Povestea omului care a convins Comisia Europeană de abuzurile autorităţilor în cazul microhidrocentralelor din Făgăraş
România Curată vă prezintă povestea lui Ovidiu Mihuţ, profesorul din Curtea de Argeş, care luptă de cinci ani împotriva încălcării legilor de către constructorii microhidrocentralelor de pe versantul sudic al Făgăraşului, de pe fostele râuri Capra şi Buda distruse de constructiile ilegale.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a înştiinţat România de declanşarea procedurii de infringement din cauza microhidrocentralelor construite în Munţii Făgăraş. Procedura vine după lupta desfăşurată pe parcursul mai multor ani de către cetăţeni şi organizaţii de mediu. Declanşarea infringementului nu-l bucură în mod deosebit pe Ovidiu Mihuţ (deşi dovedeşte că a avut dreptate), pentru că râurile au fost distruse. Există, totuşi, o bucurie majoră: faptul că demersurile lui au blocat distrugerea altui râu al Făgăraşului: Topolog.
***
„Râuri fără trup“
România a mai inventat un concept: “râul fără trup”. E vorba de râuri care nu au secat, le vedem albia, dar nu şi apa din ele, deşi au apă berechet. E vorba de acele râuri care nu mai curg pe la suprafaţă, ci au fost pur şi simplu transformate în canalizări ce curg pe sub propria albie. Asta nu datorită vreunui fenomen natural misterios, ci fiindcă găşti de milionari corupţi şi conectaţi politic şi le-au însuşit şi le-au sluţit din lăcomie. Aşa e cazul microhidrocentralelor din Făgăraş de pe pâraiele de munte Capra şi Buda. UE a declanşat procedurile de infrigement asupra României, pe motiv că politicul din ţara noastră îşi bate joc de ceea ce înseamnă grija faţă de ariile protejate şi de reglementările comunitare în domeniu, aspecte sesizate de un cetăţean care iubeşte muntele şi de WWF.
Totul a început de la Ovidiu Mihuţ, un profesor de provincie, de loc din Curtea de Argeş, care are hobby-ul pescuitului în râuri de munte: „Era în 2010. Mergeam la pescuit, că râul e aproape de Curtea de Argeş, împreună cu nişte amici la un concurs şi aşa am descoperit cu stupoare că râul e supus agresiunii utilajelor. M-am interesat ce trebuie făcut, am cerut documente şi am aflat că se fac microhidrocentrale într-o zonă protejată, sit NATURA 2000, şi mi-am dat seama că nu e în regulă ce se întâmplă acolo. Am studiat legislaţia care era în vigoare şi mi s-a confirmat bănuiala că ce se întâmplă e ilegal. Era evident că investitorii n-aveau voie să intre cu utilajele-n apă, conform acordului de mediu pe care l-am obţinut de la Agenţia de Protecţia Mediului. Şi era evident că proiectul pe care oamenii de afaceri îl executau în teren nu era acelaşi cu cel care fusese aprobat pe hârtie. Am adresat o mulţime de petiţii şi cereri către autorităţile judeţene şi naţionale, în care am cerut explicaţii pentru ce se-ntâmpla acolo. Aşa a început opoziţia faţă de acest proiect, care nu e îndreptat împotriva energiei verzi, ci împotriva modului cum autorităţile şi investitorii au înţeles să trateze acest aspect“.
***
Râul Capra, înainte de construirea micro-hidrocentralei
Ce a mai rămas după excavatoare…
„Totul este în regulă“
În 2010, când a făcut primele solicitări la autorităţile judeţene şi cele naţionale, pentru a verifica legalitatea şantierelor, i s-a răspuns că totul este în regulă: “Actele sunt beton. Aşa mi-au spus. Nici când au văzut că povestea apare în media nu şi-au făcut prea mari griji. Mi-am dat seama că e o afacere transpartinică, pentru că era vorba de cei mai puternici oameni din judeţ, care erau susţinuţi până la nivelul Guvernului, dacă nu chiar mai sus, lucru dovedit de faptul că Laszlo Borbely a declarat că totul e în regulă şi i-a susţinut din plin. A fost personal şi-a vizitat locul în 2011 şi n-a văzut nimic ilegal”.
În această bătălie cu Ministerul Mediului, cu Garda de Mediu, cu Apele Române, cu autorităţile locale şi cu milionarii Piteştiului, Ovidiu Mihuţ a avut la rândul său sprijin. Dar tot o implicare civică: “În toată acţiunea asta au mai existat doi oameni: Bogdan Vasilescu, un prieten pescar care s-a implicat pe banii şi pe motorina lui să mă ajute şi un specialist de la ANPM, care chiar ei, în agenţie erau conştienţi de încălcările legii în cazul acelor proiecte de MHC, dar nu-şi puteau exprima public părerea din cauza presiunii politice şi care mi-a explicat care sunt chichiţele din spatele acestor autorizaţii şi avize care permit construcţia de microhidrocentrale. Fără el nu m-aş fi descurcat, că legislaţia e una foarte nişată, încât până şi procurorii şi judecătorii îşi prind urechile în ea”.
Profesorul de provincie a continuat să trimită sesizări la autorităţi, însă şi-a rafinat tehnica, în speranţa că va deveni mai convingător: ”În sesizările pe care le-am făcut, am luat acceptul mai mai multor organizaţii de mediu, le-am cerut să-mi delege mie dreptul de a purta corespondenţa cu autorităţile, pentru a da forţă sesizărilor noastre. Practic am fost numai eu şi încă doi amici, dintre care unul pescar ca şi mine şi celălalt care a lucrat în domeniu şi mi-a explicat legislaţia şi unde sunt şmecheriile”.
După ce toate autorităţile judeţene şi de la Bucureşti, în frunte cu Ministerul Mediului şi Garda de Mediu i-au dat aisgurări că totul e în regulă, Ovidiu Mihuţ a bătut la porţi mai mari, sperând că va fi auzit: “În 2012 am sesizat Comisia Europeană, când am văzut că autorităţile române o tărăgănează. Mi-au dat un răspuns după vreo 4-5 luni, în care mi-au spus că e posibil să fi constatat nişte nereguli şi mi-au spus că au început să verifice. În 2014 m-au chemat la Bruxelles, dar eu le-am spus că nu mă pot deplasa acolo din motive financiare, că eu sunt doar un profesor din Curtea de Argeş. Atunci au venit ei la Bucureşti şi ne-am întâlnit acolo. Le-am demonstrat prin fotografii făcute de mine înainte, în timpul şi după lucrări, că nu e aşa cum spun autorităţile. Acum, în 2015, după 2 ani şi ceva după sesizarea mea, a început procedura de infringement. Însă eu n-am nici o satisfacţie, că n-am rezolvat nimic. Avem infringement-ul, dar râurile sunt moarte. Nu mai există. Măcar să salvăm celelalte râuri care-au rămas. Asta ar fi satisfacţia”.
Ce a observat un simplu cetăţean şi ce s-au făcut că nu văd autorităţile
În toţi aceşti ani Ovidiu Mihuţ a fost martorul neputincios al pseudo-civilizării muntelui: “De la izvor, de sus, de la o mie şi ceva de metri altitudine, apa toată e captată. Aceste microhidrocentrale sunt în salbă. Apa captată vine prin ţeavă la următoarea microhidrocentrală. Nu vă imaginaţi că apa care scapă de la o microhidrocentrală e lăsată să curgă natural pe albia veche, ci curge printr-o conductă la vale de la o microhidrocentrală din salbă la următoarea şi tot aşa. În locul albiei pârâului e o succesiune de conducte, ca la apa de la robinet. Apa e captată de la punctul A la punctul B, punctul B fiind punctul terminus. Pe parcurs mai vin pâraie din dreapta şi din stânga, care se varsă în pârâul principal. Pârâul principal nu mai există, că e captat prin conducte din vârf până la vale. Însă fiecare microhidrocentrală din salbă are în plus faţă de ţevile prin care vine apa din amonte, câte un baraj de captare a apei care vine din pâraiele laterale. Noi, în locul unui pârâu de munte, am făcut o ţeavă din vârful muntelui până jos şi-i spunem pompos energie verde. Aceste proiecte au afectat iremediabil biodiversitatea. În primul rând pentru că au luat apa. Au lăsat o albie aproape seacă, pe care nu curge constant un debit ecologic, cum prevede legea şi nu mai oferă condiţii de viaţă pentru peşti. Anul trecut am trecut cu tenişii în picioare albia râului. În plus, au modificat structura geomorfologică a albiei. Cascadele le-au aruncat în aer, le-au concasat. Noi, pescarii, n-aveam voie să pescuim în pâraiele alea de munte decât de la 1 mai la 15 septembrie, că era prohibiţie conform legii. Iar ăştia au intrat cu excavatoarele, cu dinamita, cu toate utilajele alea şi au măturat de la un cap la altul toată valea. Au intrat şi au dinamitat albia şi au nivelat-o, exact cum se face un drum forestier. Acele pâraie ce izvorăsc de la 1700 de metri şi curg printre pietre reprezentau nişte peisaje din filmele lui Walt Disney. A fost Grădina Edenului. Acum acele albii au devenit un Auschwitz al pâraielor de munte. Eu sunt pescar şi alea sunt pâraie de munte cu păstrăv. Păstrăvului în primul rând îi place apa foarte oxigenată. Pe râurile unde s-au făcut microhidrocentrale, apa trece prin ţevile alea. Cum să trăiască păstrăvi în ţevi? N-au lumină, n-au hrană. Ce mănâncă în ţevile alea? În plus e umiditatea aia aşa de mare în ţevile alea, că un peşte nu ar putea rezista închis acolo ca în conservă. Şi paletele alea de la turbine îl omoară când apa ce curge prin ţevi ajunge la ele. În mod absurd, în 2010 şi 2011 am sesizat şi Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, iar ăştia au zis că n-au constatat mortalitate piscicolă în râurile alea, că n-ar fi peşte în ele. Asta în contextul în care în anul ăla noi, pasionaţii de pescuit, tocmai făcusem în 2010 acolo un concurs de pescuit”. L-am întrebat pe Ovidiu Mihuţ de unde mai bea apă căprioara, dacă acele râuri de munte acum sunt trase prin ţevi. Răspunsul lui: “Trebuie întrebată căprioara”.
