Reuşim astfel să distrugem un habitat de o valoare excepţională, de o bogăţiie şi diversitate excepţională, pregătim cu osârdie viaţa generaţiilor viitoare într-un spaţiu din ce în ce mai dezolant de sărac, complet indiferenţi la ceea ce ar trebui să fie responsabilitatea noastră naţională de a prezerva ceea ce am moştenit. Culmea, şi în acest domeniu poate să fie pusă sub semnul întrebării relaţionarea noastră, cu seriozitate, faţă de programele europene şi, de aici, inapetenţa noastră de a folosi fondurile alocate în acest sens.

La ora publicării acestui articol, la Bruxelles este prezentat un raport al Curţii de Conturi Europene, responsabil pentru redactarea lui fiind Nikolaos Milionis, membru al Curții de Conturi Europene.

Declinul biodiversității reprezintă una dintre principalele provocări de mediu cu care se confruntă UE. Unul dintre elementele-cheie ale Strategiei UE 2020 cu ajutorul căruia se încearcă stoparea declinului biodiversității și îmbunătățirea stadiului de conservare a habitatelor și a speciilor este rețeaua Natura 2000, care a fost creată prin Directiva privind habitatele și Directiva privind păsările. Aceste două directive formează cadrul comun de reglementare în ceea ce privește protecția naturii în ansamblul statelor membre. Rețeaua Natura 2000 acoperă peste 18% din suprafața terestră a UE și aproximativ 6% din suprafața marină a UE, fiind formată din peste 27.000 de situri, care protejează diverse specii și habitate pe întreg teritoriul Europei. Desfășurarea de activități socioeconomice nu este interzisă pe siturile Natura 2000, însă statele membre trebuie să se asigure că acestea nu deteriorează siturile respective și să ia măsurile necesare pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și/sau a populațiilor din speciile protejate.

Aveţi aici lista siturilor din România care fac parte din Programul Natura 2000, finanţările provenind, la nivel european, din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală şi din Fondul de Coeziune. Importantă precizarea făcută de Comisia Europeană în răspunsul pe care-l dă la Raport:

Refacerea, conservarea și dezvoltarea biodiversității, inclusiv în zonele Natura 2000, reprezintă una din subprioritățile dezvoltării rurale. Statele membre dispun, prin urmare, de temeiuri juridice și de instrumente din cadrul acestei politici pentru a sprijini gestionarea siturilor Natura 2000. În programele de dezvoltare rurală din perioada 2014-2020 au fost alocate aproape 44 de miliarde EUR din FEADR priorității 4 (aproape 45 %), care include subprioritatea privind biodiversitatea și care aduce beneficii atât direct, cât și indirect, biodiversității”.

Situaţia din România

La nivelul lunii ianuarie 2016, scriptic, în ţara noastră, ariile protejate acopereau o suprafaţă de 238.391 hectare, având 273 „situri de importanţă comunitară” SIC (până în 2010) şi 0 „arii speciale de conservare” ASC (ianuarie 2016). Pentru comparaţie, Ungaria are 467 SIC şi 479 ASC, Bulgaria 228 SIC şi 6 ASC, Republica Cehă 1082 SIC şi 287 ASC, Slovacia 382 SIC şi 229 ASC...

Şi zice Comisia Europeană:

Pe parcursul punerii în aplicare a programului de dezvoltare rurală al României pentru perioada 2007-2013 și în momentul aprobării planului de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020 au existat foarte puține planuri de gestionare Natura 2000. Prin urmare, măsurile de agromediu care vizează speciile de păsări menționate în prezentul raport nu ar putea să ia în considerare a priori măsuri de conservare care nu au fost încă stabilite. În absența unor astfel de măsuri de conservare, măsurile de agromediu au fost concepute pentru a asigura scheme largi de protecție pentru a contribui la obiectivele de conservare stabilite la nivel național, la nivelul UE și la nivel internațional, ca precursor al planurilor de gestionare Natura 2000. România a precizat în programul de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020 că, dacă ar fi adoptate mai multe planuri de gestionare Natura 2000, ar examina schemele aferente măsurilor de agromediu și climă și ar lua în considerare introducerea unei măsuri de sprijin pentru Natura 2000.

