UPDATE România, sub nămeţi. Noi avertizări de ninsori şi ger. În unele zone vor fi până sâmbătă -26 de grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din drumuri nu sunt curăţate, ceea ce îngreunează traficul FOTO Adevărul
O parte din drumuri nu sunt curăţate, ceea ce îngreunează traficul FOTO Adevărul

Deşi mai pregătite ca anul trecut, autorităţile au fost luate prin surprindere de căderile neîncetate de zăpadă şi încearcă să deszăpezească drumurile, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii optime. Mai multe zboruri au avut întârzieri din cauza vremii năprasnice.

UPDATE Meteorologii au anunţat miercuri că începând de astăzi de la ora 13.00, şi până sâmbătă la ora 15.00 temperaturile din termometre vor scădea foarte mult, iar vântul se va intensifica. În noaptea de miercuri spre joi, vântul va continua să bată puternic în nord-estul ţării, centrul ţării şi la munte, dar mai ales în regiunile sudice.

Începând de joi vremea se va răci treptat în toată ţara, devenind geroasă, mai ales noaptea şi dimineaţa. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în cursul nopţii de joi spre vineri, în special în nord-estul, centrul şi sudul ţării, unde minimele vor coborî frecvent sub -15 grade, până în jurul valorii de -26 de grade în estul Transilvaniei.

Valorile termice din timpul zilei vor rămâne negative şi se vor situa între -10 şi 0 grade.

avertizare ger

UPDATE Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de viscol pentru zona Moldovei şi a Olteniei

Astăzi, între orele 12:00 si 15:00 în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi şi Vaslui se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafala de până la 60 km/h, izolat 70 km/h, ninsoare spulberată sau viscolită.

Între orele 12.20 şi 15.00 pe arii extinse în judeţele Dolj, Olt şi Mehedinţi se vor semnala intensificări de vânt, ce pot atinge la rafală 50-70 km/h.

BUCUREŞTI

Bucureştiul a fost luat „sub asediu” de zăpadă încă de marţi după-amiază. Miercuri dimineaţa nu funcţionau semafoarele din şase intersecţii importante din Capitală, unele bulevarde mari sunt acoperite de gheaţă, iar trotuarele nu au fost curăţate.

În comandamentul de iarnă de miercuri dimineaţă, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a recunoscut că firmele de deszăpezire au intervenit cu întârziere, existând mai multe probleme pe străzile din Bucureşti. „Prioritatea este să se acţioneze pe străzile secundare cu utilaje mici şi să se deszăpezească trotuarele, pentru ca lumea să nu mai circule chiar pe mijlocul străzii”, a declarat Oprescu, care a insistat că nu are rost să se intervină cu plugurile pe marile bulevarde. „Rog operatorii de deszăpezire să împrăştie material antiderapant în cursul acestei dimineţi, atâta timp cât vremea ne permite şi nu ninge, să se acţioneze pentru dislocarea podurilor de gheaţă care deja au început să se formeze şi, mai ales, să se ocupe de curăţarea trotuarelor”, a mai spus edilul Capitalei.

Semafoare care nu funcţionează:
- intersecţie Şoseaua Colentina cu Fundeni
- Şos. Colentina cu str. Sportului
- Piaţa Victoriei
- 13 Septembrie (Marriott)
- intersecţia Popa Tatu - Mircea Vulcănescuâ
- Bulevardul Basarabia cu 1 Decembrie

Potrivit lui Oprescu, marţi noapte operatorii de salubritate au intervenit cu aproape 300 de utilaje de deszăpezire.

Tot marţi noapte, au fost adăpostite 448 de prsoane - 78 la Adăpostul Berceni şi 370 la Complexul Integrat de Servicii Sociale (Bld. Theodor Pallady).

