Delirant. Cum îşi acoperă şefii Poliţiei incompetenţa. Sporuri aprobate de ei sunt imputate acum subalternilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţerii Servicului Omoruri par să se fi săturat de şicanele la care sunt supuşi de şefii poliţiei
Ofiţerii Servicului Omoruri par să se fi săturat de şicanele la care sunt supuşi de şefii poliţiei

Ofiţerii Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei sunt cercetaţi disciplinar pentru fapte imputabile şefilor Poliţiei. Mai exact, aceştia sunt anchetaţi că ar fi luat un spor de toxicitate care se acordă în funcţie de timpul petrecut în preajma substanţelor nocive deşi nu ar fi trebuit. Numai că, acest spor a fost aprobat lună de lună chiar de şeful Poliţiei Române şi de şeful şl Poliţiei Capitalei.

Luni seara, un comunicat emis de Poliţia Capitalei anunţa că  „verificarea dispusă de către conducerea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi care vizează conducerea Serviciului Omoruri, precizăm că aceasta are la bază  o sesizare, transmisă spre verificare structurii de control intern, conform căreia, în trecut, personalul cu atribuţii în întocmirea, vizarea şi aprobarea documentelor privind acordarea unor sporuri specifice serviciului, nu le ar fi întocmit în mod corect”.

Şi astfel, toţi ofiţerii Serviciului Omoruri ar fi primit un spor nemeritat. Însă, aceste sporuri au fost aprobate de şefii Poliţiei. 

Concret, potrvit legii, la începutul fiecărui an prin ordin al şefului de inspectorat se stabilesc categoriile de personal ce urmează să primească sporuri pentru condiţii vătămătoare de muncă. 

În ordin sunt prevăzute inclusiv în ce procente se acordă aceste sporuri. Ulterior fiecare şef de structură întocmeşte un tabel cu personalul din subordine care a desfăşurat activităţi în condiţiile date precum şi numărul de ore lucrate de fiecare poliţist  în parte. Evidenţa orelor lucrate de fiecare poltist se ţine la nivelul  structurii din care face parte.

După întocmire, actele se semnează de şeful structurii şi supuse aprobării ordonatorului de credite în speţă şeful de inspectorat Poliţia Capitalei sau Poliţia Română. 

Totodată documentele sunt verificate de către personalul din cadrul serviciului financiar contabil. Dacă totul este corect în luna următoare poliţiştii primesc drepturile salariale şi sporurile aferente. În cazul în se constată nereguli ori faptul că documentele sunt neconforme, tabelul de plată se restituie structurii care le-a întocmit solicitându-se îndreptarea erorilor.

În adresa de restituire a documentelor către structura emitentă trebuie să se specifice în mod clar ce anume este greşit în întocmirea acestora şi din ce motiv nu sunt luate în calcul la respectivele drepturi salariale. După rectificare actele supuse din nou aprobărilor,  verificărilor şi sunt introduse ulterior la plată.

Aşadar, orice ban primit de poliţişti la capitolul sporuri este încasat numai după un tabel centralizator care este vizat de şefi. „Documentele întocmite şi semnate de şeful structurii nu sunt luate în calcul în lipsa aprobări date de ordonatorul de credite şi a vizei date controlul financiar preventiv”, spun poliţiştii cu ştate vechi.

Pe urmele morţii

Reamintim că ofiţerii Serviciului Omoruri sunt obligaţi să dovedească faptul că lucrează la Omoruri (sîc!) pentru a-şi primi sporul de toxicitate pe care îl încasau la salariu de 20 de ani.

Decizia cel puţin ciudată au primit-o recent. „Să prinzi un criminal nu înseamnă să stai în costum la birou. De ce nu s-a sesizat nimeni când ne-au trimis la Caracal şi am cernut până şi rahatul din hazna?”, arată ofiţerii.

„Noi ne facem treaba, e datoria noastră să-i prindem pe oamenii răi, iar voi cei care ne conduceţi trebuie să ne asiguraţi toate resursele necesare. Numai că nu se intamplă aşa. De câteva luni, NOI, Serviciul Omoruri, stăm cu sabia deasupra capului tocmai pentru banii care ne recompensează orele petrecute în condiţii nocive. Cică am fi băgat mâna în buzunarul statului”, continuau poliţiştii. 

Citeste şi 

Şefii Poliţiei fac un pas în spate. Ofiţerii Serviciul Omoruri au încasat perfect legal sporurile

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite