Câteva zeci de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei pentru a protesta împotriva premierului Florin Cîţu VIDEO
0Câteva zeci de persoane s-au strâns, sâmbătă seara, în Piaţa Victoriei ca să protesteze împotriva deciziei premierului Florin Cîţu de în remania pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion.
Evenimentul a fost anunţat cu câteva zile înainte de către mai multe organizaţii neguvernamentale care i-au cerut demisia şefului Guvernului.
„Am protestat ani de zile pentru o Justiţie Independentă. Astăzi, ea este încă o dată asaltată, doar că de data asta de către liberalii care promiteau în campanie că vor face reforme şi că ei nu sunt ca PSD!
Florin Cîţu, premierul României, acţionează conform propriilor interese şi demite pe rând miniştri incomozi, care îndrăznesc să facă acele reforme promise oamenilor care au ieşit ani de zile la proteste. Prima dată a fost Vlad Voiculescu, demis de la Ministerul Sănătăţii pe motiv că nu s-a consultat cu premierul care nu răspundea apelurilor, pe nici una dintre căile de comunicaţie pe care le avea la îndemână, în timp ce motivul real era concursul de la Casele de Sănătate.
Acum a venit rândul lui Stelian Ion, ministrul Justiţiei, care nu a acceptat să treacă din pix PNDL 3, un program de dezvoltare locală, care în forma actuală nu reprezintă nimic altceva decât un aspirator de bani de la buget şi mită pentru primarii care i-ar aduce voturi în lupta internă pentru şefia PNL, lui Cîţu. 10 miliarde de € folosiţi de Florin Cîţu pentru propriile interese, iar ţara încă n-a ieşit din noroaie. Încă există localităţi fără canalizare, fără apă curentă, gaze, drumuri. Dar ţara nu contează în faţa puterii!
Dincolo de asta, Florin Cîţu blochează în ultimul moment procedura de numire a şefilor de parchete, reformă care ar fi putut aduce la conducerea DNA, DIICOT şi a Parchetului General oameni independenţi faţă de politicieni şi de grupuri de interes. Dezamăgitor! Florin Cîţu şi Preşedintele Klaus Iohannis nu doresc nimic altceva decât o Justiţie subordonată lor!
De un cinism absolut a fost şi reproşul adresat ieri de prim-ministru ministrului justiţiei că nu a reuşit desfiinţarea SIIJ, deşi blocarea în Parlament a proiectului de lege a fost comisă de partenerii de guvernare ai oricui câştigă alegerile, organizaţia de viitoare tristă amintire UDMR, în tăcerea complice a PNL şi a preşedintelui Iohannis.
Ieşim în stradă pentru a cere demisia lui Florin Cîţu din funcţia de premier al României, pentru că acesta săvârşeşte abuz de putere, la fel ca Liviu Dragnea, pe care îl blama la televizor, dar îl admira în secret, după cum bine observăm! Vrem reforme reale! Vrem Justiţie Independentă! Vrem şefi de Parchete independenţi de politicieni şi grupuri de interese! Vrem investiţie transparentă, făcută cu cap în dezvoltarea locală! Vrem Justiţie, Nu Corupţie! Cîţu DEMISIA!!!”, arată descrierea evenimentului pe Facebook.