AEROPORTURI BUCUREŞTI

Traficul aerian se desfăşoară normal pe aeroporturile internaţionale Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) şi Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu (AIBB AV), se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul „Henri Coandă” din cauza condiţiilor meteo. Unele zboruri au înregistrat, în primele ore ale dimineţii, întârzieri de până la 40 de minute la decolare, întârzieri determinate de necesitatea degivrării aeronavelor.



BAIA-MARE
Maramureşul e sub zăpadă. Nu există drumuri blocate sau incidente. Circulaţia rutieră pe drumurile din judeţ se desfăşoară în condiţii de iarnă. Stratul de zăpadă măsura: 28 cm la Dragomireşti, 26 cm la Mara,  25 cm la Ocna Şugatag, 23 cm la Târgu Lăpuş şi Sălsig, 21 cm la Cavnic, 20 cm la Şieu şi Moisei,  19 cm la Vf. Iezer şi Suciu de Jos, 18 cm în Leordina, 16 cm în Poiana Borşa şi la Săcel, 12 cm în Baia Mare, 10 cm la Sighetu Marmaţiei, 8 cm la Firiza.

BUZĂU
În Buzău, zăpada depăşete o jumătate de metru, ceea ce face patru drumuri judeţene să fie temporar blocate. Tronsoane de carosabil din drumurile judeţene 203 C, Florica-DN2, 203 K, Lopătari-Plaiul Nucului, 203 E, Ruşeţu-Padina, precum şi 102C, Scărişoara-Buda-Crăciuneşti sunt blocate de nămeţi, afirmă oficiali ai IPJ Buzău. Peste 30 de utilaje au fost mobilizate pentru a curăţa 20 de drumuri judeţene.

CONSTANŢA
Ninge atât în nordul, cât şi în sudul şi vestul judeţului Constanţa.
Stratul de zăpadă atinge aproape 10 centimetri în Hârşova, la Medgidia este de 2 centimetri, iar la Cernavodă şi Adamclisi este 1 centimetru.

CRAIOVA
Un drum a fost închis în judeţul Dolj, iar la opt unităţi şcolare au fost suspendate cursurile din cauza ninsorii. Din cauza ninsorii drumul DN561D între Galicea Mare şi Vîrtop a fost închis. Trei utilaje de la deszăpezire sunt în zonă pentru îndepărta zăpada.

MEHEDINŢI
Consumatorii casnici din localităţile mehedinţene Dumbrăviţa, Sfodea şi Negreşti au rămas fără energie electrică din cauza viscolului şi ninsorilor abundente.

TELEORMAN
Se circulă în condiţii de iarnă în tot judeţul Teleorman, dar nu sunt drumuri blocate. În Teleorman ninge neîntrerupt de aseară. Pe drumurile din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, pe un carosabil umed, parţial acoperit cu zăpadă, dar din fericire deocamdată nu sunt drumuri blocate. Potrivit şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Teleorman, Doru Grigore utilajele de deszăpezire sunt pe teren, dar munca acestora este îngreunată de viscolul care spulberă zăpada.

TULCEA
în localitatea Luncaviţa din judeţul Tulcea ninge de azi noapte. La orele dimineţii, în localitate nu se mai putea circula din cauza zăpezilor. Atât şoseaua principală, cât şi străzile din localitate sunt acoperite de zăpadă. „Ninge de azi noapte, avem deja zăpadă de un metru“, spune primarul din localitate, Ştefan Ilie.

VASLUI
 Ninsoarea căzută fără întrerupere în ultimele ore a îngropat, pur şi simplu, municipiul Vaslui în zăpadă. Traficul se desfăşoară foarte greu, atât pe şosele, cât şi pe trotuare. Cu toate că drumarii au ieşit să cureţe străzile încă de la ora 05:00 dimineaţa, străzile şi trotuarele municipiului reşedinţă de judeţ sunt acoperite de nămeţi, care ajung în unele locuri şi la un metru înălţime. Utilajele de deszăpezire au curăţat principalele străzi ale oraşului, însă ninsoarea care cade neîntrerupt le-au acoperit în câteva zeci de minute.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite