Secretele Mineriadei / Bogdan Munteanu: „Mă rugam să mor sau să-mi pierd cunoştinţa“

Bogdan, fratele mai mic al lui Marian Munteanu, a fost bătut crunt de mineri la 14 iunie 1990. Bogdan Munteanu (40 de ani) descrie clipele de groază pe care le-a trăit în urmă cu 20 de ani şi cum i s-a schimbat viaţa după drama prin care a trecut la Mineriadă.

Studenţii au fost sufletul fenomenului „Piaţa Universităţii" din primăvara anului 1990. Liga Studenţilor, condusă de celebrul Marian Munteanu, era cea care organiza seară de seară manifestaţiile din centrul Capitalei la care participau zeci de mii de oameni. Tocmai de aceea, studenţii s-au numărat printre principalele ţinte ale actelor de violenţă din 14 iunie, când, printre altele, minerii au descins în clădirea Universităţii şi i-au bătut cu sălbăticie pe tinerii aflaţi în incintă.

Mai citiţi şi:

Secretele Mineriadei / De ce a apelat puterea din '90 tocmai la mineri?

Secretele Mineriadei / Viorel Ene, fost „golan“: „Iliescu va avea soarta lui Miloşevici“

Dacă mulţi dintre cei care participau la manifestaţiile din Piaţa Universităţii au rămas peste ani doar cu gustul amar al lipsei de schimbare, pe Bogdan Munteanu titulatura de „golan" l-a costat mai scump. „Adevărul" vă prezintă astăzi prima parte din mărturia lui, una cutremurătoare.
A fost la un pas de moarte după ce minerii pătrunşi la subsolul Universităţii l-au lovit cu bâtele până s-a prăbuşit la pământ şi a fost nevoit, la cei 20 de ani, să vadă viaţa din alt unghi.

„Am avut, printre altele, un plămân perforat şi m‑am refăcut greu şi după mult timp. Din cauza numeroaselor traumatisme n‑am putut să mai urmez Institutul de Educaţie Fizică şi Sport aşa cum îmi doream. Jucasem rugby, ca junior, la Steaua şi aş fi vrut să merg mai departe cu sportul, dar nu s-a mai putut", mărturiseşte Bogdan Munteanu.

Agitatorii infiltraţi în piaţa universităţii

Coşmarul său a început la 13 iunie 1990, când în Bucureşti au avut loc mai multe acte de vandalism pe care cei aflaţi la putere au încercat să le pună pe seama „golanilor" din Piaţă tocmai pentru a justifica intervenţia de a doua zi a minerilor.

„La 13 iunie nu am fost implicat în mişcările de stradă. Era limpede că erau provocări ale unor grupuri care nu aveau legătură cu ceea ce fusese efectiv demonstraţia din Piaţa Universităţii, care se încheiase practic la 24 mai. Am stat împreună cu cei de la Liga Studenţilor în clădirea Universităţii, pe care i-am şi ajutat să o baricadeze din interior pentru a nu lăsa pe nimeni să pătrundă. Ne era teamă să nu fie şi aceasta devastată cum se întâmplase alături, la Arhitectură. În acea dimineaţă, în zori, Marian (n.r. - Marian Munteanu) fusese arestat de acasă, şi ţinut până după-amiază, studenţii de la Arhitectură fuseseră bătuţi de poliţie. Era clar că autorităţile puneau la cale toate aceste provocări şi diversiuni pentru a lăsa senzaţia că în Piaţă au loc manifestări violente. Apăruseră şi niscaiva agitatori care chemau, chipurile, la «Revoluţie». Evident, nu i-a urmat nimeni", povesteşte fratele mai mic al lui Marian Munteanu.

„Când au năvălit peste noi, urlau ca animalele"

Bogdan Munteanu are în prezent 40 de ani şi cinci copii

În zorii zilei de 14 iunie 1990 minerii au ajuns în Bucureşti şi au fost îndrumaţi chiar de către Ion Iliescu spre Piaţa Universităţii, deşi acolo nu se mai afla niciun manifestant. Coordonaţi de ofiţeri din serviciile secrete, ortacii n-au avut niciun moment de dezorientare, chiar dacă mulţi dintre ei nu mai văzuseră vreodată Bucureştiul, şi s-au îndreptat direct către „cuiburile" celor care deveniseră incomozi pentru Puterea de atunci.

„Pe 14 iunie, în jurul orei 5.30 dimineaţa, au venit minerii. Rămăsesem în Universitate împreună cu fratele meu şi cu mai mulţi studenţi, pentru a o păzi. Ne aflam în Clubul Universităţii, o sală aflată la subsol. Minerii au spart uşi, ferestre, pătrunzând în clădire. Când au năvălit peste noi, urlau ca animalele. Marian s-a aşezat în genunchi şi ne-a îndemnat şi pe noi să facem la fel şi să ne rugăm. Sincer, eu nu l-am ascultat. Am rămas mai în spate şi aşteptam să văd ce se întâmplă. Pe Marian pur şi simplu l-au secerat cu bâtele şi cu topoarele. Am crezut că l-au omorât. Ne-au încercuit apoi pe fiecare în parte câte şapte-opt mineri. Eu, unul, am încercat să ripostez, motiv pentru care, cred, am încasat un surplus de lovituri", rememorează Bogdan Munteanu.

Acesta continuă descrierea momentelor halucinante din dimineaţa de 14 iunie, când sute de oameni nevinovaţi au fost linşaţi de ortacii chemaţi „să apere democraţia".

Mai multe trupuri calde

„Am reuşit la un moment dat să fug pe scări, spre parterul clădirii, spre ieşire. Dar pe acolo coborau alţi mineri care nu apucaseră să se «răcorească». A urmat un nou torent de lovituri, care mai de care mai furioasă. Nu mai rezistam, începusem să-mi pierd puterile şi mă rugam să mor sau să-mi pierd cunoştinţa. Doi mineri m-au dus spre ieşire mai mult mort decât viu. În timpul ăsta veneau alţii şi alţii cu bâte, bastoane, cabluri groase, seceri şi îşi dovedeau «bărbăţia» lovindu-mă. Din fericire, la un moment dat mi-am pierdut cunoştinţa. M‑am trezit când m-au aruncat în fântâna din Piaţa Universităţii, unde am simţit, lângă mine, mai multe trupuri calde. Cei care ne‑au aruncat acolo credeau că suntem morţi. Auzeam un dialog între două persoane, de fapt unul îi prezenta celuilalt un fel de raport. De mine spuneau că aş fi fost înarmat şi că de aia m-au omorât. O minciună grosolană, desigur, dar se vede că aşa era scenariul", încheie Bogdan Munteanu.


citeste totul despre: