Liviu Negoiţă, fostul primar al Sectorului 3, urmărit penal pentru abuz în serviciu. Nicuşor Dan, a făcut o plângere penală în acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Negoiţă, fostul primar al Sectorului 3, a fost audita la DNA FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Liviu Negoiţă, fostul primar al Sectorului 3, a fost audita la DNA FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Liviu Negoiţă, fostul primar al Sectorului 3, a fost vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) unde a fost înştiinţat că este urmărit penal pentru abuz în serviciu într-un dosar ce vizează construirea unui bloc într-o zonă protejată istoric. În faţa procurorilor a ajuns şi Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, care a declarat că el a făcut o plângere penală în acest caz.

UPDATE Liviu Negoiţă a fost pus sub urmărire penală pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Aceleaşi acuzaţii li se aduc şi lui Ştefan Dumitraşcu şi lui Marius Mihăiţă,, arhitectul şef, respectiv secretarul Primăriei Sectorului 3.

Potrivit unui comunicat emis de DNA, în perioada 2008 – 2009, Liviu Negoiţă, Marius Mihăiţă şi Ştefan Dumitraşcu, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea legalităţii actelor întocmite, au eliberat patru autorizaţii de construire şi certificatele de urbanism aferente acestor autorizaţii, referitoare la un imobil de pe Calea Dudeşti, cu nerespectarea normelor de urbanism şi protecţie a zonelor în care se găsesc monumente istorice. 

Anchetatorii precizează că acest lucru a produs prejudicii proprietarilor imobilelor învecinate, prin degradările suferite de acestea în cursul edificării construcţiei nelegal autorizate. 

De asemenea, ar fi fost afectat interesul public prin autorizarea edificării unei construcţii în zona de protecţie a unui monument istoric, în lipsa avizelor legale.

„Prin emiterea autorizaţiilor de construire respective s-a creat un folos necuvenit pentru persoanele care au edificat construcţia, constând în obţinerea autorizaţiilor de construire şi supraetajare a imobilului, prin evitarea desfăşurării demersurilor necesare în vederea obţinerii derogării de la planurile de urbanism pentru depăşirea regimului de înălţime al zonei, acordului exprimat în formă autentică a proprietarilor clădirilor învecinate cu privire la lipirea la calcan precum şi avizelor pentru construirea într-o zonă în care se găseşte un monument istoric”, potrivit documentului citat.

DNA precizează că în cazul uneia dintre autorizaţii, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a efectuat un control, în urma căruia s-a stabilit drept măsură, în sarcina primarului sectorului 3 şi a arhitectului şef al sectorului 3, să solicite instanţei de contencios administrativ anularea autorizaţiei anterior menţionate. 

„Anularea autorizaţiei nu a fost cerută în instanţă, conform solicitării Inspectoratului de Stat în Construcţii, fapt ce ar fi dus la încetarea construirii”, mai arată DNA.

De asemenea, în acelaşi context, în anul 2009, ar fi fost eliberate, cu nerespectarea normelor legale referitoare la competenţa materială de emitere, alte două autorizaţii pentru supraetajarea imobilului respectiv. DNA precizează că certificatele de urbanism, aferente acestor două documente, nu cuprindeau datele prevăzute de lege, lipsind toate menţiunile privind regimul tehnic al imobilului, precum şi cele privind situarea imobilului în zona de protecţie a unui monument istoric.

În anii 2010 respectiv 2014, prin două hotărâri rămase definitive, instanţele de judecată au dispus anularea celor patru autorizaţii de construire.

Mai mult, una dintre instanţe a dispus obligarea pârâţilor, între care se numără şi Instituţia Primarului sectorului 3, la desfiinţarea construcţiei respective. 

UPDATE Liviu Negoiţă, fostul primar al Sectorului 3, s-a prezentat vineri la DNA pentru a fi audiat. El a părăsit sediul instituţiei după mai puţin de o oră, fără a face declaraţii în faţa presei.

UPDATE Nicuşor Dan, candidatul la Primăria Capitalei, s-a prezentat la DNA unde a dat declaraţii în acest dosar. De altfel, potrivit unui mesaj postat de acesta pe Facebook, cazul a fost deschis în urma unei sesizări depuse chiar de el.

„Este vorba despre o construcţie de pe Calea Dudeşti. Pe construcţia asta au fost patru autorizaţii de construire succesive, cinci etaje, şapte etaje, opt etaje, nouă etaje, deşi zona prevedea patru etaje şi o retragere, astfel încât primăria să poată lărgi Bulevardul Calea Dudeşti. Primele două autorizaţii pentru cinci şi şapte etaje au fost anulate de instanţă şi la trei zile după ce Tribunalul a spus că sunt prea înalte, Primarul Sectorului 3 Liviu Negoiţă, arhitectul şef şi cu secretarul Mihăiţă au dat nouă etaje, cu sfidarea instanţei. Este o construcţie pe terenul unor proprietari privaţi care s-au asociat cu un dezvoltator imobiliar cunoscut pentru multe abuzuri pe care le-a făcut, numele său fiind Ion Chiriţă. Este acelaşi Ion Chiriţă care are construcţii ilegale de la Aviatorilor, 120, 122, din Parcul Tineretului, din Maria Rosetti, colţ cu Toamnei. Plângerea vizează doar persoanele din primărie, respectiv primarul, arhitectul şef şi secretarul general, care au semnat autorizaţiile de construire succesive şi aceea din urmă, de nouă etaje, cu sfidarea deciziilor instanţei. Nu ştiu dacă s-a dat mită”, a spus Nicuşor Dan la plecarea de la DNA, potrivit site-ului romaniatv.net.

Întrebat de jurnalişti dacă în acest caz constructorul a dărâmat mai multe case pentru ridicarea acestui imobil, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu ştiu ce a fost acolo. Probabil că a fost o casă, dar care nu avea o valoarea arhitecturală deosebită. Nu este o zonă construită protejată. Aici este numărul 94, dar la numărul 98 este un monument istoric şi suntem în raza de 100 de metri a monumentului istoric. Pentru protecţia acestui monument istoric trebuia să se păstreze regimul de înălţime de patru etaje”.

UPDATE La sediul DNA a ajuns, la 11.50, şi arhitectul-şef al Primăriei Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu.

   

stefan dumitrascu foto Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Ştefan Dumitraşcu, arhitectul şef al Primăriei Capitalei FOTO Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Marius Mihăiţă a fost vineri la DNA, la ieşire declarând că este suspect de abuz în serviciu.

„Sunt suspect de abuz în serviciu. Casele din zona respectivă s-au dărâmat în urmă cu o sută de ani. Domnul Nicuşor Dan a insistat să se ajungă aici. Repet, nu este nimic grav”, a spus Mihăiţă la ieşirea de la audieri.

Surse judiciare au precizat că acesta a fost citat într-un dosar în care se fac cercetări privind construcţia, fără avize, a unui bloc într-o zonă protejată istoric.

marius mihaita foto Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Marius Mihăiţă, secretarul Primăriei Sectorului 3 FOTO Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite