Procurorul Mihaiela Iorga: Îmi pare rău că nu m-am retras mai devreme din dosarul Microsoft, au existat constrângeri pe care nu le pot dovedi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaiela Moraru Iorga FOTO Inquam Photos
Mihaiela Moraru Iorga FOTO Inquam Photos

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga, în cazul căreia DNA a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu instrumentarea dosarului Microsoft, în care pentru şapte miniştri a fost dispusă clasarea cauze, a declarat, vineri seară, la B1 TV, că regretă că nu s-a retras mai devreme din acest dosar, întrucât ar fi existat constrângeri pe care nu le poate dovedi şi că, probabil, cea mai simplă explicaţie pentru eşecul acestuia a fost învinovăţirea sa.

„Îmi reproşez că n-am ieşit mai devreme din acest dosar, pentru că au fost constrângeri pe care nu pot să le dovedesc”, a declarat procurorul Mihaiela Moraru Iorga la B1 TV.

Ea susţine că învinovăţirea sa a fost, probabil, cea mai simplă metodă de a explica eşecul acestui dosar.

„Da, probabil că a fost cea mai simplă metodă de a explica eşecul acestui dosar. Eu merg în continuare pe ideea că poate a fost o interpretare greşită sau o necunoaştere a legii, pentru că este clar că momentul consumării infracţiunii este corect determinat şi în funcţie de un moment al consumării infracţiunii incorect determinat se calculează un termen de prescripţie greşit. (...) E clar, însă, că în 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat prescripiţia pe faptele acestor persoane şi a constatat că nu a intervenit”, a mai susţinut procurorul Mihaiela Moraru Iorga, revocată din DNA şi în cazul căreia instanţa a decis suspendarea acesrtei decizii.

Mihaiela Moraru Iorga a explicat că este vorba despre două dosare, pentru unul existând o sesizare din partea unei firme referitoare la proprii angajaţi, iar cel din 2013 s-a deschis în urma unei sesizări a Corpului de Control al prim-ministrului.

„În anul 2010 a existat o sesizare a unei firme implicate în derularea acestor contracte de licenţiere Microsoft. Sesizarea viza fapte ale angajaţilor săi, în dosarul care are data de înregistrare 2010 au fost efectuate acte de urmărire penală, este începută urmărirea penală in personam, au fost efectuate percheziţii domiciliare, a fost dispusă o comisie rogatorie care e în derurale şi-n prezent. Dosarul despre care vorbim astăzi, în care s-a dispus soluţia de clasare prin prescripţie, e cu totul alt dosar, înregistrat în 21.05.2013, ca urmare a sesizării formulate de Corpul de Control al prim-ministrului. Această sesizare viza fapte din 2009. Ne-am sesizat din oficiu cu privire la fapte din 2004 până-n 2009 care au favorizat faptele din 2009”, a povestit Iorga.

Întrebată când i-a fost luat dosarul, Moraru a răspuns: ”În septembrie 2016, discuţiile dintre noi pe marginea probatoriului au devenit tot mai tensionate şi eu am făcut un referat din proprie iniţiativă, prin care am solicitat redistribuirea dosarului. În cuprinsul referatului, anticipând că vor fi discuţii cu privire la motive, am spus că nu pot soluţiona dosarul fără o expertiză contabilă şi una IT, care să stabilească un prejudiciu cert". 

Ea a susţinut că prejudiciul avansat a fost unul estimat, iar pentru ca acesta să fie cert era nevoie ca un expert să stabilească faptul că valoarea de piaţă a licenţelor era mult mai mică decât cea din contracte. 

DNA a anunţat, joi, că în dosarul Microsoft s-a dispus clasarea clauzei faţă de şapte foşti miniştri - Daniel Funeriu, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Dan Nica, Silvia Ţicău, Mihai Tănăsescu şi Şerban Mihăilescu. În cazul lui Funeriu cauza a fost clasată pentru că fapta nu există, iar în celelalte şase cazuri a intervenit prescripţia.

De asemenea, DNA a anunţat că referitor la „împrejurarea că faţă de unele fapte s-a dispus efectuarea urmăririi penale in personam după împlinirea termenului de prescripţie, dar şi cu privire la alte aspecte legate de modul de efectuare/neefectuare a unor acte, la data de 17 iulie 2017, procurorul şef al DNA a solicitat Inspecţiei Judiciare să facă verificări sub aspectul respectării normelor de procedură penală de către procurorul de caz care a instrumentat iniţial această cauză (Mihaiela Moraru Iorga -n.r.), pentru a se stabili dacă au fost sau nu săvârşite abateri disciplinare”.

Procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a avut vineri o primă reacţie în scandalul declanşat de dosarul Microsoft, ea spunând, la Digi 24, că DNA a cerut aviz de urmărire penală pentru miniştri în dosarul Microsoft pentru că procurorul de caz a considerat că termenul de prescripţie se calculează de la data efectuăriii ultimelor plăţi şi el nu era împlinit, iar practica judiciară era contradictorie, a intervenit un nou Cod Penal în 2014 şi discuţia despre legea penală mai favorabilă. Kovesi a precizat că modul în care se calculează termenul de prescripţie a unui dosar este strict responsabilitatea procurorului de caz, respectiv Mihaiela Iorga, şi că atunci când a constatat situaţia a sesizat Inspecţia Judiciară, ea neavând alte pârghii în astfel de situaţii.

Kovesi a spus că nu are niciun motiv să demisioneze şi a explicat cum s-a ajuns la prescrierea faptelor în dosarul Microsoft.

Ea a spus că DNA şi procurorului de caz li se poate imputa în această situaţie că pentru o parte dintre miniştri, deşi au primit un aviz de urmărire penală, a început urmărirea penală la câteva zile după ce faptele s-au prescris.

„Este adevărat că în acest dosar DNA are o culpă prin faptul că un anumit procuror a început urmărirea penală pe fapte care au fost prescrise şi, la fel ca în toate situaţiile în care procurorii au încălcat legea, au făcut vicii de procedură, am aplicat condiţiile legale. Sunt procurori în DNA care au comis fapte penale şi care au fost investigaţi, au fost procurori care au comis abateri disciplinare şi am sesizat Inspecţia Judiciară. Şi în acest caz, în momentul în care am constatat că un procuror a greşit, am sesizat IJ. Eu alte pârghii legale în astfel de situaţii nu am la îndemână", a afirmat Kovesi.

Ea a precizat că modul în care se calculează termenul de prescripţie a unui dosar este strict responsabilitatea procurorului de caz. "Nu o suspectez (pe procurorul Mihaiela Iorga - n.r.) de rea-credinţă şi nu pot să fac niciun fel de apreciere la adresa acesteia până când nu am rezultatele Inspecţiei Judiciare", a declarat procurorul şef al DNA. 

Kovesi a mai spus că în cele patru dosare Microsoft au fost dispuse măsuri asigurătorii până la concurenţa întregului prejudiciu - 62,5 milioane de euro şi 22 de milioane de dolari. "În momentul în care se vor fi finaliza dosarele în instanţă, vom vedea dacă va fi recuperat acest prejudiciu. Deci, nu este adevărat că tot prejudiciul rămâne nerecuperat pentru că s-a dispus această soluţie", a mai susţinut Kovesi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite