Secţia de procurori a CSM discută acţiunea disciplinară împotriva Laurei Codruţa Kovesi privind dezvăluirea unor înregistrări dintr-un dosar
0Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să discute miercuri acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi, după ce aceasta ar fi inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti care constituiau probe într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie.
Pe 14 septembrie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru nerespectarea (...) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de articolul 99 litera j) din Legea 303/2004.
"Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie", se precizează în comunicat.
În 28 februarie DNA transmitea un comuncat în contextul în spaţiul public apăruseră mai multe înregistrări cu procurorul şef DNA- Ploieşti şi inculpatul Vlad Cosma.
Comunicatul DNA din februarie 2018
”Cu referire la emisiunea difuzată de postul de televiziune Antena 3, în cursul serii de 11 februarie 2018, în care au fost prezentate o serie de înregistrări audio, ce redau presupuse discuţii purtate de procurorul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti – Onea Lucian cu inculpatul Cosma Vlad, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
1. Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.
2. Relevant este că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la şeful Serviciului Teritorial Ploieşti şi, în lipsa acestuia, la alţi procurori/ofiţeri de poliţie judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui şi tatălui său – inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în acelaşi dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat şi fiul său).
În concret, procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracţiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum şi să întocmească şi să elibereze un înscris care să îi folosească inculpatului Cosma Mircea la îmbunătăţirea situaţiei juridice în dosarul aflat la ICCJ, în faza procesuală a apelului.
Persoanele respective au atras atenţie procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care şi cel privindu-i pe inculpaţii sus menţionaţi.
Transcriere discuţie dintre persoană din anturajul lui Mircea Cosma şi ofiţer de poliţie de la ST Ploieşti – 09.02.2018
Persoană: … Duminică iese pe televizor. Şi-au făcut nişte înregistrări, nişte chestii de genul ăsta… şi vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea.
… N-am ce să fac! Că asta… că n-au… Au făcut, au aranjat tot! Să… Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele.
… Nici nu v-am spus!… Şi dacă va fi un scandal foarte mare şi o băşică foarte mare, care va exploda, pentru că el are nişte chestii foarte, foarte…
… O să iasă un scan… o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presa e împotriva voastră! Şi o să fie o… întreg scandal. Eu acuma vă spun decât… vă spun… vă trag un semnal de alarmă… Adică, ce puteţi să faceţi?… că nu puteţi să le faceţi, că el le are… Oricum sunt toate date, montate…
… Ei au ce au, că… ăla mi-a zis: ”…Domn’e (…) nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata!”
… Dumneavoastră trebuie să înţelegeţi, că nu e de glumă! Au făcut nişte discuţii mari pe la C.S.M., pe la CONSILIUL MAGISTRATURII, pe la ÎNALTA CURTE… tot felul de discuţii… cu S.R.I.-ul… s-au înţeles… au fost toţi, împreună, la SEBI GHIŢĂ, în… în ăsta, cum îi spune? În… ă… în SERBIA.
… Au avut pe-acolo discuţii… le-a arătat… au montat împreună… Sunt montate oficial cu ăia după la R.T.V., cu GÂDEA, de la ANTENA 3… Deci, nu… nu e un scăndăluţ!
… E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct… şi ROMÂNIA TV… şi ANTENA 3! ANTENA 3 o să fie în direct, cu totul, absolut…!
… Doamna… trebuie găsită o variantă prin care să scăpaţi de ăştia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toţi! Credeţi-mă, s-au făcut nişte…!
Ofiţer DNA: Ce variantă? Care ar fi varianta?
Persoană: Nu ştiu! Să-l lăsaţi, dracu’, în pace!
…trebuie să ne aşezăm undeva, să căutăm o variantă, să pice la o pace, să facă într-un fel, că o să vadă ce recul o să aibă prima…
….Duminică apare… Trebuia să apară pe data de 15… eu ştiam ceva, n-am fost sigur… da’ am avut noi… ne-a amânat nouă procesu’… şi acum avem pe 18 proces… şi s-ar putea să fie ultimul, că încep dezbaterile şi… a zis … „Ce să mai fac cu alea, dacă mă duc la puşcărie?”
…Cu cât ajungi mai sus, căderea e în jos… şi eu acuma vă spun în felul următor… asta, aşa… fac o discuţie… şi uit că am făcut-o! Vedeţi-vă de pielea dumneavoastră, că sunteţi la fel de băgată ca şi ceilalţi!
… Este vorba şi de serviciul, şi de salariile, şi …[neinteligibil]…, şi de familia dumneavoastră.
…Da! Eu, cu ochii mei am văzut! Mi-e milă de dumnea… Eu vă spun cinstit! Vedeţi-vă de pielea dumneavoastră!
…Oamenii-s nebuni! Nu vă daţi seama ce filme au făcut, ce discuţii, ce îmbârligări! Au discuţii cu CIUTACU, cu… cu nu ştiu care, cu nu ştiu care, cu nu ştiu care, cu nu ştiu… cu douăzeci de inşi… cu VICOL, cu BLAGA, cu UDREA, cu BICA, care intră în direct de nu ştiu unde, cu PONTA, care nu ştiu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu’ şi n-au vrut să …[neinteligibil]… una cu alta! Cu DRAGNEA, care îi cere schimbarea lui KÖVESI… cu înregistrări, în care discută NEGULESCU la telefon…
… E ticluită ca lumea şi sunt pregătiţi rău de tot!
… Şi după ce vedem primul set şi vedem impactul care este… o să vă dau un telefon, că vin… şi vedem.
Pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM se mai află o sesizare a Inspecţiei Judiciare în care este vizată Laura Codruţa Kovesi, pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.