UPDATE Dumitru Dragomir şi Ioan Bendei au scăpat de controlul judiciar. Dragomir: „Sunt curat ca lacrima şi drept ca lumânarea”
0Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir s-a prezentat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde solicită ridicarea controlului judiciar pe care îl are în dosarul în care a fost trimis în judecată. Atât el cât şi fostul administrator al RCS/RDS, Ioan Bendei, au scăpat de controlul judiciar.
UPDATE Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului preşedinte al LPF Dumitru Dragomir şi a fostului administrator al RCS/RDS Ioan Bendei, în dosarul în care aceştia sunt acuzaţi de corupţie în legătură cu acordarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, arată Agerpres.
Dragomir a declarat în faţa magistraţilor că nu are nicio tangenţă cu acest dosar şi că este „curat ca lacrima şi drept ca lumânarea”.
„Eu ştiu că nu are rost acest control judiciar, pentru că nu am nimic cu acest proces. Aşa cum de 11 ani mă ţin în procese şi am fost achitat, pentru că nu am nimic, nicio tangenţă cu aceste acuzaţii, cred că voi scăpa de controlul ăsta judiciar. Ce spun ei s-a întâmplat acum 8 ani de zile şi sunt în control judiciar acum de vreo 6 luni de zile, de când m-au chemat. Mi-au pus în cârcă ceva care nu există. (...) Eu am făcut un contract de asociere în participaţiune. (...) Nu există mită în aşa ceva”, a spus Dragomir, citat de Agerpres.
„Eu nu am luat niciodată un leu, nu am luat un salariu, un dividend. Că se bagă ei, unu pe altul, în puşcărie, ce mă interesează pe mine? Calc în urmele unor elefanţi şi îmi rup gleznele. (...) Şi Antenele şi RCS, ei sunt cei care se bat. Nu au fost ei în consorţiu? Ei au câştigat în consorţiu licitaţia publică televizată a drepturilor de televiziune. Aţi mai auzit aşa ceva? Şi ei se judecă acum, că s-au păcălit unii pe alţii, ce mă interesează pe mine? Mi-au dat vreun ban? (...) Sunt curat ca lacrima şi drept ca lumânarea", a spus Dragomir.
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir şi fostul director al RCS - RDS SA Ioan Bendei au fost trimişi în judecată sub control judiciar pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani şi respectiv dare de mită şi complicitate la spălare de bani.
Potrivit DNA, Dumitru Dragomir a pretins 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la Ioan Bendei, “în scopul atât de a îndeplini, cât şi de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum şi de a îndeplini acte contrare acestora”.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale anticorupţie, în acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Florin-Bogdan Bădiţă, la data faptelor administrator al SC BODU SRL, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, Bogdan-Dumitru Dragomir, la data faptelor asociat unic al SC BODU SRL, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani, S.C. BODU SRL pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, S.C.RCS - RDS SA pentru dare de mită şi spălare de bani, Alexandru Oprea, fost director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al S.C.RCS & RDS SA pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei, la data faptelor coordonatorul activităţii juridice a S.C.RCS - RDS SA pentru complicitate la dare de mită şi la spălare de bani, Bulgac Serghei, fost director general al SC RDS - RCS pentru spălare de bani şi SC INTEGRASOFT SRL, la data faptei deţinută de SC RCS - RDS SA) pentru complicitate la spălare de bani.