Mai mulţi angajaţi de la Oracle, printre victimele incendiului din Colectiv. Şefa companiei a venit în România şi a transmis un mesaj intern angajaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Safra Catz, directorul general al Oracle, a transmis un mesaj intern tuturor angajaţilor companiei de IT, precizând că a petrecut câteva zile în România pentru a oferi sprijin familiilor îndoliate şi victimelor incendiului din clubul Colectiv.

Mai mulţi angajaţi ai Oracle România şi-au pierdut viaţa, au fost răniţi sau sunt internaţi în stare gravă în urma incendiului din clubul Colectiv, după cum a anunţat, marţi, 3 noiembrie, Sorin Mîndruţescu, country leader al companiei de IT. 

În acest sens, Safra Catz, CEO Oracle, a venit weekend-ul trecut în România pentru a oferi sprijin familiilor îndoliate şi prietenilor, precum şi celor care depun eforturi pentru salvarea şi ajutorarea victimelor. Mai mult decât atât, Catz, care ocupă locul 12 în topul celor mai puternice femei din lume, a transmis un mesaj tuturor angajaţilor Oracle, în care subliniază că toată atenţia companiei se îndreaptă către angajaţii răniţi, familiile şi prietenii acestora. Mailul intern semnat de şefa americană a început să circule în mediul virtual de aseară, fiind distribuit şi de jurnalistul Lucian Mîndruţă.

Vă prezentăm în continuare mesajul integral semnat de Safra Catz

„Către angajaţii Oracle din întreaga lumea, 

După cum mulţi dintre voi ştiu, un incendiu teribil a izbucnit vineri seară la un concert din Bucureşti, România. Unul dintre angajaţii noştri era solistul trupei care concerta. Mulţi dintre angajaţii noştri au participat la eveniment şi unii dintre ei se numără printre victime. În acest moment, cinci angajaţi luptă cu vitejie pentru viaţa lor, iar alţi trei au murit. În plus, câţiva dintre colegii noştri au fost externaţi şi se recuperează la domiciliu. 

Împreună cu alţi lideri globali din România, mi-am petrecut ultimele zile în Bucureşti, unde m-am întâlnit cu echipele afectate şi am fost alături de familiile şi prietenii angajaţilor noştri. Toată atenţia noastră se îndreaptă acum către nevoile angajaţilor noştri, ale familiilor şi prietenilor lor. Pentru că operaţiunile noastre din România sunt parte integrantă a afacerii noastre globale, mulţi dintre voi au transmis mesaje de încurajare şi rugăciuni. Ele ajută enorm. În plus faţă de sprijinul vostru, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a adus un omagiu la sediul Oracle din România.“ 

Un incendiu a izbucnit, vineri seara, 30 octombrie, în clubul Colectiv, în timpul unui concert rock susţinut de trupa Goodbye to Gravity. Din primele informaţii se pare că focul ar fi pornit de la nişte artificii folosite în timpul concertului, de la care s-ar fi aprins buretele fonoizolant de pe stâlpii de protecţie ai clubului, flacăra ajungând în doar câteva secunde la tavanul din burete şi lemn. Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4, fiind acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

În urma tragediei, 26 de persoane au murit pe loc din cauza arsurilor şi a intoxicaţiei cu fum, în timp ce alte 146 de persoane au fost internate în spital. Numărul persoanelor decedate a ajuns însă, marţi, la 32. În acest moment, peste 130 de persoane se află în continuare internate în mai multe spitale din Bucureşti,peste 80 fiind în stare gravă sau critică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite