Pornind de la un mini-editorial al lui Cristian Tudor Popescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul zilei de ieri, binecunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu a publicat pe republica.ro un mini-editorial în care dă expresie unei dezamăgiri cu totul personale.

Izvorâtă  din realitatea că dl. Daciana Cioloş i-a contrazis, prin răspunsurile din interviul acordat recent platformei hotnews. ro, zicerea potrivit căreia actualul premier ar acţiona asemenea unui inginer, nu ca un politician.

Supărarea d-lui Popescu a pornit din faptul că, în sus-menţionatul interviu, dl. Cioloş a precizat, cu subiect şi predicat, cum enervant se tot repetă în presa cu iz de prefabricat de la Bucureşti, că Nu vreau să fiu premier al unei coaliţii PNL-PSD. Nu vreau să fiu premier al nici unui guvern din care face parte PSD.

Dl. Popescu îi reproşează d-lui  Cioloş că emiţând astfel de alegaţii domnia-sa şi-ar fi încălcat promisiunea de a sta în expectativă până la alegeri şi de a nu se implica în nici un fel în viitoarea campanie electorală. Jurnalistul de la republica.ro socoteşte că era mult mai bine dacă dl. Cioloş şi-ar fi luat carnet de partid, fie el PNL sau USR, căci, iată, nu se poate abţine de la implicare în politică.

Oare aşa să fie?

Mă tem că nu. Cred că dl. Popescu se află în eroare. Din mai multe motive. Enumăr mai jos o seamă dintre ele-

1.Nu trebuie să faci politică activă, nu  e obligatoriu să ai carnet de partid pentru a previziona că un guvern PNL-PSD nu are nici cea mai mică şansă de izbândă. În cel mai bun caz soarta lui va fi comparabilă cu aceea a coaliţiei contra naturii  PDL-PSD, impusă de Traian Băsescu după alegerile din 2008. Mă întreb de ce atunci ar fi obligat dl. Cioloş să încerce pe pielea lui şi cu costuri plătite de o întreagă ţară o asemenea experienţă predestinată la eşec. De ce nu ar avea dreptul să spună că nu şi-o doreşte şi că nu va accepta în astfel de condiţii să fie pe mai departe prim-ministru.

2. Ca oricare dintre noi, şi dl. Cioloş are dreptul la opţiune. Nu e condamnat să execute cine ştie ce pedeapsă la un posibil viitor loc de muncă. În consecinţă, este liber să refuze a conduce orice fel de guvern din care fac parte reprezentanţi ai PSD. Dl. Cioloş procedează cum nu se poate mai corect precizându-şi clar opţiunea domniei-sale. Totul e să nu se răzgândească. Spun asta fiindcă premierul nostru nu e atât de ferm şi nici chiar atât de hotărât pe cât încearcă să ni-l prezinte unii.

3. Din câte se pare, dl. Cristian Tudor Popescu este un optimist incurabil socotind că PSD i-ar putea pune la dispoziţie viitorului premier Dacian Cioloş câţiva viitori miniştri de foarte bună calitate. În principiu, dl. Popescu are dreptate. Mai sunt prin PSD şi oameni de ispravă. Atâta doar că marele nostru ziarist omite din argumentaţia lui detaliul că posibilii viitori miniştri PSD vor fi legaţi ombilical de o conducere de partid de proastă calitate. Vor fi trimişi în guvern cu sarcina expresă de a face numai ceea ce doreşte dl. Liviu Dragnea. Are atunci oare dl. Dacian Cioloş vreun motiv ca să accepte rolul de marionetă? Să mimeze conducerea unor oameni cu dublă comandă?

4. Să ne amintim în finalul acestor însemnări proverbul care spune că nu trebuie să mănânci întreaga prăjitură spre a-ţi da seama că e stricată. Ajunge să guşti doar o bucăţică. Sunt destule indicii că dl. Dacian Cioloş ar fi trecut printr-o asemenea experienţă. Că doar îl are în preajma lui pe vicepremierul Vasile Dîncu.

     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite