Viitorul poporului sună bine. La televizor

„Ce i-aş spune eu copilului meu despre cazul Alexandrescu, dacă aş apărea din nou la televizor?”

Din când în când fiul meu de şapte ani mă întreabă: „azi aţi bătut Antena3 ?” Uneori mă umflă râsul, alteori mă îngrozesc de întrebarea venită nu tocmai din senin.

Mare trebuie să fi fost microbul televiziunii în casa noastră şi de multă vreme, dacă un pici de clasa întâi are grija bătăliilor noastre de zi cu zi cu audienţa.

Copilul meu a crescut într-o casă cu multe televizoare, mai toate deschise pe un canal de ştiri. Şi, probabil, fără corecţiile părinteşti necesare, cu uşurinţă s-ar înscrie peste ani în rândul celor care  au televizorul principala sursă de informare.

Imaginea asta şi întrebarea pe care mi-o pune uneori mă fac să mă întreb cum vor arăta generaţiile viitoare, crescute cu noii idoli de la Antena 3, RTV sau B1.

Răspunsul cel mai probabil e că pregătim o generaţie de fanatici agresivi, separaţi între ei de falii aproape imposibil de trecut.

Să nu credeţi că fac aici un rechizitoriu al televiziunilor. Mai curând militez să avem mai multă grijă de copiii noştri. Să stăm mai multă vreme alături de ei să le explicăm ceea ce e drept şi bun şi ceea ce au de făcut.

Televiziunile sunt instituţii comerciale care sunt construite în primul rând pentru a câştiga bani. Atâta vreme cât nu manipulează şi nu mint, funcţionarea lor este binevenită. Dreptul de exprimare e mai important decât lezarea convingerilor altor grupuri de persoane. E maniera cu care ţara asta a mers înainte în ultimii ani. Şi probabil că aşa va merge mai departe.

Aşadar, ce i-aş spune eu copilului meu despre cazul Alexandrescu, dacă aş apărea din nou la televizor?

Întâi de toate că deciziile unui judecător se respectă, indiferent că ne plac sau nu. Este singurul lucru bun care ne-a mai rămas în România şi o datorie pe care o avem faţă de generaţiile următoare. Trebuie să întărim acest lucru, dacă nu vrem ca anii următori să dezlănţuim haosul asupra noastră sau să ajungem la proteste de stradă împotriva unor hotărâri. E piatră de temelie pentru ceea ce se cheamă stat.

Apoi i-aş spune că acţiunile procurorilor sunt binevenite, câtă vreme ele sunt întemeiate pe dovezi solide. Dar că, de multe ori, procurorii români au avut acţiuni discreţionare şi orientate doar împotriva unei părţi politice sau împotriva susţinătorilor unei idei. Că nu am încredere în acţiunile statului împotiva presei în ultimii ani. Că am văzut prea des agenţi ai Fiscului coborâţi în redacţii cu scopul de a împiedica sau orienta activitatea redacţională.

Până la urmă, presa asta - proastă, viciată şi uneori coruptă - e cea care a împins România înainte

Că eu nu lucrez în ce mai bună breaslă posibilă. Că presa din România e o reflectare cât se poate de fidelă a societăţii. Că ani de zile, presa din România a funcţionat pe bază de şpagă. Şi că atunci când nu a picat, a curs de la stat. Că jurnalismul a fost viciat de economic, că patronii au pactizat cu politicienii şi apoi, că sărăcia i-a împins pe jurnalişti la compromisuri. Dar că, până la urmă, presa asta - proastă, viciată şi uneori coruptă - e cea care a împins România înainte. Şi că fără isprăvile colegilor mei de-a lungul anilor, România ar fi arătat mai rău.

Şi poate i-aş spune că atunci când semeni vânt culegi furtună. Că jihadul dezlănţuit de Antena 3 în ultimii ani împotriva celor de altă opinie e un lucru periculos şi care se întoarce împotriva lor. Când eşti agresiv, mai ales ca vedetă de televiziune, dai sentimentul că ăsta e comportamentul normal în spaţiul public. Pe măsură ce timpul trece, bulgărele se va rostogoli creând epigoni şi mai agresivi.

Şi poate nu în ultimul rând, i-aş spune că vorbesc în numele meu şi nu al poporului. Mi-e teamă de cuvintele şi atitudinile mesianice. Suntem mulţi, diverşi şi gândim diferit. E un drept pe care ni l-am câştigat, acela de-a gândi singuri, respectând legea şi pe cei de lângă noi.

Iar dacă ar înţelege, aş fi mai mulţumit decât dacă aş bate Antena3.