, Ravel şi Britten.
„Orice orchestră care are un nivel foarte înalt are această mândrie. Şi are acest profesionalism, care nu e aşa din când în când, e în fiecare moment, a punctat Christian Badea.
„Trebuie să tragem la rame în aceeaşi direcţie“
Meseria de dirijor este o meserie care e foarte complexă, ne-a explicat conducătorul orchestrei. „La un moment dat, trebuie să o reduci la nişte lucruri care se întâmplă într-un fel foarte natural, dar ele nu sunt simple. Nu sunt simple. Un lucru pot să vă spun, valabil, la toate orchestrele, la toţi muzicienii, peste tot: Nu te duce pe podium, dacă nu eşti absolut sigur de ceea ce vrei, nu te duce pe podium, dacă nu cunoşti partitura.
Până la urmă, suntem toţi în aceeaşi barcă, deci trebuie să tragem la rame în aceeaşi direcţie. Suntem toţi pe scenă, trebuie să ne ştim fiecare meseria. Meseria mea este să conduc anumite lucruri şi meseria lor este să contribuie.
Toţi, împreună, lucrăm alături unii de ceilalţi. Ceea ce e foarte important este să înţelegem ce înseamnă partitura, ce înseamnă compozitorul, acesta e numitorul comun.
FOTO: Dorin Constanda
Emoţia este posibilă numai atunci când ai lucrat, când lucrurile sunt cum trebuie, când toată lumea se simte că se cântă clar şi lucrurile sunt împreună. Trebuie să ai disciplină, fără disciplină nu poţi să ai libertate, asta se ştie.
La sfârşit, pe nimeni nu interesează cum ai lucrat. Trebuie să lucrezi în funcţie de situaţie ca, la sfârşit, să fie bine“, a conchis Christian Badea.
CRONICĂ
Coeziunea întregii simfonii dar şi a orchestrei a fost extraordinară
Concertul pentru vioară a dus muzicienii Filarmonicii din Sankt Petersburg pe teritoriul care le-a adus celebritatea: Şostakovici, într-un concert a cărui premieră a fost a lor, cu legendarii Oistrah şi Mravinsky. Aseară am avut în faţa noastră un Vadim Repin într-o mare formă, care a cucerit publicul unei Săli a Palatului plină până la ultimele rânduri. Starul rus a redat foarte bine acea stare de „suprimare a sentimentelor” din prima parte, în care reverenţa lui Şostakovici către Elgar şi Concertul său pentru violoncel este lipsită de emoţie, o muzică dezolantă, compusă într-o perioadă de paranoia ideologică şi de cenzură, imediat după război. Aşa cum era previzibil, Repin a explodat în Scherzo din partea a doua, însă Badea a reuşit să intercaleze acompaniamentul orchestral cu o precizie remarcabilă, în ciuda unei orchestre cu sunet greu, pregnant, de la care nu te-ai fi putut aştepta să fie agilă. Frumuseţea a fost atinsă în Passacaglia, unde toate calităţile falangei ruse au contat cel mai mult; Christian Badea a creat o atmosferă încărcată şi sumbră, din care solistica lui Repin răsărea ca un soare ieşind din ceaţa mărilor. O ultimă parte în care Repin a accelerat încă şi mai mult decât în Scherzo, de o virtuozitate fulgurantă, şi publicul a fost arestat de muzica lui Şostakovici, cea a unui concert pe care nu îndrăzneşte nimeni să-l abordeze pe scenele naţionale. Inutile cereri de encore, după un concert epuizant cu patru părţi, cu o încărcătură emoţională întunecoasă, căreia nu-i putea succeda nimic.
Ce a urmat a rămas o afacere între Christian Badea şi orchestra din Sankt Petersburg: Simfonia nr. 9 de Dvořák. O primă parte, în care Allegro a fost dirijat cu o vigoare neobişnuită, dar cu un simţ al rubato-ului încă şi mai neobişnuit: Christian Badea părea să oprească orchestra, în imperceptibila pauză care urma, încărcând de energie un nou atac. Largo din partea a doua a fost aproape de o deconstrucţie muzicologică, în care toate instrumentele creau un fel de basorelief sonor săpat adânc, în acelaşi timp, orchestra răspunzând instantaneu tuturor indicaţiilor de diminuendo şi de expresivitate. Cea mai emoţionantă parte a fost a treia, foarte vizuală, în care parcă ai fi contemplat măreţia preeriei americane, pentru ca finalul simfoniei să fie pătruns de o urgenţă pe care Badea o poate crea din nimic. Coeziunea întregii simfonii dar şi a orchestrei a fost extraordinară. Cu o gestică dirijorală completă, foarte familară celor care au asistat la concertele sale din stagiunea Ateneului, echilibrul dintre rigoarea mâinii drepte şi expresivitatea celei stângi a fost de o eficacitate uimitoare, Christian Badea a controlat fanatic tot discursul sonor, evitând coregrafia, dar rămânând mereu elegant, o epitomă a profesionalismului. Muzicienii ruşi au răspuns imediat la această provocare, respectând indicaţiile până la cele mai amănuţite detalii.
Nu ştiu cum a reuşit Christian Badea să-i catalizeze pe muzicienii din Sankt Petersburg într-un timp aşa de scurt. De la o zi la alta această orchestră s-a transformat la fel de spectaculos precum cea din filmul lui Radu Mihăileanu, Le concert. A fost, dacă vreţi, ca în basmele cu Făt Frumos care duce o tavă cu jăratec în mijlocul cailor şi cel mai neinteresant îl mănâncă, pentru ca apoi să-i crească aripi.
Poate că veţi fi tentaţi să contestaţi afirmaţia mea că a fost cel mai bun concert simfonic al bienalei Enescu comparându-l cu cel de-al doilea concert al Filarmoncii din Oslo. Îl consider însă mai bun decât acela pentru că, dacă Vasily Petrenko este directorul muzical al orchestrei norvegiene, cu o relaţie de lugă durată cu aceştia, Christian Badea a reuşit cu o singură repetiţie să ajungă la acelaşi nivel de excelenţă artistică, la care adaug şi sunetul unic al unei orchestre de mare tradiţie, pe care Filarmonica din Sankt Petersburg se încăpăţânează să-l conserve. (Cronică de Alexandru Pătraşcu)
Christian Badea a făcut două acte din „Parsifal“ la Ateneu
Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic şi BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast şi variat.
În 2012, Christian Badea a devenit dirijorul principal al Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti şi, în acelaşi an, a înfiinţat Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, dedicată realizarii unor proiecte artistice de cea mai înaltă valoare artistică internationala şi susţinerii dezvoltării artistice a celor mai talentati tineri muzicieni din România şi din alte ţări europene.
Printre proiectele realizate de Fundaţie se numără Festivalul Internaţional de Muzică Sibiu-Hermannstadt din 2014, „Proiectul Parsifal la Ateneu“, prezentat în 2015 şi în 2016 şi ciclul „Mari Concerte al Centenarului României“, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu“, în toamna anului 2018.
Dupa un succes răsunător la debutul său cu opera „Andrea Chenier“, la Teatro Colon din Buenos Aires, Christian Badea a fost imediat invitat să se reîntoarcă în 2019, pentru o nouă montare a operei „Turandot“. Parteneriatul său artistic cu Opera din Sydney, început în anul 2011, continuă cu angajamente până în stagiunea 2020- 2021.
Citiţi şi:
Cronică de Alexandru Pătraşcu: Vara indiană a lui Christian Badea la Festivalul Enescu.
Se încarcă comentariile...