Râul Buda, înainte şi după dezastru
Încălcări grave ale legii, ignorate ani la rând şi nesancţionate nici acum
Încercând să ţină pasul cu autorităţile care-l duceau de nas, Ovidiu Mihuţ s-a autoinstruit în domeniul legislaţiei de mediu. Acum e expert. Cel mai grav aspect din punct de vedere legal observat de el pe râurile Capra şi Buda e că investitorii nu doar că au confiscat apa de pe albia pârâului de munte, ci i-au distrus în mod iremediabil şi albia, îngropând conductele prin care curge apa captată, sub albia minoră a râului, care e domeniul public al statului. Mai mult, Ovidiu Mihuţ susţine că investitorii de pe râurile Capra şi Buda nici măcar nu au contract de închiriere cu autoritatea statului care administrează pâraiele, pentru suprafeţele de teren străbătute de conductele lor. Asta, în opinia sa, înseamnă că statul vrea să se lase păcălit de oamenii de afaceri respectivi: “Firmele şi-au pus problema unde pun conductele şi au găsit următoarea şmecherie. Au dat teren într-o altă parte a judeţului şi au primit de la autorităţi teren în zona Vidraru. Dar de ce? Ca să justifice unde pun conductele şi să nu plătească chiria pentru traseul conductelor, care e exorbitantă. Afaceriştii au oferit terenuri la schimb pentru tot traiectul conductelor, dar în realitate terenul privat obţinut la schimb n-are nici o legătură cu traseul real al conductelor, care sunt îngropate în albia minoră a pârâului, care face parte din domeniul public al statului şi nicidecum pe terenul lor privat. Însă Administraţia Bazinală Argeş Vedea şi Agenţia de Protecţia Mediului Argeş şi Garda de Mediu Argeş timp de mai mulţi ani la rând n-au vrut să verifice în teren lucrul ăsta, pentru că sunt foarte puternici. Autorităţile fuseseră notificate de mine şi ştiau că locul pe unde sunt trase conductele nu este teren privat. E o prevedere în legislaţie, la articolele 11 şi 17 din «Metodologia pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparţin domeniului public al statului din 12.03.2007», unde se spune că albia minoră a unui râu este domeniul public al statului, iar râurile de munte sunt ca nişte mici canioane, au maluri înalte, fiindcă aşa e specificul lor, firul de apă e uneori mărginit de stânci şi de zece metri înălţime. Acest specific al râurilor de munte, malurile abrupte, face ca tot ce e cuprins între două maluri să fie albie minoră. Dar cei de la Garda de Mediu s-au făcut că nu văd pe unde este traseul acestor conducte, ca să-i favorizeze pe dezvoltatori”.
Investitorii în MHC-uri de pe râurile Capra şi Buda au mai multe avantaje din plasarea conductelor în albie, explică Ovidiu Mihuţ: “În primul rând le-au ascuns ca să nu se vadă traseul pe unde vin ţevile, ca să nu li se ceară să plătească bani proprietarului terenului, care este statul. În al doilea rând mult mai sigur e ca ţevile să fie îngropate în pământ, decât să le spele apa. În al treilea rând e mai simplu să le îngroape, că doar trebuie să sape un şanţ, pe când la un amplasament suprateran trebuie să se facă puncte de sprijin pentru conductă, care au costuri mari. Dacă ar fi fost ca traseul conductei să treacă pe terenul privat al firmei, în loc să fie trase prin albia pârâului, traseul ar fi fost mai ocolit şi ar fi fost mult mai scump, iar durata de execuţie mai mare”.