Schemele de agromediu propuse includ (în cadrul pachetului 3.2 Lanius minor și Falco vespertinus și în ambele perioade de programare) angajamentele de a limita densitatea șeptelului pentru ca pășunatul și cositul să se efectueze numai în anumite perioade și de a interzice desțelenirea și utilizarea unor lucrări mecanice grele. Asumarea unor astfel de angajamente voluntare depinde de interesul fermierilor individuali de a le susține.

În ceea ce privește România: LIFE a cofinanțat 4 proiecte privind conservarea urșilor bruni din România, trei fiind finalizate, iar unul în curs. Primele trei au avut o amploare și domenii de aplicare diferite: 1) un anumit sit Natura 2000 (munții Vrancei), 2) la nivel regional, inclusiv toate siturile Natura 2000 din județul Vrancea și din două județe învecinate, 3) stabilirea de norme naționale pentru conservarea ursului brun (cu date culese și analizate la nivel național). Obiectivele proiectului LIFE13 NAT/RO/1154 care se derulează în prezent sunt de a asigura conservarea populației de urși bruni la o scară mai redusă în județul Brașov, iar acțiunile proiectului sunt legate în principal de conflictul dintre om și urs. Cele patru proiecte au o amploare diferită și vizează zone diferite, iar studiile incluse au o acoperire corespunzătoare”.

Sigur că pentru a găsi un motiv de consolare, vă invit să citiţi textul integral al Raportului şi veţi vedea care este impresia (transformată în certitudine după doar câteva pagini) de lipsă de control adecvat a fondurilor, a măsurătorii nivelului rezultatelor, un fel de haos organizat în care toată lumea caută justificări şi cheltuielile făcute nu pot fi raportate sistematic la o grilă unică de estimare. Aşa este, însă, cel mult, este, poate, doar un motiv de satisfacţie meschină că „e şi la alţii”.

Nu e aşa, deoarece vă rog să comparaţi numărul ariilor protejate din Statele Membre de dimensiunea României şi, dacă aveţi timp, accesaţi şi ultra-severele lor legislaţii privind protejarea mediului şi, în special, a varietăţii de animale şi vegetaţie. Iar noi am devenit trist celebri în Europa datorită fenomenului unic care însoţeşte, la noi şi NUMAI la noi, programul Natura 2000: distrugerea fondului forestier. Când suntem serioşi cu adevărat? Când asumăm, de dragul corectitudinii politice, programele europene de mediu, sau când, ca sărmană ţară bogată, suntem, de fapt, în situaţia de a produce asemenea hărţi ale dezastrului naţional?

Asta este realitatea tragediei româneşti, cu dublu limbaj şi cu direcţii antinomice de joc în acelaşi spaţiu declarat supus spiritului şi legislaţiei europene: pe de o parte legi din ce în ce mai frumoase, inclusiv pe domeniul de mediu, pe de alta, distrugerea – cu efecte pe sute de ani – a habitatului tradiţional prin tăierea iraţională a pădurilor. Dispar anual specii de păsări şi animale, organizăm, iarăşi unicat în Europa, sesiuni de vânătoare asimilabile unui adevărat masacru, asistăm indiferenţi cum zone întregi se apropie de deşertificare sau/şi sunt supuse unor fenomene extreme din cauza pierderii brutale a pavezelor naturale de protecţie.

Dar un motiv de mulţumire tot avem: în martie 2015, România a câştigat premiul I pentru cel mai bun proiect european Natura 2000 cu „Târnava Mare: promovarea viabilităţii comunităţilor agricole prin protejarea unui sit Natura 2000"... Dar cu restul cum rămâne? Ce se decide totuşi în privinţa protejării reale a patrimoniului naţional prin stoparea defrişărilor sălbatice şi, astfel, crearea condiţiilor pentru salvgardarea interesului real de supravieţuirii naţiunii?

Poate, dacă timpul ne va permite, să începem să discutăm această dimensiune fundamentală a tragediei româneşti, poate cea mai profundă şi semnificativă a timpului pe care-l trăim. Meschini şi orbi la consecinţe, avem o indiferenţă mortală faţă de ceea ce înseamnă, de fapt, distrugerea de facto a uneia dintre cele mai mari bogăţii ale României. Nu e vorba despre respectarea unui oarecare program european. Este vorba, sau aşa ar trebui, despre noi şi despre cei care vor trăi mai departe în acest spaţiu pe care-l lăsăm mereu mai disperant de sărac.