Liderul RMGC: Licenţa de exploatare este secretă pentru că aşa prevede legea românească
0Dragoş Tănase, directorul general al RMGC (Roşia Montană Gold Corporation), a declarat sâmbătă seara, la Antena #3, că licenţa de exploatare a proiectului de la Roşia Montană este secretă pentru că aşa prevede legea românească, el nedorind să încalce legea.
„Documentul este secret pentru că aşa prevede legea românească, adică toate licenţele de exploatare sunt secrete. Roşia Montană nu are un tratament special, ci noi ne încadrăm într-un cadru legal. Noi am făcut publice toate informaţiile relevante din contract. Nu suntem dispuşi să încălcăm legea românească. Această licenţă se referă la conţinutul geologic al zăcământului de la Roşia Montană. Am investit în acest program zeci de milioane de dolari“, a afirmat Tănase.
Potrivit oficialului RMGC, construcţia minei de la Roşia Montană va avea un impact pozitiv asupra mediului încă de la început.
„Pe lângă mina pe care o construim la Roşia Montană, noi preluăm şi obligaţiile de mediu, în sensul că ne asumăm să reabilităm mediul, nu la finalul exploatării, ci de la începutul exploatării. Construcţia minei va avea un impact pozitiv asupra mediului încă de la început. Aceste ape acide vor dispărea de la Roşia Montană imediat cum noi terminăm construcţia minei. Vom planta copaci, vom planta o mie de hectare de pădure înainte de a începe operaţiunile miniere, iar în operaţiuni de 20 de ani vom defrişa 250 de hectare. Pe lângă locurile de muncă de la exploatarea minieră, vom angaja alte câteva sute de oameni în programe colaterale“, a explicat directorul RMGC.
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, a confirmat, la Antena 3, că va vota pentru demararea proiectului de la Roşia Montană, argumentând prin faptul că licenţa de exploatare va fi, oricum, prelungită şi după anul 2019, când expiră licenţa, la fiecare cinci ani, printr-o simplă cerere din partea investitorului canadian.
„Voi vota pentru proiectul de la Roşia Montană. Este vorba despre un lucru foarte simplu: licenţa de exploatare a fost dată în 1999, pe 20 de ani. Ea expiră în anul 2019, dar se poate prelungi pe câte cinci ani la simpla cerere a Roşia Montană Gold Corporation, făcută cu 60 de zile înainte de expirarea termenului. Deci, dacă această lege nu trece, licenţa de exploatare rămâne 'a la long'. Nu există o modalitate de a scoate RMGC de acolo, decât cu forţa sau prin naţionalizare“, a afirmat Şova.