Ovidiu Mihuţ are convingerea că autorităţile nu au fost doar indiferente la aspectele sesizate de el, ci au dovedit continuitate în sprijinul oferit afaceriştilor care şi-au construit microhidrocentralele. Indiciile identificate de acesta sunt construcţia unui prag de captare în plus pe râul Buda, deşi investitorii n-aveau dreptul, iar avizele le-au fost acordate ulterior construcţiei, întocmai cum s-a petrecut şi cu îngroparea ţevilor, care nu a făcut parte din soluţia tehnică agreată de autorităţi (traiectul iniţial al conductelor fiind semiîngropat sau suprateran) proiectul fiind modificat din mers în teren, iar avizele au venit ulterior, fără să ţină cont nici de efectele asupra mediului (distrugerea albiei) şi nici de aspectele juridice (faptul că nu exista nici un drept legal de a traversa cu ţevile domeniul public al statului în lipsa unui contract de închiriere). De asemenea scăriţele de peşti nu corespund ca parametri, fiind subdimensionate faţă de cât cere proiectul. Mai mult, fiind pâraie inscluse într-un sit NATURA 2000, şenilele excavatoarelor şi buldozerele nu aveau voie să intre un centimetru în albia râului. După ce şi-au îngropat conductele de la MHC-uri, bine consiliaţi, afaceriştii au declarat că e vorba de măsuri de protecţie contra inundaţiilor (singurul context legal ce permitea utilajelor să deranjeze pâraiele). Mai mult, lăcomia a fost atât de mare, încât şi-au pus o salbă de şapte MHC-uri pe râul Capra, care are doar 12 km. O altă şmecherie a investitorilor a fost că au închiriat de la Apele Române câteva sute de metri liniari în lungul albiilor râurilor, doar pe porţiunile unde sunt barajele şi bazinele de captare, toată lungimea străbătută de conducte (majoritatea îngropate), fiind de câteva zeci de ori mai mare, pentru care însă nu se plăteşte statului român niciun leu.
Cel mai grav însă e în opinia lui Ovidiu Mihuţ lipsa de dorinţă a autorităţilor de a constata efectele secundare asupra mediului, de după punerea în operă a grozavei salbe de microhidrocentrale: “Problema cea mai mare e că nu mai curge apă deloc acum şi seacă albia. A rămas doar 3% din apă. Noaptea o iau toată. Ei lucrează în funcţie de cum debitează energia în sistem şi doar când nu lucrează şi nu au nevoie de apă, preaplinul îl dau afară şi şi-l deversează pe albia veche şi îl captează la următoarea. Ai impresia că acolo curge apă, dar de fapt apa curge pe albie doar accidental, când şi când. În rest apa curge doar prin ţevi”.
După o puzderie de solicitări, contestaţii, plângeri, ce au ajuns până la Ministrul Mediului şi Şeful Gărzii de Mediu (Silvian Ionescu – n.r.), după ce toate autorităţile i-au spus că lucrurile sunt în perfectă legalitate, Ovidiu Mihuţ a trimis în iunie 2012 notificări unei pleiade de europarlamentari români din toate partidele (Daciana Sârbu, Renate Weber, Iuliu Winkler, Corina Creţu, Cristian Silviu Buşoi, Laszlo Tokes, Adina Vălean, Victor Boştinaru, Ramona Mănescu şi Jean Marinescu) dar nu i-a răspuns nici măcar unul.
După plecarea Guvernului Boc şi instalarea Guvernului Ponta, în luna octombrie 2012, Garda de Mediu, forţată atât de reclamaţia făcută la CE în martie 2012, cât şi de presiunea mediatică (investigaţiile de la DW şi France Presse şi cele din presa centrală de la Bucureşti), a decis într-un final meargă în inspecţie în teren şi să recunoască acele ilegalităţi sesizate încă din 2010 de Ovidiu Mihuţ.
Inspecţie care nu s-a lăsat cu nicio consecinţă pentru investitori, profesorul voluntar fiind nevoit să facă plângere în instanţă. A încercat să facă plângerea un ONG, Salvaţi Dunărea şi Delta, dar li s-a zis că nu au calitate procesuală. Mihuţ s-a dus atunci la DNA, care a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. După doi ani în care s-a făcut o expertiză care a evidenţiat că da, ţevile sunt îngropate sub albia râului, procurorul de caz a închis dosarul, spunând că autorităţile care au emis avizele şi autorizaţiile de construcţie nu au comis nimic ilegal! Asta deşi raportul Gărzii de Mediu din octombrie 2012, care spusese că s-au comis ilegalităţi, fusese ataşat la dosarul de pe masa procurorilor.
Suntem în iunie 2015 şi Ovidiu Mihuţ deşi a ajuns să cunoască microhidrocentralele din Făgăraş ca pe proprii copii, încă are două mari dileme: “Schiţa cadastrală cu delimitarea albiei minore a râurilor afectate prin îngroparea conductelor, de ce nu există, că orice lucrare se face pe o schiţă cadastrală, nu? Tot ce am semnalat eu autorităţilor române şi au zis că e în regulă, acum Comisia Europeană zice că nu. Cine plăteşte?”.
A salvat un al treilea râu de aceeaşi milionari
Buda şi Capra erau deja două pâraie de munte unde şantierul începuse, când le-a descoperit Ovidiu Mihuţ şi în ciuda zbaterilor sale, nu a putut să le mai salveze. Însă a aflat că patronii firmelor microhidrocentralelor de pe Buda şi Capra au pus gând rău unui al treilea râu, poziţionat la vest de râul Capra: “Topolog e un râuleţ de 11 km care izvorăşte din Negoiu, deci e pe o vale paralelă, a fost şi el vizat de acelaşi investitor, care am aflat că a făcut cerere la Administraţia Bazinală Vâlcea. M-am înfiorat, că ăla e râul copilăriei mele, eu am crescut la ţară acolo. Am făcut un apel public intitulat «prietenii Topologului», să încercăm să salvăm acest râu, să nu aibă soarta celorlalte două şi să facem un studiu de impact pe bune. Anunţurile pentru strângerea de fonduri au fost puse de un amic pescar de la un club de pescuit sportiv din Sibiu şi au strâns ei, membrii asociaţiei, vreo 6000-8000 lei, nu mai ştiu exact. În timpul ăsta a văzut şi WWF anunţul, că vrem să facem studiul şi m-au întrebat dacă se pot implica şi ei şi care sunt condiţiile de colaborare cu mine. Le-am zis că râul nu-i al meu, să pun eu condiţii şi că singura mea condiţie e să-l salvăm. Cei de la WWF s-au implicat şi cu parte financiară şi ştiinţifică. Am angajat experţi de la o universitate de stat care au făcut un studiu complex, care să acopere toată paleta în ce priveşte biodiversitatea. Tovarăşii mei, pescarii din Asociaţia «Muscă 13» i-au susţinut, au plătit masa, cazarea, maşinile pentru transportul cercetătorilor. S-a făcut pescuit ştiinţific prin diferite metode pentru identificarea populaţiilor de peşte, au luat probe de nevertebrate din apă, probe de sol etc. La probele de apă au găsit o calitate ecologică bună sau foarte bună. Am făcut studiul ăsta pentru a demonstra în eventualitatea unui proces în instanţă, că în conformitate cu Strategia Naţională Hidroenergetică, râurile cu calitate ecologică foarte bună nu sunt oportune pentru construcţia de microhidrocentrale. Urmare a acestui studiu şi a presiunii de media în decembrie 2014 a fost refuzată eliberarea avizelor pentru demararea proiectului”.
***
Nota redacţiei: Procedura de infringement împotriva României declanşată împotriva României a pornit de la reclamaţiile privind ilegalităţi şi abuzuri semnalate din două surse independente. Pentru pâraiele şi torenţii care scaldă versantul nordic al munţilor Făgăraş sesizarea a venit din partea WWF în anul 2013. Pentru pâraiele care scaldă versantul sudic al masivului Făgăraş, sesizarea a venit din partea profesorului Ovidiu Mihuţ în martie 2012, un cetăţean din orăşelul Curtea de Argeş, care, pe când se deplasa la un concurs de pescuit, a văzut utilaje batjocorind muntele. Şi eu şi tu putem fi ca el, atunci când vedem că autorităţile fac front comun cu cei care încalcă legea. Doar aşa vom avea o Românie Curată.
***
„Lucrările de pe Capra şi Buda au devenit un arhetip al distrugerii râurilor de munte din România, acest caz de investiţie de ”succes” fiind multiplicat de zeci sau de sute de ori pe tot cuprinsul ţării, fapt ce a determinat suspiciuni privind existenţa unor fapte corupţie şi a stat la baza declanşării procedurii de infringement.„
Ovidiu Mihuţ
***
Râul Topolog, salvat momentan de la distrugere, în urma luptei profesorului din Curtea de Argeş. Filmare TVR Cluj, Emisiunea ”Natură şi Aventură”
Puteti comenta acest articol pe Romaniacurata.ro
Se încarcă comentariile...
