Despre anexări, aderări şi alte diversiuni naţionaliste

FOTO 123RF

În conflictul privind o ştire DPA despre ziua Marii Unirii de la 1918, germanii s-au grăbit să cedeze şi au înlocuit incriminatul cuvânt „Anschluss“. Intactă rămâne doar problema reacţiilor celor ce-i acuză.

Un interlop dâmboviţean care-şi făcea de cap în vest, împreună cu beizadeaua unui nomenclaturist, înainte de a face deliciul telespectatorilor români în epoca tranziţiei, fusese prins cu mâţa-n sac de poliţia germană şi prezentat judecătorilor.

 „Las‘ pe mine“ , îi spusese el complicelui, spr e a-l linişti. „Am io ac de cojocu‘ lor“. În faţa magi straţilor, omul se puse pe răţoieli şi crize de nervi. „Aşa, va să zică, mă arestaţi fiindcă mă vedeţi mai tuciuriu, să-mi faceţi felu‘ cum l-aţi făcut ţiganilor în cel de-al Doilea Război Mondial“, începuse el să ţipe, din rărunchi, la adresa reprezentanţilor autorităţii. Care, fireşte, s-au spe riat îngrozitor că ar putea fi considerate rasiste. Aşa că şi-au manifestat subit clemenţa. Au uitat de gratii şi de amenzi şi s-au mulţumit să-i admonesteze pe borfaşi, cerându-le frumos să renunţe pe viitor la hoţii.

Nu ştiu să existe pe lume ţară şi autorităţi mai grijulii să nu li se reproşeze revizionism istoric decât ale germanilor. Care, oficial, şi-au asumat plenar şi exemplar crimele naziste, regretându-le nu doar cu vorba, ci şi cu fapta.

Mai vulnerabilă la istorie ca orice al stat european şi net mai sensibilă la propriul ei trecut decât aliaţii ei fascişti care au pus umărul la Holocaust, ţara germanilor suflă şi în iaurt când e vorba de numele cazărmilor, străzilor, şcolilor ei. Nici prin cap nu i-ar trece unui primar german să dea străzilor urbei sale numele unui fost criminal de război sau al vreunui membru al cabinetului nazist. Iar schimbarea celor pătate de acuze de rasism şi antisemitism se face, în genere, în ritm alert.

Or, ce uşor este să se profite de o astfel de civilizaţie a „conştiinţei culpei“, spre a utiliza conceptul lui Karl Jaspers, de o cultură a vinovăţiei, cum li s-a spus celor marcate de protestantism din vest, între care şi cea germană!

Cuvântul „Anschluss“ are în limba germană 25 de înţelesuri diferite. El nu vizează defel doar anexarea hitleristă a Austriei, aşa cum greşit au afirmat şi Antena 3, şi MAE, şi ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, într-un furios şi, parţial, manipulator rechizitoriu la adresa agenţiei de presă germane DPA. Care, speriată foc, ca şi ambasada germană de la Bucureşti, de stridenţa acuzelor, s-a grăbit să-şi schimbe termenul incriminat de „Anschluss“ al Transilvaniei, utilizat pentru descrierea unirii într-un singur stat a românilor la 1 decembrie 1918.

De unde să ştie nişte redactori germani că trebuie să sufle filologic şi în iaurt într-o chestiune din răsăritul Europei care li s-o fi părut, de mult, tranşată?

Să ne înţelegem. E vorba, într-adevăr, de o chestiune sensibilă. Şi e bine să se repete că, susţinută de majoritatea românească şi de unele minorităţi, inclusiv de cea germană, din Transilvania, crearea României mari prin unificarea regatului cu Ardealul şi Banatul a fost un act pe deplin legitim, nu doar istoric şi demografic, ci şi în termenii dreptului internaţional.

Dar DPA n-a contestat, în ştirea sa, această legitimitate. A greşit, utilizând cuvântul „Anschluss“ privind actul de la 1 decembrie 1918?

Ar fi fost bine să utilizeze şi alte expresii din aceeaşi familie de cuvinte. Ar fi fost, poate, util să evite un termen polisemantic iscând asociaţii negative. Dar pare că, unde în estul Europei domneşte o voioasă ignoranţă politică, istorică şi lingvistică li se cere omniscienţă ziariştilor din vest.

Or, de unde să ştie nişte redactori germani că trebuie să sufle filologic şi în iaurt într-o chestiune din răsăritul Europei care li s-o fi părut, de mult, tranşată? Cum să priceapă ei că, în ciuda aderării României la UE şi NATO, democraţia, care a bătut mult timp pasul pe loc, regresează nu pas cu pas, ci cu paşi de uriaş între Carpaţi şi Dunăre, lichidată fiind, la pachet cu ea, şi relaxarea care a acoperit un timp vechi litigii istorice? De unde să ştie că li se va sparge în cap atmosfera de isterie naţionalistă întreţinută în ţară de regimul Dragnea, în siajul celor promovate de alte regimuri şi dictaturi, de la cea regală, la cea antonescian-legionară şi până la cea naţional-comunistă a lui Ceauşescu?

Fapt e, că între cele 25 de sensuri şi sinonime ale termenului Anschluss sunt incluse şi „unificarea“ şi „alipirea“. Ultima noţiune e şi termenul oficial utilizat în limba română pentru trecerea Transilvaniei sub jurisdicţia statului român în documentul regal intitulat „Decretul-lege nr. 3631/1918 privitor la alipirea Transilvaniei la Regatul României“.

Poate fi deci o stupiditate, denotând necunoaşterea, sau, în cazul MAE, o răutate a ignorării voluntare a limbii germane, să traduci reducţionist şi unilateral cuvântul şi să-i restrângi sensul, întru incriminarea celor care-l folosesc, la anexarea Austriei de către hitlerişti.

Trist e că şi ambasadorul României la Berlin a aderat cu arme şi bagaje la campania anexată acestor recriminări la Bucureşti. A îngenuncheat Emil Hurezeanu în faţa agendei ultranaţionaliste a potentaţilor dâmboviţeni? N-am habar.

Dar scandalizarea exagerată a MAE şi a ambasadorului la Berlin alimentează suspiciunea că la Bucureşti s-a încercat, nu fără un spectaculos succes, să se speculeze la sânge binecunoscutele sensibilităţi şi vulnerabilităţi istorice germane. Şi, totodată, să li se distragă atenţia românilor, printr-o diversiune, de la nefăcutele cu adevărat revoltătoare ale cleptocraţiei dragniote.

E o zi tristă pentru libertatea presei şi pentru combatarea teoriilor conspiraţiei, atât de dragi dictatorilor. Dar e, clar, un amplu triumf al regimului dragniot.

În oligarhia securisto-postcomunistă, între propagandiştii antenişti şi analfabetele autorităţi ale regimului Dragnea, ar fi absurd să se caute imaculaţi. Dar unii diplomaţi români, ca Hurezeanu, păreau din altă făină decât cea alcătuind oligarhia pesedistă, care a reciclat în ultimii ani naţional-comunismul ceauşist. Tratau diferenţiat, cu tact, pricepere şi onestitate atât istoria, cât şi limba română. Ar fi putut deci tălmăci mai adecvat cuvinte ca Anschluss. Ar fi fost de aşteptat să ştie şi că definiţia „anexării“ poate fi, dar nu este, neapărat şi mereu, peiorativă.

Dar chemat, probabil, să-şi dovedească utilitatea de către un regim care, neavând realizări la activ, are interesul să-şi compenseze ticăloşia afişând la tot pasul naţionalism, Hurezeanu pare să se fi metamorfozat. A ajuns astfel erou al Antenei 3. Şi, vai, al unui Codrin Ştefănescu.

În reacţie la campania de scandalizări orchestrată la Bucureşti, germanii de la DPA şi ZDF, ştiindu-se, istoric, cu musca pe căciulă, s-au repezit să se arate sensibilizaţi. S-au conformat deci şi cererilor ambasadei germane din Bucureşti şi au cedat, înlocuind cuvântul „Anschluss“ cu „Beitritt“, aderare, şi cu „Zugehörigkeit“, apartenenţă, ambele îndoielnice în contextul istoric al anului 1918.

E o zi tristă pentru libertatea presei şi pentru combatarea teoriilor conspiraţiei, atât de dragi dictatorilor. Dar e, clar, un amplu triumf al regimului dragniot. Neclar rămâne, în schimb, în ce măsură această victorie diplomatico-lingvistică va spori în România numărul de kilometri de autostradă construită, numărul de şcoli şi de spitale, ori refacerea independenţei justiţiei şi a demolatului stat de drept românesc.

Petre Iancu - Deutsche Welle