Peste 21.500 de şoferi vitezomani au fost amendaţi într-o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
876 de şoferi s-au ales cu permisul suspendat
876 de şoferi s-au ales cu permisul suspendat

Peste 21.500 de amenzi au fost date de poliţiştii rutieri şoferilor vitezomani în doar şapte zile. În acelaşi timp, agenţii de circulaţie a reţinut şi 876 de permise de conducere.

În perioada 8 – 14 august, aproape 1.400 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul acestei acţiuni au fost folosite 388 de echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, pentru a depistat şoferii care nu respectă viteza legală.

Astfel, poliţiştii au constatat 466 de infracţiuni, dintre care 374 la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, iar 92 de altă natură.

Pentru neregulile depistate, poliţiştii au dat 34.884 de sancţiuni contravenţionale, 21.571 dintre acestea fiind pentru încălcări ale regimului legal de viteză.

De asemenea, au reţinut 876 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 de de kilometri pe oră.

Acţiuni similare au fost organizate în toate statele membre ale Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa - TISPOL. România fost una dintre ţările cu cele mai multe sancţiuni aplicate dar aici şi numărul radarelor a fost unul desptul de mare.

„Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată condiţiilor meteo şi de trafic şi să acorde o atenţie sporită pietonilor. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite