Mircea Geoană: Războiul din Ucraina intră într-o fază mai complicată şi mai sângeroasă
0NATO estimează că este „iminentă” intrarea în a doua etapă a războiului din Ucraina, o fază a conflictului care va fi mult mai complicată şi mai sângeroasă, care se va desfăşura pe un front mult mai larg şi care, din punct de vedere militar, se va apropia de un război clasic.
Tocmai de aceea, aliaţii au decis să furnizeze Ucrainei tipuri de armament adaptate la noua situaţie, a declarat conform digi24.ro adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană. În plus, NATO urmăreşte, prin consolidarea flancului său estic, să asigure inclusiv o navigaţie liberă în Marea Neagră, într-o zonă care este vitală pentru interesele strategice, dar şi economice ale NATO, ale Europei şi ale României, a explicat Mircea Geoană.
„Ne este şi nouă teamă într-un fel, ca oameni, că ceea ce am văzut până acuma nu este decât vârful icebergului şi ne este teamă că acest lucru va putea să reprezinte, poate, pata cea mai sângeroasă a acestui război ilogic”, a declarat Mircea Geoană despre relatările care vin din Ucraina privind uciderea masivă de civili, pe care oficialul NATO nu a ezitat să le califice drept crime de război.
Mai mult armament pentru Ucraina
Aliaţii din NATO, un număr important de state NATO, continuă să sprijine Ucraina în războiul „drept şi just” pe care îl poartă împotriva invadatorului rus şi odată cu intrarea într-o altă etapă a războiului, cu altă configuraţie, cu alte necesităţi, Ucraina are nevoie de sprijin şi primeşte sprijin din partea aliaţilor NATO pentru acest tip de război, a confirmat Mircea Geoană. El a explicat că este vorba de mai multe blindate, mai multe echipamente, mai multe capabilităţi pentru a putea atinge obiective şi ţinte la distanţă mai lungă. „Dacă în prima parte a războiului, am văzut-o cu toţii, (rachete) Javelin şi arme antitanc, această parte a doua a războiului va fi diferită în calitatea, intensitatea şi consistenţa acestuia, deci, este firesc ca noi să ajutăm Ucraina pentru această etapă a războiului”, a arătat oficialul NATO.
De altfel, Volodimir Zelenski susţine că Ucraina nu are armele necesare pentru a elibera oraşul port asediat Mariupol, care este aproape de a fi cucerit de forţele ruse. „Dacă am primi avioane şi suficiente vehicule blindate grele, artileria necesară, am putea să o facem", a spus preşedintele ucrainean într-un nou mesaj video. „Sunt sigur că vom primi aproape tot ce avem nevoie. Însă nu doar că se pierde timp, dar se pierd şi vieţi ale ucrainenilor. Vieţi care nu se mai întorc", a declarat Zelenski.
În acest context, puşcaşii marini ucraineni au anunţat luni că se pregătesc pentru o „ultimă bătălie” în Mariupol, oraş asediat de ruşi încă din primele zile ale invaziei. „Astăzi va fi probabil ultima bătălie deoarece muniţia se epuizează”, a transmis a 36-a Brigadă de Puşcaşi Marini a Ucrainei într-o postare făcută pe pagina de Facebook a unităţii. „Este moartea pentru unii dintre noi şi captivitate pentru restul”, mai afirmă postarea, explicând că puşcaşii marini au fost „împinşi înapoi” şi „înconjuraţi” de armata rusă. Aceştia spun că au apărat portul timp de 47 de zile şi au făcut „tot posibilul şi imposibilul” pentru a păstra controlul asupra oraşului.
Militarii ucraineni relatează că „inamicul ne-a împins treptat înapoi” şi „ne-a înconjurat cu foc şi acum încearcă să ne distrugă”. „Muntele răniţilor alcătuieşte aproape jumătate din brigadă. Cei cărora nu le sunt sfâşiate membrele se întorc la luptă”, afirmă postarea.